Actualitate

Primăria Bistrița are undă verde să ceară bani europeni pentru dotarea școlilor cu echipamente și dezinfectanți

Primăria Bistrița intenționează să doteze elevii și profesorii cu tablete școlare cu internet inclus pentru 24 de luni, precum și cu alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line astfel încât să se asigure în bune condiții desfășurarea activităților didactice în anul școlar 2020-2021.

Consiliul Local Bistrița a aprobat cu 19 voturi ”pentru” din 19 consilieri prezenți proiectul „E-învățare în municipiul Bistrița” pentru care se vor cere bani europeni prin Programului Operaţional Competitivitate.

Suma de care este nevoie pentru achiziția acestor echipamente este de 17.599.639,36 lei, inclusiv TVA, însă contribuția proprie a solicitantului este de 2% din valoarea totală eligibilă, adică 351.892,79 lei și 5000 lei cheltuieli cu auditul final, activitate obligatorie, dar cheltuială neeligibilă.

Solicitarea va fi depusă de către Direcția Integrare Europeană cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit directorului Liliana Coceșiu, odată cu depunerea și acceptarea proiectului, vor fi demarate și procedurile de licitație publică.

În total se vor achiziționa circa 8500 de tablete, 676 de laptopuri, 188 de camere web și 266 de ecrane de proiecție.

Tot vineri, în ședința CL a fost aprobată cu același număr de voturi depunerea de către municipalitate a proiectului „Sprijin pentru școlile din municipiul Bistrița” în cadrul POIM 2014-2020 prin care se cer 10.106.108,18 lei nerambursabili pentru cumpărarea de echipamente și dispozitive medicale de protecție pentru 39 de unități de învățământ din municipiul Bistrița. Școlile au cerut următoarele:

Consiliul Local Bistrița s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară, la care au participat 19 consilieri, absenți fiind Cristian Niculae și Alexandru Bria, ambii de la PSD.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.