Povestea tulburătoare a unei familii care a trecut printr-o tragedie similară cu cea din Muntenegru

Crina Hărănguş are 44 de ani. Este o femeie simplă căreia viaţa i-a dat încercări multe, dar şi daruri pe măsură. Aveam să aflu că îi place să vorbească mai mult despre ultimele, iar acestea sunt copiii ei. Fata este cea mai mare şi are 21 de ani. E studentă la două facultăţi, la cea de Drept a Universităţii Bucureşti, dar şi Colegiul juridic româno-francez, iar băiatul e liceean la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” în clasa bilingvă de ştiinţe ale naturii în care s-a intrat cu cele mai mari medii din tot judeţul.

„În 23 iulie a.c. se împlineşte un an de când fiica mea a avut admitere la Bucureşti. A fost elevă la ştiinţe sociale bilingv engleză la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu. A absolvit anul trecut cu media 9,83, între primii zece. Ar fi putut merge la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj unde era concurs de dosare, dar a ales să meargă la Universitatea Bucureşti unde s-a dat examen şi l-a promovat cu bine. A intrat pe locuri bugetate. Totodată a avut un examen în cadrul aceleiaşi universităţi pentru Colegiul juridic româno-francez unde va avea diplomă eliberată de Sorbona. Aşadar, învaţă dreptul şi în limba română, şi în franceză. Între timp, s-a angajat şi la o companie elveţiană, part-time, pentru a-şi putea dezvolta vocabularul şi acest lucru a ajutat-o foarte mult la şcoală. Patru ani va dura dreptul în română şi trei ani colegiul francez. Ea îşi doreşte să meargă în Franţa să se specializeze după ce va termina şcoala”, povesteşte mândră Crina Hărănguş.

În ce-l priveşte pe băiat, acesta a absolvit anul acesta ciclul gimnzial tot la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi a obţinut cea mai mare medie de admitere dintre toţi băieţii din oraş. „Sunt foarte mândră şi de el. A avut media de admitere 9,91. Medii mai bune decât el au avut doar câteva fete. A intrat acolo unde a vrut, la clasa bilingvă de ştiinţe ale naturii de la CNLR. A intrat al cincilea. El vrea să meargă la Medicină, însă noi ne dorim să facă Politehnica să termine mai repede. Medicina durează mult fiindcă trebuie să facă multe specializări, iar noi nu ne prea permitem, din păcate”, a relatat Crina Hărănguş.

De fiecare dată când vine istovită de la muncă, se aşază în fotoliu şi se uită la cupele şi medaliile atârnate pe un perete al casei. „Mă credeţi că vin istovită de la muncă şi mă uit la peretele acesta şi-mi trece tot? Îmi trece foamea, nu mai sunt obosită”.

„Copiii sunt darul nostru de la Dumnezeu şi cel mai frumos cadou pe care ni l-a făcut. Am avut multe probleme”, spune ea în timp ce se îndreaptă spre un sertar din care scaote un dosar plin cu ziare vechi.

„Dacă accidentul din Muntenegru a fost cu 23 de morţi, soţul meu a fost implicat într-un accident cu 28 de morţi. A avut loc acum 22 de ani în 7 aprilie. Se afla într-un autocar care se deplasa spre Turcia. Se aducea marfă de acolo şi am vrut şi noi să începem un business. Am luat mărci cu împrumut şi s-a dus să cumpere marfă. În Bulgaria a avut loc însă un accident şi autocarul a căzut de pe un pod în apă. Au murit pe loc 28 de oameni. Din câte am aflat ulterior, acum mai trăiesc nouă de persoane din 46 câte se aflau în acel autocar. Din fericire şi soţul meu”, a spus Crina Hărănguş.

În momentul în care a aflat de la radio că a avut loc un accident cu un autocar care se deplasa spre Turcia, Crina Hărănguş s-a gândit imediat că ar putea fi cel în care se află soţul ei pentru că i se zbătea de zor ochiul stâng, un semn rău. Cum sursele de informare la vremea aceea erau limitate, a lăsat totul baltă, inclusiv fetiţa care avea cinci luni şi era în cărucior şi, îmbrăcată într-un capot, a luat drumul Bulgariei să-şi găsească soţul. A bătut la uşile a cinci spitale până când l-a găsit în viaţă. Bărbatul suferise o hemoragie internă, i-a fost ruptă splina, avea fractură deschisă la antebraţul stâng şi un umăr i-a fost grav afectat.

