Actualitate

Preşedintele BECJ, Alexandru Petrişor, despre referendum: O castană foarte fierbinte

Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa-Năsăud, judecătorul Alexandru-Dorin Petrişor, a declarat că 33 de preşedinţi de secţii de votare au fost înlocuiţi, majoritatea celor care şi-au depus demisia invocând motive personale, fără să le detalieze.

”Referendumul în sine nu este lucru extraordinar, dar spre deosebire de alte procese electorale miza e deosebită, tensiunea în care se lucrează e mare şi personal percep toate acestea ca pe o castană foarte fierbinte aflată în mâinile noastre, a celor care ne ocupăm de organizarea referendumului. Vă asigur că avem oameni cu experienţă şi că referendum se va desfăşura în bune condiţii. Am fost nevoiţi să înlocuim 33 de preşedinţi de secţii de votare. Cei mai mulţi au renunţat din motive personale, fără să spună concret care sunt acestea. Unii au invocat motive de sănătate, alţii că au programat concediu în străinătate. Au fost şi secţii de votare de pe raza unor localităţi unde mai mult de 50 la sută dintre cei desemnaţi prin tragere la sorţi şi-au prezentat demisia, invocând motive personale, fără a detalia. Eu merg pe principiul că dacă un om nu vrea, e de prisos să-l ţinem silit, pentru nu vom colabora corespunzător”, a spus judecătorul Alexandru Petrişor într-o conferinţă de presă.

Prefectul Ani Bob a precizat că, pentru exercitarea dreptului la vot, vor fi deplasate urne mobile la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, Spitalul Orăşenesc Beclean, Spitalul Orăşenesc Năsăud, Clinica Sanovil, Unitatea medico-socială Susenii Bârgăului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu unităţile de la Beclean şi Nuşeni, Căminul pentru persoane vârstnice din Bistriţa şi un cămin pentru bătrâni care aparţine de o fundaţie.

Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar şef Ioan Mureşan, a anunţat că 403 poliţişti sunt angrenaţi în activităţi legate de referendum, dintre care 257 pentru paza secţiilor de votare şi 62 pentru paza materialelor electorale. Totodată, poliţiştii rutieri vor organiza zece filtre pe două schimburi, în vederea combaterii turismului electoral.

Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, col. Ionel Cimuca, a precizat că aproximativ 200 de jandarmi vor fi la datorie.

Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, lt. col. Constantin Florea, a spus la rândul său că 164 de cadre vor păzi 82 de secţii de votare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS