Profesoara de franceză Elisabeta Lefelman, care a predat în ultimii ani din cariera sa didactică la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița, s-a stins, urmându-și soțul, pe cunoscutul arhitect Emil Lefelman, în lumea veșniciei.
”Cu profundă tristețe, dar și cu recunoștință pentru tot ce ne-a dăruit, anunțăm trecerea la cele veșnice a dragei noastre Elisabeta Lefelman, astăzi, 27 februarie.
A iubit lumea, a iubit oamenii și a știut să transforme fiecare întâlnire într-o legătură trainică. A adunat prieteni în jurul ei cu naturalețe și generozitate, așa cum alții adună suveniruri din călătorii: mulți, diverși și prețioși.
Și de această dată a pornit într-o nouă călătorie, cu pașaportul pregătit și cu un zâmbet discret, spunându-ne un “au revoir” mai degrabă decât un “adio”.
Drum lin, dragă Elisabeta. Merci pour tout”, anunță aparținătorii.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la Capela Evanghelică din Bistrița la priveghi în data de 2 martie la ora 18:00 și la Cimitirul Evanghelic pentru înmormântare în data de 3 martie la ora 13:00.
Dumnezeu să o odihnească în pace!










Adaugă comentariu