„Două TIR-uri au intrat în depăşire. Unul dintre TIR-uri avea remorcă. Faţa TIR-ului a apucat să treacă, dar remorca încărcată cu săpun, nu. Cu remorca a lovit autocarul care mergea spre Turcia. Autocarul a căzut în cap şi apoi peste cap într-un râu, la o adâncime de 28 de metri. Accidentul s-a petrecut pe râul Yantra lângă localitatea Biala din Bulgaria. Au murit pe loc 28 de oameni. Când am plecat din Bistriţa, m-am rugat la Dumnezeu să mi-l dea înapoi pe soţul meu, indiferent cum, invalid, oricum. Mi-am spus că dacă soţul meu trăieşte, există Dumnezeu. Abia a treia zi l-am găsit. M-am dus cu maşina cu sora mea, cu cumnatul meu, cu două surori ale cumnatului meu. Eram cinci în maşină. Îmi amintesc că nu am oprit nicăieri. Am ajuns la locul accidentului, apoi ne-au spus nişte oameni că există un spital şi ne-am dus din spital în spital. L-am găsit în a şasea-şaptea localitate de acolo. Când am ajuns la el, era scris pe noptieră 5 şi Crina. Când deschidea ochii, striga Crina, iar ei au crezut că aşa îl cheamă. Nu ştiau că e nume de femeie. El mă striga pe mine, iar cinci luni avea fetiţa”, a mai spus ea.

Din Bulgaria, şi-a adus soţul la Bucureşti la Spitalul de Urgenţă şi abia apoi acasă. „Problema este că la doi-trei ani de la accident a făcut ocluzie intestinală care poate fi fatală, dar, Doamne fii lăudat, de zece ani nu a mai avut probleme. Din fericire, s-a vindecat. Acum lucrează chiar în două locuri. Are un PFA şi mai este şi instructor la şcoala de şoferi ca să ne putem întreţine şi să-i ajutăm pe copii. Eu am spus că mătur şi strada numai să-i văd că şi-au făcut un rost şi că îşi câştigă pâinea singuri”, a spus ea.

De-a lungul timpului, s-a simţit rănită când anumite cadre didactice sau persoane din anturajul copiilor ei au făcut aluzie la condiţia modestă a familiei. De câte ori copiii ei au auzit replica „Mama ta vinde la aprozar”, a apucat-o revolta. Regretă că nu a putut urma studii superioare, dar familia ei nu şi-a permis să o trimită la facultate. Tocmai de aceea, face orice efort ca să-şi sprijine copiii să înveţe cât mai multe. Băiatul face dans sportiv. Deşi e o ocupaţie oarecum costisitoare, familia îl încurajează să continue ca să nu stea la computer toată ziua sau în anturaje care i-ar putea afecta viitorul.

„Mi-a părut rău că nu am făcut facultate, iar dacă mama ar trăi, i-aş reproşa că nu m-a trimis la facultate. Noi însă eram cinci fraţi şi facultăţile cele mai apropiate erau la Cluj, iar mama zicea că nu poate mai mult. Poate că eu m-aş fi străduit, dar mama nu a putut mai mult. Din acest motiv, am o ambiţie să nu las motivele financiare să curme viitorul copiilor”, a spus Crina Hărănguş.

De curând, a mai avut parte de un incident petrecut chiar la Gara Bistriţa de unde a vrut să cumpere bilete de tren cu reducere pentru ambii copii.

„Fata a vrut să-i facă un cadou fratelului ei după ce a intrat la liceu, să-l ducă la Bucureşti să vadă Arena Naţională, Cişmigiul. A dat telefon că poate veni vineri către Bistriţa şi că sâmbătă se întoarce cu tot cu fratele ei. Noi am încercat să le luăm bilet de tren la cuşetă pentru că sunt copii şi ne facem griji pentru ei să-i lăsăm să circule la clasa a II-a unde se întâmplă multe. Am intrat pe internet să facem rezervare online. Nu am putut nicicum fiindcă nu se validează conturile. Apoi am citit că trebuie să mergem acolo unde se vând bilete online. Am fi mers la Agenţie, dar s-a desfiinţat, aşa că am mers la Gară, dar nu am putut face rezervarea fiindcă nu aveam legitimaţia fetei. Era la ea. O foloseşte pe RATB, are nevoie de ea. Am sunat-o să ne dea numărul legitimaţiei, să ne-o trimită prin fax, dar nici aşa nu au vrut cei de acolo să facă rezervarea cu reducere. Ne-au umilit în ultimul hal trimiţându-ne de la unii la alţii fără să încerce măcar să rezolve problema. M-au trimis la Şeful Gării Bistriţa pe care nici măcar nu l-am găsit. Câteva zile la rând ne-am tot dus la Gară. În final, s-a dus soţul meu care a vrut să achite biletele şi a propus să nu le ridice până nu vine fata cu legitimaţia, dar nu au vrut. El a zis că nu pleacă de acolo până nu primeşte biletele, iar respectivii au chemat Poliţia TF. Numai că nu i-a pus cătuşele. În final a plătit bilet integral fiindcă i-a fost ruşine de lume. Să ne mai mirăm că pleacă copiii din ţară? Cum să nu plece dacă la noi sunt obligaţi să îndure atât de multă umilinţă?”, a spus ea.

Dincolo de astfel de incidente care sunt de-a dreptul hilare, rămâne satisfacţia familiei Hărănguş că are doi copii de excepţie. „Când am văzut ce s-a întâmplat în Muntenegru, ne-am adus aminte de acel moment şi am spus: uite că Dumnezeu ne-a dat şi necazuri, dar şi bucurii, pe copiii aceştia!”, a spus ea scoţând din dosare diplomă de diplomă, ca un premiu de excelenţă pentru o viaţă greu încercată.

Cristiana Sabău