”Având în vedere numărul mare de depuneri de declarații fiscale / dosare privind taxa de reabilitare termică, pentru evitarea aglomerării și riscului de infectare cu coronavirus, începând cu data de 10.08.2020 programul de lucru cu publicul pentru depunerea documentelor privind taxa de reabilitare termică se stabilește astfel: LUNI – JOI, ORELE 08.00 – 14.00 – depunere documente taxă reabilitare. În cazul în care se impun completări la dosarele depuse, solicitantul va fi contactat telefonic în cel mai scurt timp posibil”, a anunțat Primăria Bistrița.
Locatarii mai multor blocuri din Bistrița care au fost reabilitate termic din bani europeni plus contribuția municipalității trebuie să plătească o taxă reprezentând o cotă de contribuţie proprie a proprietarilor, diferită în funcție de suprafața fiecărei locuințe și valoarea lucrărilor executate în concret pentru fiecare apartament.
Cuantumul taxei de reabilitare termică este stabilit în baza fişelor de calcul fundamentate de către Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Bistriţa, pentru fiecare apartament, raportat la suprafaţa acestora şi la valoarea lucrărilor executate în concret pentru fiecare apartament.
Taxa a fost introdusă la fiecare proiect de reabilitare termică în vederea recuperării sumelor cheltuite de municipalitate pentru asigurarea cotei de contribuție proprie a proprietarilor din blocurile reabilitate termic cu bani europeni prin proiectele “Îmbunătăţirea eficenţei energetice a blocurilor de locuinţe”.
Consiliul Local a aprobat reducerea taxei de reabilitare termică, ȋn limita unei cote de participare proprie ȋn cuantum de 3,5%, pentru următoarele categorii de persoane: persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere; persoane singure/familii care, în ultimele trei luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administraţiei publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sub câştigul salarial mediu net pe economie; veterani de război şi soţi/soţii supravieţuitori/supravieţuitoare ai acestora; pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie este sub câştigul salarial mediu net pe economie.
Taxa de reabilitare termică se datorează cu ȋncepere din anul 2020, iar plata aferentă fiecărui an se face ȋn 2 rate egale, până la 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an fiscal. Plata taxei de reabilitare termică se poate face şi anticipat, pe o perioadă de mai mulţi ani, sau integral. Neplata taxei la scadenţă, generează majorări de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, până la data stingerii obligaţiei fiscale prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, conform art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare.
Taxa de reabilitare termică se urmărește şi se execută ȋn condițiile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare. În cazul înstrăinării unui apartament, respectiv a unui spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege, proprietarii au obligaţia ca la data ȋnstrăinării imobilului sa aibă achitată, ȋn integralitate, taxa de reabilitare stabilită ȋn sarcina acestora. Ȋn cazul decesului proprietarului, taxa va fi preluată şi datorată de către moştenitorii acestuia.
Potrivit calculelor făcute de administrația publică, locatarii care au apartamente reabilitate termic vor avea de achitat sume între 2000 de lei și 7000 de lei reprezentând 25% din valoarea lucrărilor. Cei care achită 3,5% din valoare vor plăti sume de ordinul sutelor de lei.
Alcătuirea dosarului cu acte justificative pentru plata Taxei de reabilitare termică pentru proprietarii de apartamente (persoane fizice) ridică mai multe probleme în realitate mai ales pentru persoanele singure (pensionari). Din experienţa mea, după mai multe vizite la ANAF şi Direcţia Economică-Venituri Bistriţa (27iul. – 7 aug. 2020), am reuşit să achit integral taxa.
Din contactul cu Asociaţia de Locatari şi cele două instituţii financiare mi s-au cerut tot felul de acte justificative în copie (taloane de pensii din ultimele două luni, Extras de Carte funciară pentru informare [25 lei taxa!!], Contract de vânzare-cumpărare) la care s-au adăugat Declaraţii fiscale pentru stabilirea taxei de reabilitare pentru fiecare membru de familie şi Decizia de impunere pentru anul 2020.
Nu am înţeles necesitatea Extrasului de Carte funciară pentru informare şi copia după Contractul de vânzare-cumpărare! Aceste acte există în Arhiva digitală a Primăriei, pe baza lor, fiind stabilit impozitul anual pentru locuinţă.
Propunerea mea, urmare a experiențelor avute, pentru un contact social-fizic minim în actuala pandemie, pentru uşurinţa, claritate şi rapiditate în plata Taxei de reabilitate termică este emiterea prin canale specifice de comunicare publică de către Direcţia Economică -Venituri BISTRIŢA a unei Metodologii orientative cu specificarea exactă a actelor justificative în Dosarul de reabilitate termică – Persoane fizice.
Şi de ştiut, ca o tendinţă generală: proprietarii pensionari vor să achite INTEGRAL plata taxei din economiile lor! Sumele finale nu sunt aşa de mari. Ei s-au săturat de RATELE pe care le-au făcut în Regimul comunist, nu doresc să aibă datorii la stat…
În viaţa noastră cotidiană mergeţi după principiul: „Simplitatea este echilibrul exact dintre prea puţin şi prea mult”- Joshua REYNOLDS .
PS. O carte nouă: „Cartea pe care v-aţi fi dorit să o citească părinţii voştri/Copiii voştri se vor bucura că aţi citit-o” de Philippa PERRY.- Bucureşti: Ed. Trei, 2020.
Sănătate tuturor! La bună… revedere!
Instrumentele statului or să înlăturate, cât de curând.Dovezile de rasism sunt la locul lor și o să fie trimise la C.E..Eu nu admit nicio faptă,lucrare sau acte ale autorităților,de pe teritoriul României.Se va schimba toată gloata de analfabeți.Așa că nu vă grăbiți cu nimica, pentru că toată suprafața României are să primească altă înfățișare.