Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, nu va participa la ședința extraordinară a Consiliului Local de joi 9 august, ”pentru prima dată în ultimii zece ani”, deoarece va merge la slujba de înmormântare a renumitului taragotist Dumitru Fărcaș, decedat la vârsta de 80 de ani.
”Toată lumea știe ce a însemnat și va însemna în continuare Dumitru Fărcaș. Am fost prieten, spun eu apropiat, și mă mândresc cu această prietenie. În perioada studenției mele, Dumitru Fărcaș era un tânăr dirijor al Ansamblului ”Mărțișorul” din care făceam și eu parte. Ne-am împrietenit și am rămas prieteni toată viața. Dumnezeu să-l ierte!”, a spus Ovidiu Crețu.
Dumitru Fărcaş va fi înmormântat joi, cu onoruri militare, în comuna natală Groşi, judeţul Maramureş. Trupul neînsufleţit al artistului va fi depus într-un cavou construit în spatele casei părinteşti.
Dumitru Fărcaș a cântat la inaugurarea Palatului Culturii (foto), iar anul trecut la Târgul Mare al Bistriţei. Primăria Bistriţa i-a acordat, în luna mai, la împlinirea a 80 de ani, ”Insigna de aur”, iar Palatul Culturii titlul de “Cavaler al Culturii Bistriţene”.
Născut pe 12 mai 1938, Dumitru Fărcaş era originar din Maramureş, însă s-a stabilit în Cluj-Napoca după terminarea studiilor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, în 1967. Şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureşul” din Baia Mare. În 1962, a preluat Ansamblul „Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale. Dumitru Fărcaş a primit titlul de „cetăţean de onoare” al oraşului Phenian (Coreea de Nord) şi al oraşelor Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare. A fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.
Preşedintele Ion Iliescu i-a acordat maestrului Dumitru Fărcaş, în 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”. În 2004, Ion Iliescu i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”. În 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit artistului anul acesta, pe 12 mai, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii.
Foto: arhivă 2016
Adaugă comentariu