Actualitate

Edilul Bistriţei se gândeşte să facă o licitaţie pentru cei care vor dori să organizeze concerte

Primarul Ovidiu Creţu a spus că este mulţumit de modul în care a decurs colaborarea cu Cassa Loco, alături de care municipalitatea a organizat în ultimii ani concerte, dar că pe viitor ar putea fi organizată o licitaţie pentru cei care doresc să ofere astfel de servicii.

”Cred că vom organiza o licitaţie pentru cei care vor să ofere servicii legate de artiştii invitaţi la evenimente precum Zilele Bistriţei. Sunt mulţumit de ce a realizat Cassa Loco, cu care am organizat manifestări culturale în ultimii ani. Am făcut mai multe testări, să vedem dacă preţurile oferite sunt cele mai bune şi n-am reuşit să obţinem preţuri mai bune la formaţiile pe care ni le-au dat.

În legătură cu trupele invitate, cine n-a venit la Bistriţa până acum? Holograf a fost de două ori, voiaţi să vină şi a treia oară? A fost o ofertă cu această formaţie, dar ar fi fost a treia oară în ultimii ani. Un sondaj în privinţa trupelor care să fie invitate nu cred că ar fi reprezentativ”, a spus Creţu într-o conferinţă de presă, întrebat de ce vor veni să concerteze artişti care au mai fost la Bistriţa în ultimii ani.


Primarul Bistriţei a afirmat că nu cunoaşte preţurile şi alte costuri pentru fiecare formaţie invitată la Zilele Bistriţei 2012.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS