Economie

Producţia de legume s-a relansat

Producţia de legume s-a relansat în acest an, suprafaţa serelor fiind în creştere cu 645 de hectare faţă de 2010, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, informează Mediafax.

”Asistăm la o relansare a producţiei de legume. În acest an, avem în spaţii protejate cu 645 de hectare mai mult decât în anul 2010.

Între 2002 şi 2008 au dispărut peste 1.000 de hectare de teren arabil din fiecare judeţ. Nu mai avem 9,5 milioane de hectare, ci 8,4-8,6 milioane de hectare.

Numărul exploataţiilor agricole a scăzut de la 4,4 milioane la 3,8 milioane, ca urmare a comasării terenurilor. Circa 650.000 de exploataţii agricole au dispărut în ultimii opt ani, terenurile respective fiind preluate în arendă.

În primele patru luni ale acestui an, deficitul comercial pentru produsele agro-alimentare s-a redus de la 553 milioane de euro la 462,5 milioane de euro.

În 2010 România a realizat o producţie de grâu de circa 5,7 milioane de tone. Cu exporturi de patru milioane de tone, România ar intra în clubul exportatorilor mondiali de grâu, dar acest lucru nu este foarte simplu. Preţul de anul trecut al grâului s-a situat la nivelul costurilor. Producţia de grâu începe să devină rentabilă pentru cantităţi mai mari de 3,5 tone. Producţia naţională de grâu ar trebui să crească până în 2020 cu 40% faţă de nivelul de anul trecut, la opt milioane de tone, din care jumătate să fie exportată.

Cine nu mai aplică tehnologia pământului cum trebuie nu mai primeşte subvenţii. Nu poţi să vorbeşti de secetă dacă tu nu ari cum trebuie. Noi acum le dăm subvenţiile la nivelul celui care a lucrat la timp.

Agricultura este cel mai riscant sector. O pondere redusă în PIB, concomitent cu creşterea Produsului Intern Brut, înseamnă o economie sănătoasă. Nu-mi fac probleme pentru că ponderea agriculturii a scăzut.

Au început, inclusiv la pieţele de gros făcute de noi, să se instaleze grupuri care percep producătorilor agricoli ciubucuri ca să îi lase să intre în pieţe. În acest fel, clar lucrurile nu vor funcţiona ca lumea”, a spus Tabără.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS