Actualitate

Pompierii voluntari, buni prin simplul fapt că există

De regulă, nu primesc nimic pentru efortul lor de a spune "prezent" de fiecare dată când sunt chemați să dea o mână de ajutor. Din acest motiv se numesc voluntari. Așa că merită aplaudați pentru că există și apoi pentru cât de buni sunt în raport cu ceilalți.

Pompierii voluntari sunt cei care ajung primii dacă izbucnește un incendiu sau apare orice altă situație cu caracter de urgență. Intervenția lor e adesea decisivă, iar acest lucru îi face demni de laudă.

Duminică, mai multe echipaje de pompieri voluntari din județ, de la Feldru, Șanț, Ilva Mare, Lunca Ilvei sau Teaca au venit la Bistrița să se  întreacă în concursul județean al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență. Frumos echipați, cu uniforme personalizate (în funcție cât de mult îi pasă și primarului din comuna respectivă), pompierii voluntari au alergat, au sărit ziduri, au asamblat furtunul, s-au târât și au stins focul.


Cel mai redutabil adversar al tuturor a fost căldura, mult mai redutabil decât orice alt echipaj. Totuși, au învins-o, așa cum fac de fiecare dată când izbucnește vreun foc și când sunt obligați să sară fără teamă în mijlocul flăcărilor să scoată viu și nevătămat câte un om sau un copil.

Până la urmă nici nu contează foarte mult cine a câștigat. În opinia mea, niște oameni care aleg ca, în timpul lor liber, să sară în apă și în foc pentru alții, fără să primească în schimb nici măcar recunoștință (de prea multe ori), sunt cu toții niște câștigători. Le mulțumim pentru ceea ce fac și îi asigurăm de întreaga noastră considerație.

Bravo, băieți!

  

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS