Recomandări Social

Porți deschise duminică, în Dosul Gârciului, la Simpozionul artFORest 2019

Turiștii, dar și localnicii din Sângeorz-Băi, sunt așteptați, duminică, la ziua porților deschise în Maxonia. Artiștii care participă la ediția din acest an a Simpozionului de artă contemporană artFORest îi așteaptă să stea de vorbă despre multitudinea stilistică de exprimare într-un cadru natural ideal, transformat într-un spaţiu de creaţie comun.


Reamintim că acest simpozion, organizat de artistul Maxim Dumitraș în Dosul Gârciului, se bucură de un real succes în lumea artistică.

Într-un interviu acordat Timp Online, artistul a explicat ce l-a determinat să înființeze acest sat artistic: „Eu am copilărit aici. M-am întors după 20 de ani cu tata, iar păduricea de mesteceni era de o jumătate de metru. Niciodată nu au crescut mesteceni în zona aceasta. Am văzut păduricea şi i-am cerut tatei terenul să fac un sat artistic. S-a bucurat că mă întorc înapoi, mi-a dat terenul şi mi-a zis să fac ce vreau cu el. Atunci le-am dăruit artiştilor pământul cu condiţia să îşi facă o casă de creaţie, nu cabane pentru chefuri. Şi-au construit căsuţa. Încercăm să punem pe harta ţării un sat artistic, un muzeu de land art şi să începem să construim artă, să trăim în contact direct cu natura, cu ciupercile, cu ceaiurile, cu tot ce e mai frumos pe pământ, o terapie. Satul e conceput şi pentru ca omul care vine în staţiune să îşi bea apa minerală să facă un circuit până la muzeul din deal , la satul artistic, să stea de vorbă cu artiştii, să se facă obiecte din ceramică pe care omul să şi le construiască, iar după 15 zile când pleacă acasă, obiectul să fie ars şi să-l poată lua cu el. Încerc să fac aici un muzeu cu filmele şi fotografiile cu tot ce s-a făcut în aceşti ani. Aici sunt lucruri care dispar, crengi de copac, fân, lucrăm numai cu materiale din natură. Aici e frumos tot timpul. Acum, toamna e o bijuterie. E frumos şi când plouă”, a adăugat el.

Maxonia se află la patru kilometri de staţiune, și este primat sat artistic din România.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS