Actualitate

Prefectul Ovidiu Frenț, la CCA al Parcului Național Călimani. Ce probleme a ridicat

Ovidiu Frenț, prefectul județului Bistrița-Năsăud, a participat la Consiliul Consultativ de Administrație al Parcului Național Călimani, desfăşurat la Șaru Dornei (Suceava).

Printre problemele supuse discuțiilor, el a prezentat membrilor consiliului şi următoarele:

– situația proprietăților din domeniul silvic al comunelor din județul Bistrița-Năsăud care se află pe teritoriul parcului şi/sau județului Suceava;

– clarificarea situației juridice a drumurilor forestiere aflate în proprietatea statului care deservesc terenuri cu vegetație forestieră și identificarea unor modalități de trecere din proprietatea statului în administrarea/proprietatea Unităților Administrativ Teritoriale;

– solicitarea primăriilor de identificare a unor modalități de acordare a unor compensații, având în vedere că pentru terenurile aflate în perimetrul Parcului Național este interzisă exploatarea lemnului;

– problematica igienizării parcului şi a impedimentelor în activitatea de dezvoltare a turismului (marcaje turistice, refugii, gestionarea stânelor şi a câinilor ciobăneşti, etc);

– prezentarea proiectelor desfăşurate de Asociația Tășuleasa Social în colaborare cu Administrația Parcului Național Călimani: Planul de management rectificat al parcului, Şcoala de Mers pe Munte, Maratonul Via Maria Theresia, taberele de voluntari.

Parcul Național Călimani ntinde pe patru judeţe: Suceava, Mureş, Harghita şi Bistriţa-Năsăud, ultimul cu 280 de hectare. În Bistriţa-Năsăud, comunităţile Parcului Naţional Călimani sunt comuna Tiha Bârgăului (Tiha Bârgăului, Tureac, Mureşeni, Piatra Fântânele, Ciosa), comuna Prundu Bârgăului (cu Prundu Bârgăului şi Susenii Bârgăului), comuna Bistriţa Bârgăului (cu Colibiţa), Josenii Bârgăului (cu Mijlocenii Bârgăului, Rusu Bârgăului şi Strâmba), comuna Mărişelu (cu Măgurele, Bicle, Sânt Ioana, Jeica, Neteni şi Domneşti), comuna Şieuţ (cu Ruştior, Sebiş şi Lunca), comuna Monor, Ragla, Dumitra, Budacu de Sus, Vătava.

Parcul Naţional Călimani are o suprafaţă totală de 24.041 ha si cuprinde următoarele rezervaţii: Rezervatia Ştiinţifică de Jnepeniş cu Pinus cembra (384,2 ha); Rezervaţia Lacul Iezer din Călimani (322 ha); Rezervaţia Geologică 12 Apostoli (200 ha). Situl este important pentru pădurile naturale de molid cu zâmbru, pentru tufărişurile de jneapăn cu smirdar, dar şi pentru pajiştile întinse smălţuite de genţiene, toporaşi, sclipeţi, clopoţei, etc. Zâmbrul este relict glaciar, iar în Romania poate fi găsit în câteva zone izolate din Carpaţii Orientali şi Meridionali. Pe lângă aceste habitate caracteristice, mai pot fi întâlnite pădurile acidofile cu molid şi afin, pădurile de amestec cu fag şi molid, dar şi vegetaţia specifică malurilor pâraielor de munte. Fauna este diversă.

Sursa: Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.