
Primarul Gabriel Lazany spune că anul 2025, primul din mandatul său, a fost cel mai bun pentru Poliția Locală Bistrița întrucât este anul în care a început ”să devină ceea ce trebuie pentru cetățenii din Bistrița”.
În susținerea afirmațiilor sale, primarul a folosit o comparație între ce a făcut Poliția Locală Bistrița în 2024 și în 2025.
Dacă anul trecut nu s-a dat nicio sancțiune șoferilor care nu au plătit parcarea și au fost ridicate de pe domeniul public 6 mașini, anul acesta au fost aplicate deja 893 de sancțiuni și au fost ridicate 197 de autoturisme.
În ce privește ordinea publică, anul trecut au fost aplicate 350 de sancțiuni, în acest an 2071. În construcții, anul trecut au fost date 26 de sancțiuni, anul acesta 32, iar în ce privește buna gospodărire a orașului, anul trecut au fost aplicate 47 de sancțiuni, iar anul acesta deja 92.
”Cred că așa trebuie. Poliția Locală este garantul legii în ce privește ordinea publică, circulația, parcările în oraș și polițiștii trebuie să își facă datoria”, a spus primarul la AS TV.










,,A devenit ce trebuie poliția locală” pe înțelesul tuturor o gaură mare la buget și zero eficiență în oraș.
Din păcate, politiei locale, daca nu li se spune sa facă ceva de capul lor nu știu sa facă nimic, aici mă refer la impunerea respectării legii si hotărârilor CL. Majoritatea locurilor pentru persoane cu dizabilități sunt ocupate de cocalari. Atât cele publice cat mai ales cele din supermarketuri. Acolo desenele pe pavaj sunt doar de decor. Înțeleg ca sunt mulți prea șmecheri sa parcheze la 5 metri distanta, dar totuși când se va impune respectarea legii si ăstora? Drumul care traversează parcul este de asemenea bulevard pentru șmecheri…in ambele direcții. De ce se întâmplă toate astea? Pentru ca politia locala care se ocupa de circulație nu circula niciodată pe acolo sau daca circula se fac ca nu vad. Pot sa existe reguli, dar daca nimeni nu veghează respectarea lor este degeaba. Câinii comunitari s-au înmulțit din nou, asta pentru ca exista nenumărate persoane iresponsabile care nu își țin animalele de companie legate in curte. S-au înmulțit haitele de câini din nou in oraș. De ce? Pentru nimănui nu-i pasa… cel puțin deocamdată. Lăsați-ne pe noi sa spunem când Politia Locala își face treaba, pana acum este doar cu vreo 10% mai bine decât in mandatul lui Turc, adică mai puțin cu 10% de dezastru. Se poate mai mult, dar se pare ca nu se vrea… La capitolul Politie Locala din păcate este bila neagra. Așteptăm sa vedem măcar 50-60% din ceea ce fac cei din Cluj…
Iubit primar o sa ramana mult timp in inima Bistritenilor!
Centura,mai trebuie curatata de “caprioare”
Oare face concurență cuiva,,căprioarele “? Că alea bugetare sunt scutite…
Asta da afirmatie!!! “A devenit ce trebuie”, desi ii vezi mai rar pe strazi dacat anul trecut; parcagii isi lasa masinile pe unde apuca, mai ales la lasarea intunericului…de multe ori nu poti intra in scara blocului, ca e blocata aleea de acces de “caleasca” vre-unui cocalar care trebuie sa nu faca mai mult de 2 pasi pana unde vrea sa ajunga; satra de vis-a-vis de piata Decebal si cea de vis-a-vis de RAAL sunt tot acolo, la ciupit de putin fier vechi, sau o cerseala.
Suntem pe drumul bun! Verdeata/umbra avem mai putina in oras, iarba intre blocuri e pana la brau, dezinsectie/deratizare s-a facut sau mai mult NU s-a facut, centura avem o strada cu o banda pe sens, care azi-maine va fi in buricul targului…dar din Piata Centrala lucrurile se vad bine… 😛 😛 😛
Asta inseamna undeva pe la 6 sanctiuni pe zi sa zicem.Doar din parcari care nu respecta legea ar putea fi minim 100 pe zi.La Tg Mures sunt persoane care numai asta fac.Are aparat foto si imprimanta la brau,fotografie si amenda pe parbriz si mai departe.Intr-o ora cel putin15-20 de amenzi.Daca politia locala nu e in stare de ce nu externalizeaza serviciul si atunci sa vezi interes.Parcari pe spatii verzi peste tot fara nicio urmare.La linie zilnic zeci de romi care lasa o mizerie de nedescris in urma.Asadar 2000 de amenzi par putine si interesant ar fi de spus si cate au fost incasate.Deabia cand ii vezi la datorie mereu si chiar facand ceva poti spune ca e de bine.
stimate domnule primar!
Ați tăiat banii de la iluminat public și i-ați redirecționat către preaiubitul fotbal și handbal!… Toate aleile din zona independenței sunt neluminate seara, oricine îți poate da în cap… Bravo, ăsta da stil de administrare a comunității. Trebie banii la handbal și fotbal, dă-i naibii de cetățeni și interesele lor. Că doar mai importante sunt mofturile domnului răducu, nu-i așa?!!! Halal primar!
2071 amenzi intr-un an. Aproximativ 173 / luna, adica cam 6 / zi.
Daca tinem cont ca se lucreaza cam 8 ore/zi, asta insemna o performanta de 0,75 amenzi / ora lucrata de 1 politist local. Si la cati sunt …
Ce sa zic, foarte multe. Daca compari cu anul trecut. Doar atat. Ca la cum se parcheaza in oras foarte putine.
In Cluj-Napoca s-au dat in 2024 doar de cei responsabili cu circulatia din politia locala 49.494 amenzi:
https://static.actualdecluj.ro//uploads/2024/03/pol-loc-2023-amenzi.jpg
iar cu un an in urma, in 2023 tot in Cluj Napoca
https://actualdecluj.ro/vin-banii-la-buget-politia-locala-da-amenzi-de-un-milion-de-lei-intr-un-an-in-cluj-napoca/
si astia iti si ridica masina daca e pusa aiurea sau blocheaza drumul/ accesul, nu ca si la noi …
Nu o fi Bistrita cat Cluj-Napoca, dar e diferenta uriasa.
Ganduri bune pentru POLITIA LOCALA.
Personal ca si Ecologist activist am nevoie de aceasta structura de ordine publica.
Mult Succes si Multa Sanatate Politistilor Locali !