Actualitate

Poliţiştii locali îşi fac sindicat

Poliţiştii locali îşi fac sindicat. Prin intermediul lui Cristian Georgiu, ei au depus o cerere la Judecătoria Bistriţa prin care cer acordarea personalităţii juridice. Cererea a fost depusă vineri, dar nu are fixat încă termenul de judecată. Odată înfiinţat, sindicatul va putea lupta inclusiv pentru sporul de dispozitiv, câştigat în instanţă, dar considerat nelegal de Curtea de Conturi.

Poliţia Locală a Municipiului Bistriţa  este condusă de un director executiv  (jurist) şi este constituit din: Serviciul Siguranţă Publică, Protecţia mediului, Evidenţa persoanei, Biroul Ordine Publică, Compartimentul Siguranţa Circulaţiei, Serviciul Control compus din Biroul Disciplina în Construcţii şi Biroul Inspecţie şi Coordonare şi Biroul Contabilitate care încorporează în structura sa şi Compartimentul Sănătate şi Securitate în Muncă, PSI, precum şi Compartimentul de Secretariat Relaţii cu Publicul.

Prin legea poliţiei locale, spre deosebire de vechea lege, au fost conferite atribuţii în plus pe linie de protecţia mediului, evidenţa persoanei şi circulaţie, astfel încât activitatea poliţiei locale a devenit mult mai complexă, însă numărul de personal a rămas la nivelul anului 2010. Modificarea atribuţiilor şi implicit creşterea responsabilităţilor nu s-a reflectat şi în modificarea statutului poliţistului local care a rămas un simplu funcţionar public.

De asemenea veniturile nu au înregistrat nici o creştere dimpotrivă au scăzut drastic în cursul anului 2012. Sporul de dispozitiv câştigat de poliţiştii locali în anul 2010 prin sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile a fost considerat nelegal de personalul Curţii de Conturi. Acesta poate fi un argument pentru care se înfiinţează sindicatul.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS