Actualitate

Primarul comunei Cetate, Daniel Moldovan, a fost declarat incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul primarului comunei Cetate, Daniel Moldovan (PSD), deoarece deţine, simultan, funcţia de edil şi calitatea de comerciant persoană fizică - PFA. El se află în stare de incompatibilitate începând din 20 iunie 2012.

”Daniel Moldovan se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de primar al comunei Cetate şi calitatea de comerciant persoană fizică – P.F.A”, a transmis ANI într-un comunicat.

ANI a menţionat că primarul a fost informat ”despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază — de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. A depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”.

În 23 septembrie 2013, ANI a anunţat că primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD), s-a aflat în incompatibilitate în perioada 1 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât a fost şi reprezentant asociat persoană juridică în cadrul SC Business Park Bistriţa Sud SRL, societatea care administrează Parcul Industrial Bistriţa Sud. Creţu a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Cluj şi mai are o cale de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Şi primarul comunei Tiha Bârgăului, Vasile Dologa (PNL), a fost declarat, în 13 decembrie 2013, incompatibil de ANI, întrucât a deţinut în perioada 20 iunie 2012 – 3 iulie 2013, simultan, funcţia de primar şi calitatea de cenzor în cadrul Ocolului Silvic Tihuţa Colibiţa RA.

ANI: ”Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]. Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.