Actualitate

Porţile Cetăţii Bistriţa se deschid în 29 iunie, 30 iunie şi 1 iulie pentru a VI-a ediţie a Serbărilor Medievale

Pietonalul Liviu Rebreanu va fi în perioada respectivă scena luptelor cavalereşti, a unui târg medieval, a reconstituirilor din istoria Bistriţei medievale, dar şi a unor concerte marca Bordo Sarkany şi Hara. Festivalul se va încheia cu un spectacol de jonglerii cu foc.

A venit vremea să ne reconstruim Cetatea! Acesta ar putea fi laitmotivul ediţiei a VI-a a Serbărilor Bistriţei Medievale, care se vor desfăşura în perioada 29 iunie – 30 iunie – 1 iulie în centrul istoric.

Evenimentul îşi propune să redescopere şi să valorifice istoria medievală a Bistriţei, oraş-cetate reprezentativ pentru perioada medievală a Transilvaniei. La fel ca la ediţiile anterioare, subiectul central al festivalului va fi reconstituirea unui moment istoric din trecutul oraşului, tema aleasă pentru acest an fiind Colonizarea Nosnerland-ului de către saşi şi marea invazie tătară de la 1241. Dramatismul acelei perioade va fi retrăit de bistriţeni printr-un scenariu istoric la care vor participa mai multe ordine cavalereşti din Transilvania.

Pe durata Serbărilor Bistriţei Medievale 2012, pe pietonal va fi amenajat Târgul Medieval, la care au fost invitaţi meşteri populari şi artizani. Noutatea acestei ediţii a târgului o reprezintă prezenţa unor meşteri tradiţionali din Turcia, Spania şi Irlanda de Nord, invitaţi de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în cadrul proiectului EU4Us.

Printre ordinele de cavaleri şi formaţiile artistice invitate la serbări se numără Paladinii de Terra medies, Luptătorii Silfr Haukr (în traducere liberă din vikingă “Şoimul de argint”) din Oradea, Scutierii de Muhlbach, Garda de Bistriţa si Cavalerul Hartmann, respectiv Bordo Sarkany (Ungaria), Truverii, Patrik O’Mahoney, NOSA şi alţii. “Menestrelii veacului XXI” vor fi în acest an trupa belgrădeană Ortodox Celts şi Hara, care vor concerta în încheierea zilelor de sîmbătă 30 iunie, respectiv duminică 3 iulie.

Serbările Bistriţei Medievale se vor încheia cu un spectacol de animaţie cu foc, prezentat de trupa Juggling din Cluj.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, sursa informaţiilor prezentate mai sus, şi Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa, Centrului Judeţean pentru Cultură şi Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, AJOFM BN, Forumului German Bistriţa, Asociaţiei saşilor bistriţeni din străinătateşsi al Asociaţiei Nosner Land Bistriţa.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS