Actualitate

Prof. Lucica Popovici, pe punctul de a redeveni director al Şcolii Gimnaziale din Dumitriţa

Inspectoratul şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud e decis să pună punct stării conflictuale de la Şcoala Gimnazială Dumitriţa. Consiliul de Administraţie ISJ, întrunit luni, a audiat toate părţile şi a găsit o soluţie de compromis. Profesoara Lucica Popovici este pe punctul de a redeveni director, aşa cum vrea comunitatea locală.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără de la Inspectoratul Şcolar Judeţean a declarat, luni, pentru Timp Online, că la şedinţa CA al ISJ au participat atât primarul, cât şi viceprimarul comunei Dumitriţa.

„Le-am ascultat punctele de vedere şi am înţeles care e dorinţa comunităţii locale. De asemenea, am stat de vorbă şi cu doamna Lucica Popovici, iar dânsa ne-a spus că regretă că a demisionat şi că s-a creat această stare de tensiune. Nici doamna Carmen Lupu, actuala directoare, nu vrea să deţină funcţia în aceste condiţii în care nu e acceptată de comunitate. Ca urmare, vom găsi cea mai bună soluţie pentru ca doamna Popovici să revină în funcţie, însă mai întâi trebuie să vedem exact cum repartizăm orele din şcoală, cine şi ce face. Nu ne putem permite să avem haos, copii să nu fie la cursuri, să nu ştie nimeni cine ţine ora respectivă. Vedeţi ce s-a întâmplat la Suplai (unde un copil a murit când trebuia să fie la şcoală -n.r.), o adevărată tragedie pentru care cineva va fi tras la răspundere”, a declarat Camelia Tabără.

Urmare a discuţiilor purtate, luni, în şedinţa CA, Camelia Tabără a chemat-o marţi, la ISJ, pe fosta directoare Lucica Popovici (foto principal) pentru a vedea cum pot fi rezolvate problemele legate de repartiţia orelor în şcoală.

„Ştiţi cum e în învăţământ? Ca într-un joc de Domino. Iei o piesă dintr-o parte, cad toate. Trebuie să facem această trecere în aşa fel încât elevii, şcoala să nu simtă. Toată lumea să fie la ore şi să ne vedem de treabă. Până la urmă, şcoala nu poate fi adversarul comunităţii. Prestăm un serviciu public şi trebuie să răspoundem nevoilor oamenilor”, a declarat inspectorul şcolar general.

Totodată, Camelia Tabără a cerut primarului comunei Dumitriţa, Vasile Moga, să le transmită părinţilor să înceteze protestele.

„Dacă vor continua cu protestele, atunci e altceva, interpretăm altfel lucrurile. Trebuie să înceteze imediat şi să-şi vadă de şcoală. Aceste probleme birocratice se rezolvă. Doamna Popovici va reveni în funcţie din moment ce toată lumea vrea acest lucru”, a declarat inspectorul general.

Vineri, toţi elevii Şcolii Gimnaziale Dumitriţa au ieşit în stradă alături de părinţi să protesteze, iar luni doar o parte dintre ei. Protestatarii au cerut ca Lucica Popovici să fie instalată din nou în funcţia de director, ei acuzând că ar fi fost forţată să demisioneze fiindcă nu ar fi membru al niciunui partid politic.

Cristiana Sabău

  

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS