Actualitate

Porţi deschise la situl arheologic Băile Figa

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, în parteneriat cu Universitatea Exeter din Marea Britanie, desfăşoară cercetări arheologice sistematice în situl de la Beclean - Băile Figa, care au ca obiectiv cunoaşterea unuia dintre cele mai importante situri arheologice din Europa în care au fost descoperite vestigii preistorice privind exploatarea sării geme.

Vineri 23 august, începând cu ora 10.00, la şantierul arheologic Beclean – Băile Figa are loc evenimentul Ziua porţilor deschise. Cu această ocazie, cei interesaţi sunt aşteptaţi la faţa locului pentru a vedea suprafeţele arheologice aflate în cercetare, metodologia de cercetare şi vestigiile arheologice formate din structuri, instalaţii şi unelte din lemn, utilizate în trecut la mineritul şi extragerea sării.

Unele dintre cele mai importante descoperiri din această campanie sunt mai multe “troace” de mari dimensiuni folosite cel mai probabil la havarea rocii de sare. Rezultatele datărilor realizate până în prezent indică faptul că exploatarea sării s-a început la Băile Figa în jurul anului 3.000 î.Hr. (Perioada Epocii Bronzului) şi a durat până în secolul XX d. Hr., inclusiv. Există totodată şi indicii de exploatare a sării în acest loc din evul mediu, perioada modernă şi contemporană.

Cercetările arheologice din acest an sunt coordonate de directorul general al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, dr. Valerii Kavruk (responsabilul ştiinţific al cercetării arheologice), dr. Dan Buzea şi dr. Adela Kovacs, arheologi de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Radu Zăgreanu de la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Membrii echipei de cercetare vor oferi vizitatorilor informaţii despre cele  mai importante descoperiri  realizate pe parcursul campaniilor de cercetare arheologică desfăşurate până în prezent la Băile Figa.

”Dincolo de valoarea ştiinţifică a sitului de la Băile Figa, acesta are un potenţial turistic deosebit, cu atât mai mult cu cât, în vecinătatea lui s-a amenajat staţiunea balneară Băile Figa. Astfel, toţi turiştii aflaţi în zonă sunt aşteptaţi pentru a vedea rezultatele muncii arheologilor pe teren, precum şi metodologia de cercetare”, informează Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.

Foto: MNCR

2 sit figa 3 sit figa 4 sit figa 5 sit figa

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS