Actualitate Economie

Primăriile pot intra în insolvenţă. Rebrişoara, obligată să recurgă la această soluţie

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care va face ca primăriile să poată intra în insolvenţă, asemenea firmelor. Vor fi obligate să recurgă la insolvenţă administraţiile care nu-şi mai pot plăti datoriile, salariile şi utilităţile. Şeful Trezoreriei Bistriţa, Ioan Pintea, spune că Primăria Rebrişoara va trebui să recurgă la această soluţie.

Ordonanţa de urgenţă stabileşte cadrul general şi procedurile colective pentru acoperirea pasivului unităţilor administrativ-teritoriale aflate în criză financiară sau în insolvenţă. Prin criză financiară, în sensul ordonanţei, se înţelege situaţia unităţii administrativ-teritoriale în care nu sunt achitate obligaţiile de plată, lichide şi exigibile, mai vechi de 90 de zile, şi care depăşesc 15% din bugetul general al unităţii administrativ-teritoriale respective şi/sau nu sunt achitate drepturile salariale prevăzute în bugetul local de venituri şi cheltuieli sau în bugetele instituţiilor sau serviciilor publice de interes local sau judeţean, după caz, pe o perioadă mai mare de 90 de zile de la data scadenţei.

Ioan Pintea, şeful Trezoreriei Bistriţa, a declarat, joi, că în această situaţie este Primăria Rebrişoara care are datorii de 4 milioane de lei.

Ioan Pintea trezorerie“Rebrişoara sigur va trebui să intre în insolvenţă fiindcă are datorii de circa 4 milioane de lei. Actualul primar le-a preluat de la vechiul primar care a decedat. Mai sunt trei primării cu datorii, Livezile, Miceştii de Câmpie şi Sîngeorz-Băi, dar care au cerut şi primit credite de Trezorerie. Şi Şieuţ a mai cerut. Ei nu au datorii, dar au cerut credite”, a declarat Ioan Pintea.

Şeful Trezoreriei Bistriţa a explicat că primăriile au ajuns în această situaţie fie pentru că au cheltuit mai mulţi bani decât au avut, fie pentru că au proiecte cu finanţări europene (cazul Sîngeorz-Băi – n.r.) şi nua u primit banii la timp.

Procedura de insolvenţă, similară cu cea a societăţilor comerciale, se deschide pe baza unei cereri introduse la tribunal de către creditori sau de ordonatorul principal de credite. Pentru perioada de insolvenţă, administratorul judiciar împreună cu ordonatorul principal de credite întocmesc un plan de redresare a insolvenţei, care trebuie să fie supus avizării Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene şi Camerei de Conturi teritoriale. Executarea Planului de redresare a stării de insolvenţă nu poate dura mai mult de 3 ani, cu începere de la data admiterii acestuia.

Nerespectarea şi neintroducerea acţiunii de declarare a crizei financiare, care se face la solicitarea unuia dintre creditori, precum şi nedepunerea actelor de insolvenţă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă cuprinsă între 10.000 şi 50.000 lei, iar dacă acest lucru e făcut cu rea voinţă, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pot face şi puşcărie.

Administratorul judiciar va veghea la respectarea planului de redresare a stării de insolvenţă şi dacă unitatea administrative-teritorială a luat toate măsurile pentru maximizarea veniturilor şi reducerea cheltuielilor. Primăriile vor putea să valorifice toate bunurile din domeniul public privat care nu sunt necesare pentru furnizarea serviciilor publice esenţiale prin vânzare, concesionare sau închiriere. De asemenea, serviciile şi activităţile conexe care nu sunt considerate ca fiind servicii publice esenţiale vor fi suspendate sau desfiinţate pentru reducerea cheltuielilor.

Judecătorul sindic va urmări dacă au fost întreprinse toate măsurile pentru reorganizarea compartimentelor din structura aparatului de specialitate al primarului, respectiv preşedintelui de consiliu judeţean, şi din instituţiile sau serviciile publice de interes local sau judeţean, după caz, finanţate integral sau parţial prin subvenţii de la bugetul local.

Pe perioada insolvenţei, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene, ca şi autorităţile deliberative (consilieri locali şi judeţeni), trebuie să ceară aprobare administratorului financiar pentru a emite dispoziţii şi aproba hotărâri care au impact financiar negativ sau să efectueze alte cheltuieli decât cele necesare furnizării serviciilor publice esenţiale.De asemenea, se va cere aprobarea administratorului judiciar pentru contractarea de împrumuturi numai pentru refinanţarea datoriei publice şi pentru eventuale angajări de personal.

Situaţia de criză financiară va înceta atunci când problemele financiare nu mai apar timp de 180 de zile calendaristice.

De remarcat că după intrarea în insolvenţă a primăriilor şi consiliilor judeţene, furnizorii de servicii esenţiale (electricitate, gaze, apă, telecomunicaţii şi alte servicii similare) nu au dreptul să întrerupă temporar un astfel de serviciu către unităţile administrativ teritoriale sau către instituţiile sau serviciile publice de interes local sau judeţean, după caz.

O treime dintre primăriile din Bistriţa-Năsăud, care au datorii către firme, unele vechi de câţiva ani, au primit în luna noiembrie a anului trecut aproape cinci milioane de lei de la Consiliul Judeţean în urma rectificării bugetului de stat pe 2012. Cele mai mari sume de câte 500.000 de lei au fost alocate primăriilor din Teaca şi Livezile.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.