Actualitate

Primarii PSD şi PNL susţin că nu au bani în bugete pentru organizarea alegerilor locale din luna iunie

Mai mulţi primari din Bistriţa-Năsăud, majoritatea PSD şi PNL, au reclamat la o instruire referitoare la pregătirea alegerilor locale că nu au bani cu care să organizeze scrutinul din luna iunie întrucât la data la care au întocmit bugetele locale se ştia că alegerile vor fi comasate şi organizate, în toamnă, pe cheltuiala Guvernului.

Edilii au luat poziţie după ce reprezentanţii Prefecturii Bistriţa-Năsăud le-au spus că, potrivit Hotărârii Guvernului 142/2012, plata indemnizaţiilor trebuie să suporte din propriile bugete plata indemnizaţiilor pentru membrii birourilor electorale, dar şi cheltuielile de protocol.

Primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa (PNL), a spus că nu a prevăzut bani la buget pentru organizarea alegerilor întrucât, la data când au fost alcătuite bugetele locale, se ştia că alegerile vor fi comasate şi organizate în toamnă.

“Când am întocmit bugetele locale, se ştia că în noiembrie vor fi alegeri şi, în mod normal, Guvernul trebuia să suporte cheltuielile. Între timp lucrurile s-au schimbat şi nu spune nimeni de unde găsim sursa de finanţare. Conform Legii bugetului nu putem face rectificare bugetară decât atunci când atingem veniturile de anul trecut, ori la ora actuală nu avem atinse veniturile. Nu avem cum face rectificare şi suntem puşi în situaţia de a încălca legea. Nu putem deconta cheltuielile cu alegerile. Nu are decât Guvernul să găsească o soluţie şi să trimită bani cu destinaţie specială pentru alegeri », a declarat Moniţa.

La rândul lui, primarul oraşului Sângeorz-Băi, Roland Venig (PSD), a declarat că, în condiţiile actuale, edilii sunt obligaţi să încalce legea.

“Sunt primele alegeri organizate ilegal din punctul de vedere al Legii bugetului. Această lege interzice primarului să angajeze credite dacă nu are prevederi bugetare. Legea spune că alegerile locale sunt organizate din resurse locale şi nu ai voie să nu ai bani pentru ele numai că la data votării bugetului noi nu ştiam cum se organizează alegerile. Mai mult, era valabilă o lege atacată care spunea că se organizează comasat. Legea spune că nu poţi modifica bugetul până la 30 iunie decât dacă ai o altă sursă. Abia după 1 iulie se poate rectifica bugetul. Aşa că, la ora actuală, alegerile locale se organizează ilegal în România, încălcându-se legile în vigoare”, a declarat Venig.

Primarul comunei Coşbuc, Niculae Anghel (PSD), a declarat că instituţia pe care o conduce nu are deloc bani cu care să organizeze alegerile locale.

“Eu mă gândesc să rămân, în continuare, primar până ce îmi veţi da bani. Ce ziceţi? Dincolo de glumă, această problemă era binecunoscută fiindcă am ridicat-o de mai multe ori atât la nivelul Prefecturii, cât şi la nivelul Consiliului Judeţean. Nu ştiu cum vom putea desfăşura aceste alegeri. Am ridicat această problemă inclusiv directorului economic al CJ şi dânsul ne-a spus să nu ne facem probleme că vom primi bani, dar nu am primit niciun leu”, a declarat Niculae Anghel.

Primarul comunei Leşu, Nicolae Lupşan (PSD), a venit, în schimb, cu o propunere.

“Din cunoştinţele mele, CJ Bistriţa-Năsăud a primit de la Guvern suma de două milioane de lei. Eu cred că o parte din aceşti bani pot fi alocaţi şi acelor primării care au fost uitate de Guvern (la ultima alocare bugetară –n.r) şi care nu au primit niciun leu. Cerem puţin bun simţ şi atât cât trebuie pentru plata oamenilor, inclusiv de la partidele aflate la guvernare”, a declarat Lupşan.

Şi primarul comunei Nimigea, Mircea Runcan (PSD), a spus că, dacă nu va primi bani, nu va avea cu ce să plătească indemnizaţiile membrilor din biroul electoral.

“Nu se ştia data alegerilor şi ni s-a spus că vom primi bani pentru organizarea lor, să fim liniştiţi. La ora actuală, comuna Nimigea nu are niciun leu prevăzut pentru alegerile locale. În aceste condiţii, nu se pot desfăşura alegerile. Eu voi face o adresă oficială atât CJ, cât şi Prefecturii să vedem ce soluţie primesc”, a spus Runcan.

Subprefectul Ioan Cătălin Păun le-a cerut tuturor primarilor care nu au resurse pentru organizarea alegerilor locale să facă o solicitare scrisă pentru ca Prefectura Bistriţa-Năsăud să vadă ce este de făcut.

Primarul comunei Zagra, Dumitru Buşcoiu (PDL), a declarat, în schimb, că are bani pentru alegerile locale.

“Eu am bani. Am prevăzut bani la începutul anului fiindcă am ştiut că vor fi alegeri. Nu are nicio legătură cu faptul că sunt dintr-un partid aflat la putere. Bugetul l-am făcut la începutul anului şi am prevăzut acolo bani din sursele noastre, nu din banii pe care i-am primit acum”, a declarat Buşcoiu.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, condus de Liviu Rusu (PDL), a primit de curând două milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului, pe lista alocărilor bugetare intrând şi 39 de primării, majoritatea conduse de primari PDL şi PNL. Nu au primit niciun leu primăriile oraşelor Bistriţa, Beclean şi Sângeorz-Băi, conduse de primari PSD, respectiv ale comunelor Budeşti, Coşbuc, Ciceu Giurgeşti, Galaţii Bistriţei, Lechinţa, Leşu, Milaş, Monor, Negrileşti, Nimigea, Parva, Petru Rareş, Rebra, Salva, Şanţ, Şieu, Teaca, toate conduse de primari PSD, dar nici Prundu Bârgăului, Miceştii de Câmpie şi Tiha Bârgăului (PNL).

Potrivit Hotărârii Guvernului 142/2012, membrii birourilor electorale de circumscripţie beneficiază de o indemnizaţie de 85 lei pe zi de activitate. Statisticienii, informaticienii şi personalul tehnic auxiliar care participă la efectuarea operaţiunilor generate de activitatea acestor birouri primesc o indemnizaţie de 65 lei pe zi de activitate.

Preşedintii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora beneficiază de o indemnizaţie de 85 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile. Ceilalţi membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare beneficiază de o indemnizaţie de 85 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 3 zile. De asemenea, membrilor birourilor electorale de circumscripţie şi ale secţiilor de votare, statisticienilor, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar al acestuia, care participă la realizarea operaţiunilor legate de desfăşurarea alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi personalului MAI care este în misiune de pază la acest birou, li se asigură în fiecare zi de activitate 10 lei de persoană pentru băuturi răcoritoare, cafea şi gustări.

Plata indemnizaţiilor acestora şi a cheltuielilor de protocol se asigură din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz.

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS