O poluare petrecută pe un afluent al Someşului Mare, la Rodna, a fost ţinută la „secret” de autorităţi care au invocat tot felul de scuze, ba că e e un fenomen istoric, ba că e repetabil. Cert este că poluatorul a primit un simplu avertiment de la Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud.
Potrivit unor fotografii postate de Marius Rus, operator tv, apa unui afluent al Someşului Mare a devenit gălbuie la Valea Vinului în comuna Rodna.
„A fost un eveniment la galeria de mină Gorghiu la cota 800. O debuşare de ape de mină, am urmărit unda. Sunt trimise mostre la ABA Someş-Tisa pentru analize, trebuie să ne vină rezultatele, dar din analizele noastre nu este un impact major asupra cursului de apă sau să existe mortalitate piscicolă sau altceva. Coloraţia a fost foarte puternică. După analize vom putea spune. Pot să anunţ că astăzi nu mai există problema asta, s-a diminuat culoarea şi ceea ce iese din galeria de mină, iar cursul de apă a revenit cam la modalitatea în care curgea înainte. Apa gălbuie a ajuns în Someş, dar impactul a fost foarte mic pentru că diluţia a fost foarte mare la cursul de apă”, a spus şeful SGA, Ştefan Rus.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Gabriel Petraş a spus că instituţia pe care o conduce a dat un avertisment firmei Conversmin.
„Ei ne-au informat prompt, am trimis o echipă la faţa locului, am încheiat nota de constatare şi au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment. Fenomenul se repetă. Am certitudinea că anul acesta se va rezolva. Acolo e o problemă veche. Galeriile au fost închise. În 2012, hoţii de fier vechi le-au distrus şi de atunci în fiecare an, funcţie de cum se prăbuşesc planşeele sau zidurile din galerie, avem aceste fenomene nedorite. Amenda e de la 50.000 de lei la 100.000 de lei. De data asta am aplicat avertisment scris deoarece aveau măsură şi erau în termen de realizare şi au făcut toate demersurile pentru a remedia această problemă. O sancţiune ar fi însemnat să luăm din bugetul de lucrări care şi aşa e limitat. Cu certitudinea tuturor factorilor de decizie că anul acesta se va rezolva problema, am stabilit că sancţiunea avertismentului scris e suficientă. Ei au mai fost sancţionaţi cu valorile astea anterior şi problema a rămas tot nerezolvată”, a spus Gabriel Petraş.
Subprefectul Ciprian Ceclan a spus că, după insistenţe al conducerea Ministerului Economiei şi Conversmin, joi se va preda amplasamentul pentru închiderea gurii de mină 800 la Valea Vinului: „Avem promisiuni că va fi finanţare şi pentru redimensionarea staţiei de epurare de la Valea Vinului. Sperăm ca, după 30 iunie, să nu mai avem probleme de genul acesta”.
În mod ironic, miercuri, Prefectura a chemat toţi purtătorii de cuvânt de la instituţii şi i-a prezentat în debutul şedinţei de Colegiu Prefectural, iar majoritatea dintre ei au spus că sunt „24 de ore din 24 la dispoziţia presei”.
Din nou un coleg si un bun pescar si cetatean este inaintea tuturor din COLEGIUL PREFECTURAL. In tara asta doar cetatenii si presa a mai ramas cu ochii deschisi la tot ce apare rau peste noapte. Sunt oameni de valoare , voluntari neplatiti de STATUL neglijent la toate. Felicitari MARIUS RUS. !
Daca pana acum , hotii de fier vechi furau de intreprinderi inchise, sa vezi de acum inainte cu noua lege votata.
Ne vor fura poarta de fier de la case.Ce risca? O condamnare de 1an doi si aia petrecuti acasa.