Anual, în 9 mai, sunt celebrate proclamarea independenţei de stat a României din 1877, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.
”În acest an sărbătorim cele trei reușite de acasă, pandemia nu ne permite să organizăm ceremonii prin care să marcăm, cu respectul care se cuvine, aceste fapte importante: Ziua Europei, a Independenţei României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Însă contextul actual în care ne aflăm nu ne împiedică să rememorăm momentele care au făcut posibile realitatea României ca stat independent, realitatea României ca stat European sau realitatea românilor care nu mai sunt pe câmpul de luptă sau prizonieri al celui de-al doilea război mondial. Aș putea spune că toate aceste momente, la baza cărora stau acte de curaj, încăpățânarea de a câștiga, de a fi liberi, de a prospera, de a trăi în pace, sunt momente care determină existența noastră, a românilor de azi, a României de azi. Cele trei momente sunt mărturii ale destinului istoric lăsate posterității, mărturii ale unor reușite realizate cu mari sacrificii. Însă destinul istoric nu este altceva decât un rezultat al acțiunii oamenilor care au crezut în ce e mai bun pentru poporul nostru.
Și noi scriem azi istorie și o influențăm. Contextul pandemiei nu se poate compara cu un câmp de luptă ca cel din timpul războiului mondial sau ca cel pe care românii au luptat în 1977-1978. Însă este una din luptele vremurilor moderne, pe care fiecare din noi o purtăm. Iar armele noastre de acum sunt vigilența, dragostea pentru cei de care alegem să ne distanțăm social pentru a-i ține în siguranță, dragostea pentru propria viață. Cele trei momente pe care le marcăm azi să ne folosească drept exemplu că putem, că reușim doar împreună!”, transmite prefectul Stelian Dolha cu ocazia acestei zile.
Ziua Victoriei în Europa este 8 Mai
*
Toata Europa sărbătorește Ziua Victoriei în Europa în data de 8 Mai încă din 1945. Doar țările din orbita Moscovei sărbătoresc Victoria aliaților asupra Germaniei fasciste în data de 9 Mai, data impusa de Stalin. De altfel, la prima paradă de 9 Mai (1945) unul dintre cele două batalioane care au defilat prin faţa Regelui și a Comisiei Aliate de Control aparţinea NKVD.
Dintre țările Uniunii Europene singura care marchează ziua victoriei in 9 Mai este Bulgaria. Țara care încă în 1963 vrea sa devină a 16 republica sovietică. După 1990 țările care și-au dorit sa scape din orbita Moscovei: Polonia, Cehia, Slovacia, Tarile Baltice, Ungaria au abandonat celebrarea comunista. Până si Republica Moldova a marcat în anii trecuți (înainte de alegerea lui Dodon), Ziua Victoriei in Europa pe 8 Mai. Doar Romania si Bulgaria au rămas neclintite. Bulgaria din interes pro-rusesc, Romania din inerție, comoditate și multă prostie.
**
La 2 mai 1945 Helmuth Weidling a capitulat și a predat Berlinul necondiționat sovieticilor. Hitler se sinucisese în 30 Aprilie.
La 7 mai 1945 la ora 02.41, la Reims, la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Expediţionare Aliate din Franţa, Germania a capitulat fără condiţii. Actul a fost semnat de către generalul Alfred Jodl, şeful operaţiunilor Statului Major german. Generalul american Bedell-Smith, şeful Statului Major aliat, şi generalul Susloparov, şeful misiunii militare sovietice în Franţa, au contrasemat documentul, la fel ca şi generalul francez Sevez, invitat în ultimul minut să semneze ca martor.
La ora 15.00 a zilei de 8 mai, Truman, Churchill şi De Gaulle au anunţat oficial victoria. În 8 Mai 1945 în Paris, Londra și New York mulțimi uriașe de oameni sărbătoreau pe străzi Victoria. În Londra, un număr foarte mare de persoane s-au adunat în Piața Trafalgar și lângă Palatul Buckingham, unde regele George al VI-lea, regina Elisabeta și Winston Churchill au mers la balcon și au salutat mulțimea de oameni. În Statele Unite, președintele Harry Truman a „dedicat” victoria memoriei predecesorului său.
*
De 75 de ani noi sărbătorim VE – Day așa cum ne-a impus propaganda sovietică. Acum sub conducere liberală. Oare când o să renunțam la minciună și la reflexele comuniste și să marcăm și noi Ziua Victoriei in Europa la 8 Mai, Ziua Europei la 9 Mai și Ziua Independenței de Stat la 10 Mai cum ar fi normal?
*
Ziua Independenței este ziua de 10 Mai!
*
Pe data de 10 Mai (sv)/22 mai (sn), Senatul a votat proclamația de independență, iar acest act a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Deci, în condițiile deznodământului favorabil al războiului putem considera că de jure România era Independentă din data de 10 Mai.
*
O Lege devine Lege când este promulgată nu când este citită propunerea în Parlament sau adoptată în Camera inferioară. Proclamația de independența a căpătat putere de lege prin semnarea ei de către principele Carol I. Aceasta a fost citită în Parlament în 9 Mai tocmai pentru a-i da posibilitatea principelui Carol să o semneze și să-i dea putere de Lege în 10 Mai, Ziua Regalității și Ziua oficială a României.
Valahia și apoi Principatele Unite erau vasale Porții de sute de ani. Revolta în Balcani împotriva turcilor a început în 1876 si conferințele internaționale privind conflictul au eșuat in ianuarie 1877. In aprilie 1877 Romania acorda libera trecere trupelor rusești pe teritoriul României, încălcând astfel neutralitatea si manifestându-se de partea adversarilor Imperiului Otoman. Nu era deci nici un secret privind intențiile României și nici o urgență pe 9 Mai.
În mod similar armata romana a eliberat in 1945 „ultima brazda de pământ românesc” în 25 octombrie, ziua de naştere a Regelui Mihai I, devenita apoi Ziua Armatei Romane.
*
Alegerea datei pentru citirea Proclamației de Independență nu a fost întâmplătoare și data corectă a Independenței României este 10 Mai data la care actul a intrat in vigoare legal. Așa se clădește o Țară. Cu instituții reprezentative care își fac fiecare treaba și cu simbolistică națională.
*
Desigur, regimul comunist impus de sovietici a făcut din punct de vedere propagandistic tot ce era de făcut pentru ca datele importante ale istoriei Statului Roman sa fie disociate de istoria adevărată și de cei care au făurit-o cu mare succes iată, atâta timp cât încă preferăm să sărbătorim istoria comunistă aruncând la coș adevărul istoric și tradițiile mai vechi de 100 de ani. Această tradiție a falsului este iată perpetuată în Statul Român și în anul 2020 de catre un Președinte, Guvern și Prefect Liberal care toți împreună și fiecare separat puteau foarte bine să afirme răspicat adevărul istoric.
Acum 70 de ani, la data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg și Țările de Jos să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.
În 1985, liderii Comunităţii Europene, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.
În 1958, Schuman a devenit primul preşedinte al instituţiei care a precedat Parlamentul European, organismul cu puteri legislative al UE. După ce şi-a părăsit funcţia, Parlamentul i-a acordat titlul de „părinte al Europei”, iar ziua în care a prezentat faimoasa declaraţie a fost declarată „Ziua Europei”.
*
Cine a fost Robert Schuman.
Robert Schuman s-a născut în 1886 în Luxemburg, dar a devenit cetăţean german când regiunea în care locuia a fost anexată de Germania. În 1919, după Primul Război Mondial, a devenit şi cetăţean francez, când regiunile Alsacia şi Lorena au fost restituite Franţei.
A studiat economia, dreptul, filosofia politică, teologia şi statistica la universităţile din Bonn, Berlin, Munchen şi Strasbourg.
În 1939, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Schuman a devenit ministru adjunct în guvernul francez. A fost un membru activ al rezistenţei franceze din timpul războiului, reuşind cu greu să scape de deportarea în lagărul de concentrare de la Dachau din Bavaria.
După război, Schuman a ocupat o serie de funcţii cu nivel înalt, devenind pe rând ministru al finanţelor, prim-ministru, ministrul afacerilor externe şi ministru al justiţiei. A fost unul dintre cei mai importanţi negociatori în ceea ce priveşte crearea unor tratate şi iniţiative precum Planul Marshall , Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi Consiliul Europei. Astfel, Schuman punea treptat baza unificării Europei.
Una dintre cele mai mari dorinţe ale lui Schuman a fost ca războiul să devină „nu doar de neconceput, ci practic imposibil”.
*
Prin atașarea Zilei Europei la tocănița de sărbătoriri pregătită după rețeta partidului comunist în anii edificării societății socialiste multilateral dezvoltate nu facem decât să diluăm semnificația și importanța acestei zile. La noi accentul va cădea în continuare pe Parada de la Moscova amortizată de ambițiile lui Ceaușescu de Independența fața de Moscova. După cum se vede și în mesajul prefectului se vorbește în final de razboiul mondial, câștigat azi doar de sovietici și de un presupus razboi desfășurat între 1977 și 1978. Nimic despre pacea și idealurile Europene. La fel ca pe timpul lui nea Nicu sau a regimurilor pesediste. Când n-ai de fapt nici o ideologie și nici un proiect de viitor diferit de cel din trecut, e mai ușor să preiei mașinăria și discursul predecesorilor decât să câznești la un altul.
Mereu se vorbeste despre tripla semnificatie a zilei de 9 mai si anume: Proclamarea independenţei de stat a României din 1877, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, in 1945 și Ziua Europei (1950). Nimic mai fals.
In realitate, Ziua Independenţei, de stat a Romaniei este pe 10 Mai 1877. În urma contribuţiei semnificative din cadrul războiului ruso-turc (1877 – 1878), România îşi câştigă independenţa faţă de Imperiul otoman. Astfel, pe 10 mai 1877, Senatul ţării votează proclamaţia de independenţă, care a fost apoi aprobată în 1878 în cadrul Congresului de la Berlin. Confuzia vine din faptul ca in timpul regimului comunist, atunci când se vorbea despre independenţa Romaniei, se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai 1877.
Apoi, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial în 1945 se sărbătoreste pe 8 mai , când Harry Truman, Winston Churchill şi Charles De Gaulle au anunţat oficial victoria.
Prin urmare, ziua de 9 mai are doar o singură semnificație şi anume Ziua Europei, amintind de declarația lui Robert Schuman, prin care a propus unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Acest eveniment fiind considerat un moment fundamental în istoria Uniunii Europene. Sursa de inspiraţie a planului Schuman, a fost Jean Monnet, consilier pe probleme economice şi om politic francez,care şi-a dedicat
viaţa cauzei integrării europene. În calitate de prim consilier al guvernului fracez, a fost omul care a inspirat faimoasa „Declaraţie Schuman”, pronunţată la 9 mai 1950. Aceasta a condus la crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), considerată a fi la
originea Uniunii Europene de astăzi. Un important liceu din Bucuresti poartă numele de „Jean Monnet”.
Șeful știe mai mult!
Astăzi avem mesajul premierului Ludovic Orban: „Sărbătorim astăzi Ziua Independenței naționale și Ziua Regalității, prin care rememorăm trei momente istorice importante pentru destinul statului român modern, petrecute toate pe 10 mai: proclamarea Principelui Carol ca domnitor al Principatelor Unite, în 1866, Independența față de Imperiul Otoman, în 1877, și transformarea țării din principat în regat, în 1881, când Principele Carol a fost încoronat ca primul rege al României.” Deci, Ziua Independenței – 10 Mai
Alaltăieri, Vineri, 8 Mai deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a depus un proiect de lege pentru ca Ziua Victoriei să fie sărbătorită în România pe 8 mai, alături de aliaţii din NATO, nu în 9 mai, ca statele din fostul bloc sovietic. „Această clarificare legislativă trebuie făcută şi în contextul împlinirii a 75 de ani de la finalul războiului” „Am depus astăzi, la Camera Deputaților, o inițiativă legislativă prin care să clarificăm, în sfârșit, faptul că România marchează Ziua Victoriei pe 8 mai, alături de aliații săi din NATO și de civilizația occidentală, nu pe 9 mai, conform dorinței lui Stalin.” Deci Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial – 8 Mai.
Poate ne iese la anul.