”Multe flori, multe zâmbete amestecate cu câteva lacrimi, multă tinereţe. Liceenii din a XII-a au terminat şcoala. Acum sunt la festivităţi, banchete, cu multe emoții şi o nesfârşită voie bună. Un profesor, oricât de exigent ar putea să fie, ar da nota 10 tuturor acestor tineri la disciplina “speranţă”, la disciplina “entuziasm” şi la disciplina “gânduri de viitor”. Lăsându-ne și noi contaminați de entuziasmul lor, nu putem însă să nu ne gândim ca și societate la ceea le oferim tinerilor după absolvire, la oportunitățile dar și la dificultățile care-i așteaptă de mâine pe fiecare dintre ei”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud:
”Avem ca și instituții guvernamentale atribuții și responsabilități directe în educarea tinerilor, în calificarea lor și în asigurarea condițiilor ca aceștia, după finalizarea studiilor, să se integreze în societate într-un mod cât mai apropiat de aspirațiile lor. Sperăm că ei vor dori fie să continue studiile fie să se califice/angajeze conform abilităților/competențelor lor sau chiar să inițieze o afacere și să-și ia în mâini propria viață. Chiar dacă pare greu de crezut, în actualul programul de guvernare sunt prevăzute soluții pentru toate categoriile de tineri, iar politicile publice conținute combină măsurile pentru modernizarea pieței muncii cu cele din domeniul educației, al incluziunii sociale, al încurajării antreprenoriatului și activităților agricole pentru tineri, a stimulării angajărilor, sprijinirii familiei, etc.. Iată doar câteva exemple de programe: Programul “Start-Up Nation” care va ajuta tinerii (și nu numai) să-şi înceapă mici afaceri ca exerciţiu de început pentru viitoarele companii, Programul Garanția pentru Tineret, Programul Hope, Programele de tip „Pasarela”, recunoașterea activităților de voluntariat, ”Prima Casă”, ”Instalarea tinerilor fermieri”, facilități pentru angajarea de absolvenți, alternative de formare profesională pentru tinerii cu dizabilități (ateliere protejate, ateliere vocaționale, centre de terapie ocupațională), etc.
Problema cea mai importantă este însă cea a alegerii celei mai potrivite pentru fiecare tânăr, conform abilităților, competențelor, dorințelor și posibilităților individuale ale fiecăruia. În oricare variantă, un viitor stabil și un loc respectat în comunitate nu pot fi obținute fără muncă, fie ea intelectuală sau fizică. Sigur, asta dacă eliminăm variantele îmbogățirii rapide din filme și ”modelele” promovate de televiziuni.
Un tânăr trebuie să țintească cât mai sus, dar cred că nu e nevoie să-i împingem pe toți spre facultăți. Astăzi în România un muncitor calificat poate câștiga la fel sau chiar mai mult decât o persoană cu studii superioare. Aceștia din urmă, dacă și-au ales o profesie care e căutată pe piața muncii, au început să aibă salarii tot mai bune în ultimii ani și acest trend va continua. Iar pentru toți alegerea plecării din țară trebuie făcută doar după un calcul complet al rezultatului net, după scăderea tuturor cheltuielilor și a considerării impedimentelor pe care le presupune viața departe de casă și familie.
Succes deci tuturor tinerilor în alegerea celei mai bune opțiuni pentru viitor! Felicitări lor, profesorilor şi părinţilor pentru drumul parcurs până acum!”.
Adaugă comentariu