Actualitate

Prima audiență online a primarului Ovidiu Crețu. Întrebări și răspunsuri

Primarul Ovidiu Crețu a acordat, pe pagina sa de Facebook, prima audiență online din seria săptămânală pe care spune că și-a propus-o: ”Am dat startul primei noastre întâlniri online! Am citit cu mare atenție mesajele pe care mi le-ați trimis, atât cele în care mă felicitați pentru ceea ce am reușit să fac pentru Bistrița și bistrițeni, cât și pe cele în care mă criticați pe mine personal sau proiectele realizate în perioada acestui mandat. Tuturor vă mulțumesc, pentru că știu să primesc nu numai încurajările, ci și criticile. Mai mult, cele din urmă mă determină să îmi doresc să duc toate proiectele pe care le-am început la bun sfârșit, astfel încât Bistrița să fie orașul în care fiecare dintre dvs. să-și dorească să trăiască”.

La final, el a menționat: ”Să știți că toate problemele pe care dvs. le-ați abordat nu îmi sunt străine. Le cunosc în amănunt și, în timp, am încercat să le rezolv, în funcție de priorități și vă asigur că voi continua să fac tot ce-mi stă în putință pentru modernizarea Bistriței și creșterea nivelului de trai al bistrițenilor. Avem multe investiții realizate în ultimii ani, avem multe lucrări în derulare și multe proiecte pregătite în vederea obținerii de fonduri europene pentru a le transforma în realitate. Chiar dacă acum nu v-am răspuns tuturor care ați venit cu probleme reale, punctuale în discuție, vă asigur că nici o întrebare nu va rămâne fără răspuns. Mulțumesc și ne întâlnim și săptămâna viitoare. Și pe stradă, și în primărie, și aici!”

Iată problemele ridicate de cetățeni și răspunsurile primarului Ovidiu Crețu:

Audiențe online… Vă este frică să mai dați nasul cu oamenii și v-ascundeți la computer? (răspuns la Gavrila Bogdan) – ”Domnule Gavrilă vă invit la primărie să discutăm față în față,…să vedeți cât îmi este de frică”

Locurile de parcare în centrul istoric (Lucian Lindert) – ”Centrul istoric al oricărui oraș european nu este spațiu de parcare. Încercați Piața Mihai Eminescu, sunt în permanență locuri libere și faceți 4 minute pe jos până în centru. Sau parcarea din Str. Lupeni, sau cea de la Polivalentă/Lidl”

Probleme la blocurile ANL aflate în construcție în cartierul Subcetate (Mihai Grozavu Misu) – ”Sunt începute lucrările la blocuri ANL în Subcetate, cu 138 de apartamente, dar firma care realizează lucrările se pare că a intrat în insolvență. La acest moment nu am termenul de finalizare. Am discutat problema cu Agenţia Naţională de Locuinţe, iar astă iarnă, în ianuarie, când a fost directorul în Bistrița, îmi spunea de luna august, dar nu avem nicio certitudine că lucrurile vor sta așa. În momentul în care se finalizează aceste blocuri, apartamentele vor fi repartizate în baza dosarelor depuse, în ordinea punctajului obținut de solicitanți”

Sunt atâtea străzi încă neasfaltate în Bistrița noastră europeană, iar dvs. luați bani împrumut pentru proiecte extravagante. Asta înseamna prioritate pentru dvs.? (Diana Roar) – ”Am asfaltat de când sunt primar 30 (treizeci) de străzi de pământ, avem contractate alte 10 străzi pentru asfaltare în 2016, suntem în etapa de contractare execuție pentru 11 străzi în 2017 și avem în proiectare 17 străzi pentru asfaltare în 2018. În afară de strazile de pământ asfaltate sau programate pentru asfaltare am modernizat (reabilitat) 18 străzi, iar programul continuă și în anul acesta. Asta înțeleg eu prin prioritizare”

Nu vă simțiți înjosit când auziți speculații de genul că drumurile de la Bistrița sunt cele mai groaznice din aproape toată țara? Sincer, noi da (Alina Florina Urs) – ”Eu știu că nu poți mulțumi pe toată lumea, iar un proverb românesc spune că nu-i orb mai mare decât acela care nu vrea să vadă. Desigur că avem încă multe lucruri de făcut, și o să le facem, cu răbdare, înțelegere, dar și cu ambiție și muncă”

Cred că alegerea motivului fântânii (n.r. – din Ștefan cel Mare) este neinspirată și aleasă arbitrar. Este o concidență doar motivul zodiei dvs.? (n.r. – vărsător) (Diana Roar) – ”Fântâna a fost proiectată de un arhitect foarte cunoscut, dacă doriți vă pot organiza o întâlnire cu el ca să discutați în termeni de specialitate”

Piste de biciclete (Dacian Zburatorul) – ”Este un proiect cu 24 km de piste de biciclete pe 28 de străzi pe care-l vom depune pe POR pentru a le finanța din fonduri europene, probabil 2017-2018”

1. Ce părere aveți despre cromatica orașului, mai exact strada Crinilor unde avem bloc mov, bloc albastru si alte culori? 2. Care este plusul de valoare pe care contractul cu firma Vitalia (colectarea selectivă a deșeurilor) îl aduce in condițiile în care nu s-a implementat nicio campanie de educare a populației în vederea aruncării selective a deșeurilor. Adică de ce avem o firmă de colectare a deșerurilor in mod selectiv când colectarea se face la gramadă? 3. Când va fi rezolvată problema mirosului de la stația de epurare? 4. De ce promiteți proiecte precum Wonderland pe fonduri europene ți ele nu există la ora actuală? (Andreea OI) – ”1. Eu cred într-un oraș colorat, nu posomorât !!! Pot să vă transmit multe poze cu cartiere din orașe europene importante, foarte viu colorate. 2. Cred că sistemul creat de Consiliul Județean cu conteinere semiîngropate este superior celui vechi, ne mai trebuie un pic de timp (și nouă și Vitaliei) pentru a rezolva problemele mărunte care ne amărăsc viața. 3. Locuiesc chiar în acea zonă și în anul acesta nu am avut probleme. S-au modernizat echipamentele dar nu 100%, astept de la Aquabis continuarea investiției. 4. Ghidul solicitantului pentru fondurile europene s-a modificat încontinuu, ceea ce era eligibil în 2008 nu mai este azi. Realizarea Aquaparcului și pârtiei de schi, precum și a celorlalte obiective, va face din Bistrița un oraș cu adevărat atrăgător…..aveți puțintică răbdare”

De ce n-ați venit să vorbiți cu noi în fața primăriei? Ați fugit de oameni și acum vreți să vedeți ce probleme avem (Alina Ivanovia) – ”Discut oricând cu cetățenii municipiului atunci când este o solicitare civilizată, dacă dvs. ați venit în fața primăriei să-l susțineti pe d-l Bojor și aveați nevoie de primar, ați greșit persoana. Dacă doriți un dialog civilizat sunt gata oricând să-l port”

De ce romilor li se dau ANL și locuințe sociale și alții cu copii care stau în chirii nu primesc nimic? Vi se pare normal, mai ales că ei sunt plini de datorii și scot parchetul și îl vând??? De ce nu faceți ceva în sensul ăsta? (Paula Măgurean) – ”Desigur că ținem cont de toate actele normative în vigoare, pot să vă spun că în cei 8 ani de când sunt primar nu s-a repartizat nicio locuință altfel decât în ordinea de prioritate stabilită prin hotărâre de Consiliul Local”

Ziceți că suntem oraș european și noi n-avem apă și canalizare pentru o parte considerabilă dintre locuitorii noștri, care plătesc taxe de oraș european (Valentina Emilia Constantin) – ”Sunt mai puțin de 5% din cetățenii municipiului care n-au apă și canalizare. De aceste utilități, inclusiv extindere și investiții, răspunde Aquabis, unitate care nu este în subordinea primăriei. Dar pot să vă asigur că avem o colaborare bună și pe Masterplanul actual se vor extinde rețelele în multe zone”

Iluminatul străzii Industriei (Alina Morari) – ”Ar fi trebuit să fie realizat în 2015, dar din cauza unui proces nu am reușit. Acum procesul s-a terminat și în max. 4 luni str. Industriei va fi iluminată și amenajată corespunzător (parcări, trotuare)”

Pe strada Taberei aveți de gând să faceți ceva sau noi nu suntem bistrițeni? (Adi Lupan) – ”Strada Taberei are o lățime de 3 (trei) metri, doresc să modernizăm strada dar fără acordul celor care locuiesc în zona de a ceda teren pentru realizarea unei străzi de minim 7 (șapte) metri nu putem face nimic”

Amenajare Pădurea Codrișor, varianta ocolitoare (Radu si Atat) – ”Studiul de fezabilitate pentru Pădurea Codrișor nu a fost făcut. Varianta ocolitoare Bistrița Sud este un proiect al Ministerului Transporturilor și se va executa cu fonduri europene”

Cum se fac angajările în instituțiile publice? Cum îi ajutați pe tinerii care vor să înceapă o afacere? (Rus Doru) – ”Angajările în Primăria Bistrița se fac exclusiv prin concurs; am avut mai multe concursuri la care nu a reușit nimeni pentru că nu au fost bine pregătiți candidații – daca sunteți interesat de un post în primărie urmăriți publicitatea în presa locală și….învățați. Avem în pregatire în Parcul Industrial un incubator de afaceri, asta cred că poate fi una din soluții”

Pasarelă în zona Billa (Molnar Iosif-Alin) – ”Am semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic în vederea realizării unui Centru intermodal de transport, care va fluidiza traficul, va crea o zonă dedicată mijloacelor de transport în comun”.

17 comentarii

    • Cum e Cretu? Curajos? Haide Dorino ca prinzi fluturi. Unde sta curajul aluia? Probabil e curajos cand sta cu poza lipita pe facebook mimand audientele, in timp ce el mananca friptura cu mainile pana la cot, iar o fatuca ii scrie raspunsurile in audientele on-line. Si cand nu-i convine intrebarea ii da ,,delete,, scurtuc.
      Sau poate e curajos Cretu atunci cand merge in mijlocul pensionarilor atent electionati si se preface ca-i asculta sa dea bine in poza!

  • Când ești PNL-ist si vezi ca nu ai nicio șansa , schimbi candidații precum șosetele și îți faci curaj in fel si chip ! Vai de voi !

  • Nu este speriat , de 8 ani da audiențe față in față cu oamenii . Este un om calm , care are răspunsuri . In audiența vin oameni care au o problema de rezolvat , oameni nemultumiți , nu oameni fericiti . Iar daca pt ei ai răspuns e perfect . Si primarul a fost perfect !

  • Parafrazandu-l pe Eminescu,”totul e spoiala, totu-i lustru fara baza” in mintea lui Cretu.
    De 8 ani aceleasi ineptii si promisiuni fara noima. A promis ca realizarea Aquaparcului și pârtiei de schi se va face cu bani europeni, iar acum ne abureste ca s-au schimbat regulile de acordare a fondurilor europene. Adevarul este ca proiectul Wonderland nu se justifica. Nimeni nu face partii de schi la altitudini mai mici de 1000 de metri si la temperaturi medii anuale de peste 5 grade Celsius.
    Si totusi Cretu o tine pe-a lui si acum apeleaza la imprumuturi bancare indatorand pe bistriteni fara voia lor pe o perioada de 20 de ani.

  • E bun politician. Raspunde cu promisiuni si trimiteri in viitor, evaziv si cit mai inconcret. Unde nu are raspuns direct da raspunsuri in parte jignitoare si face pe superiorul.
    Nu este aproape celor care pun intrebari. Raspunsuri mai ne-adresate celor care au intrebat aproape nu se poate.
    Pacat pentru ca totusi a rezolvat citeva lucruri. Nu stie sa se adreseze muritorului de rind si nu stie nici se „vinde” meritele care le are.
    Daca mai invata putin pe partea de socializare, poate ar avea sanse mai mari si la cei cu minte mai multa.

  • Dupa 8 ani in care nu s-a consultat cu nimeni si a pus in practica toate nazbatiile care i-au trecut prin cap , domnul primar se apuca de audiente . Cam tardiv domnule primar , nu vi se pare ? Ati transformat Bistrita in al 2-lea Caracal din tara cu aberatii gen : tepuse in sensurile giratorii , partie de deal , veverite , Wonderland , Centuri de nord si sud , blocuri mov , monument sub forma ciudata de falus , echipa de fotbal din A in D . Toate astea s-au intamplat cheltuind aiurea un buget de 40 de milioane de euro / an , respectiv 320 de milioane de euro in 8 ani . Sunt sume exorbitante risipite fara noima . Pacat , mare pacat . Orasul arata lamentabil : mizerie , cersetori , strazi sparte si recarpite de 100 de ori . E jale .

  • Primarul Bistriței , Ovidiu Cretu , a fost nominalizat la 3 dintre secțiunile competiției ” Administrația publica la înălțime ” organizat de Societatea pentru Administrație publica . El este propus pentru :1. Primarul anului in Romania . 2. Cel mai bun primar de municipiu din Romania . 3. Cel mai bun primar din regiunea Nord Vest . Oare de ce se întâmpla acest lucru ?

    • Asociația societatea pentru excelență în administrație este un ONG care atribuie, contra cost, diplome de excelență.
      Primarul Ovidiu Crețu are nevoie de „certificat de excelență” de la bistrițeni nu să-și cumpere diplome de excelență, pe banii noștri, cu valoare de h.i. Este ceva similar cu diploma cu care se lăuda Corneliu Vadim Tudor, cumpărată cu 25000 $ de la o asociație din SUA.
      Nu ne prostiți d-le Crețu. Poate pe asistații sociali.

  • Candidatul la Primaria B-ta, al PSD-ului face ce stie mai bine : dezinformeaza si vinde iluzii desarte …!
    Daca va ramane in continuare primar putem spune ca Bistrita va ramane un oras fara viitor, un oras bine fixat de oligrhii gastilor PSD-iste, iar tineretul va trebui sa se duca in alte zari sa-si gaseasca de lucru ca sa poatatrai.
    Intrebare : Cate firme, in domeniul informaticii s-au infintat din 2009, cu ajutorul primarului, in Bistrita, ?

  • voi nu vedeti ce are omul pe birou? ce vraiste e in jurul lui?
    cum naiba vreti sa fie coerent in gandire unul care nu poate sa-si faca ordine in dosare si hartoage?
    ce asteptari puteti avea de la un asemenea imprastiat?
    cum sa conduca un oras cand el nu-si gaseste din prima pixul de pe birou?!?

    PS: face toti banii poza asta in care langa strutul simbol al orasului se afla o rata de plus sau ce naiba o fi aia 🙂

  • Tu-l intrebi una, el raspunde alta. Cineva intreba de o pasarelă peste calea ferata în zona Billa, iar Cretu a raspuns ca se va realiza centru intermodal de transport, care va fluidiza traficul, va crea o zonă dedicată mijloacelor de transport în comun. Traficul in zona garii trebuie decongestionat, insa lucrul acesta nu se realizeaza printr-un centru intermodal care presupune afluire si stationare de masini. Acolo e nevoie de o pasarela care sa permita fluidizarea circulatiei si preluarea unei parti a traficului pe strada Tarpiului peste linii, zona in care pana acum circulatia a fost strangulata.
    Pe de alta parte, o platforma de beton cocotata peste peroanele de tren este o solutie complicata, costisitoare si inutila cu atat mai mult cu cat activitatea feroviara in gara Bistrita se reduce la cateva trenuri de calatori pe zi. In plus, accesul pe platforma presupune construirea unor rampe care complica si mai mult circulatia, intrucat strazile din jurul garii sunt inguste. De aceea, o solutie mai realista si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela noua. Daca se muta si activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, in locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogara, fara a mai fi nevoie de platforma suspendata. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies trenurile de calatori. Circulatia feroviara spre Bistrita Bargaului este extrem de redusa si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-o trecere la nivel cu calea ferata, semnalizata corespunzator la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferata.

  • Cretu a evitat raspunsul la urmatoarea intrebare adresata de un bistritean :
    Spuneti-mi va rog ce înseamna pentru orașul nostru acel împrumut bancar realizat în scopul realizării Wonderland, dacă tot mentionați obiective nerealizate, în cazul în care acesta va fi ultimul mandat al dumneavoastră. Doar copii mei vor plati taxele umflate sau chiar și nepotii?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.