Actualitate Recomandări

Primiți musafiri de sărbători? Atunci purtați mască! Recomandările autorităților

Cu ocazia sărbătorilor este recomandat să nu se primească vizite, nici chiar din partea membrilor familiei cu care nu se locuieşte în mod constant, spune șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. În cazul în care se primesc totuşi musafiri, se recomandă purtarea măştii de protecţie, mai puţin în momentul în care se mănâncă. Atunci este necesar ca persoanele să stea la distanţă, iar încăperea să fie foarte bine aerisită.

”Ceea ce populaţia trebuie să ştie că îmbolnăvirea cu această tulpină nu duce la o boală mai gravă. Singura problemă majoră a noastră în acest moment este că această boală sau această tulpină poate să ducă la un număr mai mare de infectaţi şi înseamnă că va fi un impact mai mare asupra sistemului sanitar dacă nu limităm răspândirea ei.

Dacă nu se respectă măsurile de distanţare şi purtare a măştii şi numărul cazurilor creşte, normal că aceste cazuri vor avea un procent care vor ajunge la Terapie Intensivă. Vor avea un procent care ajunge la terapie intermediară, care necesită spitalizare, deci va creşte numărul pacienţilor care necesită spitalizare. De aici insistenţa noastră de respectare a regulilor şi în ziua de astăzi. Nu trebuie să aşteptăm recomandări noi. Deci: mască, distanţare şi, mai ales în timpul sărbătorilor, sărbători în familie restrânsă, rămân recomandările cu care insistăm pentru a opri o posibilă răspândire a acestei tulpini într-un mod mai serios.

Oamenii să deschidă geamurile, va fi frig, bineînţeles, dar să deschidă geamurile, să aerisească. Dacă vin oameni din altă casă, cu care nu stai de regulă, cu excepţia momentului în care se mănâncă şi unde trebuie totuşi să se păstreze o distanţă, purtarea măştii, care ştiu că este foarte greu, poate unii spun că exagerăm cu aceste recomandări, dar sunt recomandări care au fost menţionate inclusiv de OMS. Adică dacă cu o persoană cu care nu stai, în marea parte a timpului trebuie să ai mască, cu excepţia momentului în care mănânci şi trebuie să fie aerisire foarte-foarte bună în încăperile în care se stă. Dar rămâne recomandarea să nu existe astfel de întâlniri, pentru că astfel de întâlniri pot expune şi persoanele în vârstă, pot expune şi persoanele apropiate şi pot să ducă o parte din aceste persoane în spitale şi poate chiar în stare foarte gravă.

Să nu ne punem cu virusul, că noi suntem mai tari decât el, că nu se pune situaţia în acest mod. Trebuie să înţelegem această situaţie, nu avem altfel de controla decât prin măsurile de distanţare, limitarea contactului, limitarea mobilităţii şi, bineînţeles, purtarea măştii când suntem în preajma persoanelor cu care nu stăm, în interior şi în exterior”, a declarat Raed Arafat.

Reamintim că sunt obligatorii: purtarea măștii în toate spațiile publice închise și deschise, la locul de muncă, în spațiile comerciale și în mijloacele de transport în comun, interzicerea reuniunilor prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri în spații deschise și închise (publice și private), interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00 (cu câteva excepții și doar pe bază de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS