Social

Procesiune de Rusalii: ”Ieșirea în țarină”, la Buduș

În localitatea Buduș, comuna Budacu de Jos, praznicul Rusaliilor a început cu oficierea Sfintei Liturghii, săvârșită de către parohul Teofil Moldovan, în biserica din sat, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. La slujbă au participat numeroși credincioşi, alături de fii ai satului, îmbrăcați în straie populare.

După Sfânta Liturghie, cei prezenți au participat la tra­diționala Procesiune de Rusalii sau „Ieșirea în țarină”, cum mai este numită. Procesiunea a pornit din fața bisericii până la locul numit Iclejă, unde a fost oficiată slujba de sfințire a apei.


De asemenea, au fost binecuvântate spicele de grâu şi s-au rostit rugăciuni pentru natură și pentru roadele pământului.

La final, fiecare credincios a sărutat icoana Pogorârii Duhului Sfânt, iar pr. Teofil Moldovan i-a binecuvântat, stropindu-i cu apă sfințită.

Este o tradiție ca în fiecare an credincioșii budușeni să participe la Procesiunea de Rusalii, prilej cu care sărbătoresc și Ziua Portului Popular, prin îmbrăcarea straielor populare moștenite din moși-strămoși. Evenimentul se desfă­șoară după Sfânta Liturghie, începând din fața bisericii și până la una din principalele ieșiri la hotar, în fiecare an în alt punct cardinal al satului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS