(FOTO) Sistemul de colectare a deșeurilor pe principiul ”Plătește pentru cât arunci!”, pentru implementarea căruia s-a mărit taxa de salubrizare începând din acest an, nu este încă funcțional, deși Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri a anunțat că, începând cu 1 martie 2020, lucrurile se schimbă radical. Noul termen avansat este luna aprilie.
La țară nu s-a încheiat încă distribuirea pubelelor pentru plastic și metal, iar la Bistrița au fost amplasate puține casete pentru protejarea pubelelor de gunoi menajer pe strada Călimani, pe Bulevardul Independenței și în zona Împăratul Traian, procesul fiind încă la început.
Nimeni nu a primit încă o cartelă de acces la aceste puncte gospodărești încasetate, așa cum prevede proiectul, iar de teama că vor fi taxați, unii au aruncat deja sacii cu gunoi în spatele containerelor de gunoi menajer deja încasetate.
Potrivit ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în funcție și de vreme, până la sfârșitul lunii martie Supercom speră că va finaliza și această operațiune, urmând ca, după aceea să fie distribuite și cartelele pentru locatarii de la blocuri. Fiecare cartelă pe care o vom primi are un cod de bare, iar la sfârșitul lunii, printr-un soft se va ști cât gunoi menajer a depozitat fiecare însă nu o cantitate exactă în kilograme, ci numărul de ”goliri”.
”De exemplu, X a avut cinci goliri, iar Y șapte de goliri. Fanta prin care se pot depune deșeurile are în jur de 60 de litri. Ținând cont de acest lucru și înmulțind cu numărul de utitilizări de pe cartelă se va face un calcul pentru a aplica principiul Plătește pentru cât arunci!. Nu avem posibilitatea la aceste punte terane să cântărim și se face o determinare volumetrică. În legislație sunt patru posibilități, una este determinarea volumetrică și în momentul de față noi pe această variantă mergem pentru că toate celelalte ar fi presupus costuri suplimentare, iar noi am făcut o analiză cost-beneficiu. Tot ce presupune cântărire înseamnă aparatură care costă și impact în tarif, iar cel mai mic impact în tarif este implementarea Principiului plătește pentru cât arunci! prin determinare volumetrică. Avem șansa să reducem cantitatea de deșeuri menajere prin colectarea selectivă. Selectând plasticul, metalul, hârtia, carton și sticla pe care le putem depozita gratuit scade cantitatea de deșeu rezidual pentru care plătim. Deci asta este ideea: colectăm selectiv, scade cantitatea de deșeu rezidual și plătim mai puțin”, ne-au spus reprezentanții ADI Deșeuri.
Taxa de salubrizare se va regulariza periodic, fie semestrial, fie anual și cei care selectează gunoiul vor plăti anul viitor mai puțin, asigură ADI Deșeuri.
Conform sursei citate, la punctele gospodărești de la blocuri sunt, de regulă, trei containere pentru deșeuri menajere în care oamenii pot depune gunoiul selectat în baza taxei de salubrizare deja plătită.
”În baza taxei de salubrizare achitată deja, cetățenii au accces gratuit, de regulă, la trei containere amplasate în punctele gospodărești. În unele locuri s-ar putea să fie patru dacă sunt arondate mai multe blocuri. După ce acestea se vor umple, va mai fi unul suplimentar în care se va putea depozita și doar accesul la acel container se va taxa. Să nu înțeleagă oamenii că trebuie să țină gunoiul în casă (până se umple o pungă de 60 de litri ca să nu fie taxați suplimentar -n.r). Nu! Gunoiul se poate duce la cele trei containere, iar pe al patrulea va scrie mare Container suplimentar care generează costuri suplimentare, iar toate acestea se întâmplă în condițiile în care operatorul vine și ridică cele trei containere conform programului de colectare. Să nu credeți că noi așteptăm să se umple cele trei containere, s-ar putea să nici nu fie nevoie de depozitarea gunoiului în containerul suplimentar”, au mai spus cei de la ADI Deșeuri.
Toate aceste informații vor fi tipărite și distribuite oamenilor odată cu acele cartele pe care le vor primi din luna aprilie, iar ADI Deșeuri se așteaptă ca atitudinea oamenilor să se schimbe. Deja, după împărțirea pubelelor galbene în județ, a început să crească și cu 30% cantitatea de deșeuri colectate selectiv, inclusiv din mediul rural.
Între timp, la Bistrița, cei care au deja la blocuri containerele menejere în casete închise sunt bucuroși că oamenii sărmani, vântul, păsările și animalele care își fac veacul pe lângă blocuri nu mai pot răscoli gunoiul, iar zonele dintre blocuri sunt ceva mai curate.
Haaa…haaaa..ha.
Sa vedeti ce deschideri de usi vor fi noaptea de catre ….XXX..
!
