Actualitate

Priviți ”Semnul de pe față” în Piața Centrală! (FOTO)

Pe parcursul Târgului Mare al Bistriței, în Piața Centrală în fața Bisericii Evanghelice puteți vedea o galerie de sculpturi metalice realizate de Darius Hulea care reprezintă sugestiv personalităţi ale culturii române precum Nicolae Iorga, Maria Tănase, George Enescu, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Emil Cioran.

Inedita expoziție în aer liber, semnată de sculptorul în metal Darius Hulea, se numește ”Semnul de pe față” și va avea vernisajul joi 24 august, la ora 18.00. Ea aduce portrete sculpturale ce transmit prin împletirea firelor metalice conexiunea dintre interior și exterior.

Darius Hulea a reprezentat în sculpturi personajele marcante ale artei, literaturii şi filosofiei. Artistul îmbină linia fină cu duritatea metalului, marcând parcă limitele timpului şi ale lumii prin care au trecut aceste personaje, precum Cioran, Enescu, Noica sau Eliade sunt numai câteva nume portretizate de Darius Hulea. Iar instalaţia-triptic din alamă îi prezintă pe Tzara – Brâncuşi – Duchamp, utilizând elemente minimaliste, dar foarte expresive: pipa şi mâinile.

Darius Hulea s-a născut în anul 1987 la Alba Iulia. Artistul a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, specializarea Sculptură iar în 2012 devine membrul Uniunii Artiştilor Plastici. Darius Hulea a beneficiat în 2010 de o bursă Erasmus, în Schrems (Austria) şi a participat cu lucrări în cadrul mai multor expoziţii de grup în București, Cluj-Napoca, Timişoara, Dej şi Alba Iulia. Tânărul artist este primul câştigător al Premiului anual „Grigore Bradea”, în 2013.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS