Social

Polițiștii vor avea salarii mai mari de la 1 iunie

Polițiștii vor avea soldele și salariile majorate de la 1 iunie, iar actualizarea sporurilor şi indemnizaţiilor va avea loc la prima rectificare bugetară, anunță Ministerul Afacerilor Interne.

La inițiativa ministrului afacerilor interne, Lucian Bode, a avut loc marți, la sediul MAI, o întâlnire de lucru între conducerea ministerului și reprezentanți ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI. Discuțiile au fost purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială și cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare.

Cu privire la componenta salarială s-a convenit ca, începând cu data de 1 iunie 2023, pentru soldele și salariile de funcție să fie aplicat nivelul acestora astfel cum este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022.

Acest lucru înseamnă că soldele și salariile de funcție vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023.

Referitor la indemnizații/sporuri și celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar și polițiștilor din cadrul MAI, s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an.

În privința legii pensiilor militare, proiect de act normativ aflat în dezbatere în Parlament, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a informat reprezentanții sindicatelor prezenți la întâlnire de faptul că va susține toate amendamentele formulate și asumate de instituțiile din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, amendamente cu care sindicatele din MAI sunt de acord, se arată într-un comunicat.

10 comentarii

  • Fara galagie, fara stres, fara miting, fara milogeala, proteste…asa se face!
    Pesemne au pe cineva sus!!

    43
    4
  • Sunt conștienți că e lată rău, și toată clasa politică în caz de revoltă a populației în masă și fără protecția poliției, jandarmeriei au c-am incurcat-o. Asta a fost la baza mobilizări guvernamentale. Nu mărinimia. Oricum „statul” se împrumută masiv. Industria, economia merge strună… ironic evident. Învățământul, educația zbârnâie… se vede în comportamentul noi generați… tot ironic evident. Ce mai o societate „perfectă” ne manipulata și luată de masă de exploatare și manevră.

    38
  • În acest an, pentru prima dată, la Școala de Agenți de Politie din Câmpina, s-au scos la concurs 1300 de locuri, s-au înscris 1002 persoane, apoi după testele fizice, medicale au rămas 887, iar în urma probei scrie, unde trebuia să obțină minim nota 5, au rămas 667, adică s-au ocupat jumătate din posturile scoase la concurs. Altădată era pe 10 concurenți pe post. Oice țară din lume, are un sistem de apărare împotriva răufăcătorilor. Cum numărul hoților, violatorilor și alți asemenea, crește, sunt tot mai dotați, firește avem nevoie de poliție pregătită, dotată, motivată, altfel vom apela la polițiști din Asia, Africa să ne apere. Cum s-a ajuns aici? Întrebați politrucii, care i-au scos la pensie la 47 de ani pe cei cu experiență, le-au luat din drepturi, dotări ș,a.m.d. Când legile sunt făcute de hoți, în favoarea hoților, aici se ajunge.
    PĂREREA MEA!

    56
    1
    • ,,nepoate’ mă bucur că îmi dai dreptate, dar tot pentru corecta informare, îti mărturisesc că nu cunosc nici un domn Boca. E adevărat că nici Ion nu mă cheamă, dar postez așa sub pseudonim, deși IP-ul și numele adevărat îl știe și un ,,broscoi mexican ” sunt convins și alții. No, numa zâc, dar zic adevărul.

      14
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.