Pai cum altfel…..ar muri de foame sau ar trebui sa se angajexe.
O sa vedeti ca nici aceadta treaba n-o sa functioneze.
Intr-o tara normala la cap ar fi un lucru benefic.dar traim in Romania……
Puneti automate pt peturi. Si macar de alea vom scapa!!!!!!!!
Un pas spre civilizatie si modernism. Aceste containere trebuie dispuse uniform la toate asociatiile de locatari . Un lucru benefic !
Si pisica isi acopera rahatul dar tot acolo este, avem containere ingropate , nu le folosim, acum facem casute la gunoi dar tot pute, pe langa containere cand se face curat? Sa nu platesc mult stau cu gunoiul in casa pana am sac de 60 litri, daca merg mai des platesc mai mult, solutia este sa tin gunoiul in apartament, poate il duce vecinul sa nu-i puta la nas.
Intrebarea e alta? Ce se intampla daca romanii aleg sa arunce menajer laolalta cu cel de sticla, plastic, metal, etc, care e gratis? Cum se evita chestia asta?
Nu avem acest răspuns în an electoral. Evident că ar trebui amendați, dar câți primari vor face asta?
Ai de mine ce prostie. Sa văd și eu cine o sa folosească acele containere pe bani
Este un prim pas spre normalitate, dar mă întreb, de civilizarea oamenilor oare cine urmează să se ocupe? Orice măsură trebuie pusă în aplicare cu ajutorul celor cărora li se aplică, dacă nu există voință, responsabilitate și simț civic în rândul cetățenilor, cum poate fi implementată cu succes? Obligatoriu, având în vedere nivelul scăzut de civism și responsabilizare în cazul concetățenilor, trebuie impus un set de măsuri coercitive, omul face lucrurile doar de teamă, doar silit, altfel… canci. Să nu sfârșească și această măsură precum cea cu containerele îngropate, care, îngropate au fost și așa au rămas.
Va fi un kix răsunător, mult mai mare decât cel cu containere semiîngropate. Sistemele de acces se vor distruge în prima săptămână. Oamenii vor arunca gunoiul peste tot, doar unde trebuie nu. Va fi plin de gunoaie pe lângă aceste containere. Mulți vor arunca gunoiul în coșurile stradale, în condițiile în care acest lucru se întâmplă și acum. Decât să meargă 30m până la containere, aruncă punga în coșul stradal din fața scării și hai pa. De acum, dacă trebuie să mergi cu cartelă și poate trebuie să și plătești, aceste cazuri se vor generaliza. Iarîn mediul rural, gunoaiele vor inunda pădurile, pășunile, râurile.
E o prostie mare. In tarile civilizate pe unde am mai trait, un grup mult mai mic de blocuri (2-3) avea un spatiu aferent, inchis cu cheie, in care existau tomberoane. De obicei, acele spatii erau lipite cumva de imobil, ingradite si in general mascate de un gard viu. Binenteles, cei de la salubrizare aveau o cheie master care le permitea accesul. Totodata, trebuie retinut ca de mentinerea curateniei acelui loc se ocupau locatarii ( sau asociatia de locatari). Ceea ce au facut acum in Bistrita e o tampenie imensa. Cartele cu cod de bare, containere gratuite si negratuite, tarif diferentiat in functie de cantitatea produsa. Ciudat. Te si miri cum au ajuns la prostia asta.
Ani de zile, înțelepții arhitecți și gestionari ai SMID-ului de la ADI Deșeuri ne-au scos ochii că, noi orășenii suntem pe veci prizonierii lor pentru că s-a implementat proiectul cu semi-îngropatele. Vezi Doamne containerele alea inițiale au fost calculate și asiguratorii de la început pentru toată cantitatea de deșeuri produse la nivelul județului și asigurau și colectarea selectivă. Operatorul de ridicare și transport avea sarcină să se doteze cu toate utilajele necesare pentru ca să meargă treaba. Totul era închis, încasetat, igienizat, ieftin, inovativ, de calitate pe bani europeni vreo 36 Milioane Euro. N-a funcționat mai mult de un an. Acum vedem că totul a fost și este minciună. Vitalia a plecat pentru că tarifele erau prea mici fiind raportate la o cantitate de deșeuri mult mai mare. Acum pentru o cantitate totală de deșeuri mult mai mică decât cea luată inițial în calcul s-a dublat numărul de tomberoane pe socoteala contribuabilului. Toate noile investiții sunt făcute nu de operator ci, pe banii noștri ca să le fie mai ușor și mai profitabil gunoierilor. Niciunul din semi-îngropatele puse pe câmpuri în localitățile rurale și în împrejurimile Bistriței nu va fi folosit ever. A auzit cineva cândva de cele patru stații de transfer construite și utilate pentru compactarea gunoaielor ca să nu se transporte aer la Tărpiu? Nu pentru că nu le-a folosit nimeni niciodată. La Tărpiu se îngroapă la grămadă de la început și nimeni altcineva decât șmecherii de la București nu are voie să se atingă de deșeurile refolosibile. ADI-ul n-a raportat niciodată c-ar fi vândut un camion măcar de PET-uri. Acum ne spun că a crescut cu 30% cantitatea selectată. 30% din nimic nu e mare lucru și e mai puțin decât nimic dacă o îngroapă în continuare la un loc cu celelalte gunoaie. Tarifele s-au triplat față de cele luate în calcul inițial în minunatul proiect european. Pentru încasetatele astea puteam liniștiți să rămânem cu Urbana și Codrișor că era mai ieftin și mai curat și aveam și colectare selectivă care funcționa. Nimic practic din SMID-ul inițial nu mai funcționează. Serviciile sunt mai proaste și mai scumpe. Orașul s-a umplut de puzderie de tomberoane și va rămâne mai departe în gunoi. Totul a fost o minciună foarte scumpă împachetată sofisticat de care niște șmecheri au știut să profite. Noi am ajuns prizonierii lui Ciuclea și vom rămâne încă 8 ani de acum înainte pentru că așa au stabilit niște tovarăși.
Ne batem gura de pomană. Instituțiile dorm, cu binecuvântarea politicului erau şi sunt extrem de mulți bani în joc.
Se vede modul cum s-au nominalizat oamenii( fără competențele profesionale cerute) , se vede modul cum s-au atribuit contractele ( pe filere politice), se văd costurile, se zvoneau comisioanele . Se vede şi se inhalează duhoarea rezultatelor dezstruoase.
Ideea e că nu s-a găsit un polițist de la economic, un procuror care să ştie cât face 1+1 să meargă pe firul banilor.
Tot prostimea va plăti.
E drept e o parte de componență educațională a populației dar şi acolo autoritățile par depăşite pe rol.
Ofer 100 de lei celui.care v-a reuşi să-mi arate studiul fundamental ( metodologie, câte familii de bistrițeni s-au urmărit, pe ce perioadă timp) privind cantitatea de deşeuri medie defalcată pe categoriu- reciclabile , organice etc pe baza căreia s-a propus dimensionarea sistemului de reciclaj
-dimensiunea containerelor în funcție de numărul de locuitori adiacenți
-cum s-a propus frecvența colectării în funcție de aceasta
-costurile reale de colectare.
Nu cred că există aşa ceva. Pentru că mentalitatea de proiectare pe necesități reale , cu costuri estimabile şi consistente nu prea există.
eu ofer 100 de euro !!!
Urâte. D-apoi peste câteva luni…
Chiar vrem să ajungem capitala Kitsch-ului? Atâta incompetență și prostie la nivel de urbanism în orașul ăsta: acoperișuri, betoane, borduri, culori, marcaje, asfalt, piste biciclete, poduri, trotuare, amestecuri de stiluri; Orașul tomberoanelor și sensurilor giratorii (de prost gust).
Inteleg ca platesc o taxa anuala si arunc gunoiul ca si pana acum si daca vreau arunc si in noile containere voi fi taxat suplimentar. O gluma buna.
Pai cine va duce gunoiul cu cartela daca poate sa-l duca ca si pana acum?
Si daca tot se face volumetric , de ce nu se face o fanta mai mica , sa duci gunoiul mai des si in cantitate mai mica?
Pe intelesul celor de la ADI deseuri : 20 l x 3 goliri = 60 l x 1 golire = acelasi tarif
Pe de alta parte , as vrea sa vad containere de gunoi si la camine , gradinite si crese, nu sa fie folosite cele de la asociatiile de locatari
Pe strada Lăcrămioarelor au fost așezate astăzi și arată bine și funcțional dar întrebarea ie doi pași mai departe pe parcarea taxată de primărie de pe strada Lalelelor unde pocăiții le-au transferat din spatele garajului partidului sub nasul locatarilor plătitori de impozite și taxe . Loc pentru containere modulare ie puțin , sînt curios și abia aștept sa va dau in judecată !
Eu, un simplu cetățean, adun selectiv, tot, inclusiv bonurile de cumpărături, tot, tot. Le duc la containerele îngropate și le arunc. Iar cel mixt în tomberonul cu roți de lângă(cel pentru gunoi mixt). Dar în același tomberon sunt pungi cu peturi și doze de bere rămase după weekend, cutii de carton de la magazinele din zonă, ambalaje de carton de la un electrocasnic cumpărat recent de vreun vecin, sticle de vin după vreun chef. Deci ce soluții sunt pentru a activa simțul civic? Exceptând măsurile propagandistice, măsurile prin care se mai trage 10% pentru vreun buzunar politico-bugetar, măsuri luate doar de ochi lumii și de gura celor care gândesc nu pentru a progresa.