Prof. Mircea Miclea: Promovăm valorile prin modul în care noi înșine trăim, nu prin lecții

Valori precum adevărul, cinstea, integritatea se transmiteau până în urmă cu câteva decenii prin intermediul eroilor, al oamenilor care ”și-au asumat curajul de a face ceva”, însă locul lor a fost luat de victime care au găsit astfel scuza de a nu face nimic, a spus prof. univ. dr. Mircea Miclea la o întâlnire cu profesori din județul Bistrița-Năsăud.

”Valorile se transmit, în primul rând, prin modul în care noi înșine trăim, prin care noi înșine facem, nu prin retorică, nu prin faptul că ții o lecție despre valori: să fii corect, cinstit, să spui adevărul, etc. Sunt studii care arată că cei care au urmat cursul de Etică la universitate nu au devenit mai etici, au studiat degeaba. Chiar s-a făcut un studiu pe profesorii de Etică de la universitățile americane. Au vrut să vadă dacă ei ilustrează ce predau și s-au uitat în cât timp restituie cărțile împrumutate de la bibliotecă. Profesorii de Etică au ieșit catastrofal, mai rău decât ceilalți. S-a constat că ei vorbesc despre integritate, despre valori, dar nu se văd în comportamentele lor. De aceea, cursul de Etică nu te face să fii mai etic”, a spus prof. Miclea răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată despre cum pot fi transmise valorile elevilor de către profesori.

”Până prin ultimele decenii, unul dintre vehiculele de dezvoltare a eticii a cultul al eroilor, al oamenilor care și-au asumat curajul de a face ceva. Au murit mulți dintre ei, au fost batjocoriți, au ajuns în închisori, dar erau eroi. Oamenii, din când în când, își aduceau aminte de ei. Prezentarea eroilor este o modalitate de a cultiva valorile pentru că le cultivi prin intermediul unei narațiuni, a unei povești despre ce a făcut cineva. Prin urmare, una dintre modalitățile de a cultiva valorile sunt narațiunile, mai ales cele despre oameni reali care au ilustrat prin propria lor viață ceva.

Uitați-vă la filmele americane. Întâi ești victimă, vină ăla îți omoară câinele, apoi poate devii erou, mai mai întâi ești victimă fiindcă atragi simpatie, fonduri, bugete. Nimeni nu se mai întreabă unde-s eroii. E un întreg curent de traumatologie. Te tot gândești: oare am fost și eu traumatizat? Cred că m-au traumatizat. Dacă nu ai fost tu, a fost mama ta sau bunică-ta. Un delir. Prinde teoria asta fiindcă te deresponsabilizează. În loc să-ți spui: Trebuie să fac ceva cu viața mea acum! spui Îmi pare rău, trebuie să îmi văd puțin traumele, îmi trebuie mulți ani, sunt o victimă, vă rog să mă ajutați! Și apoi mă apuc să fac ceva. Prinde fiindcă sunt genul de teorii care oferă scuze, alibiuri, te deresponsabilizează de a face ceva cu tine, ori ceea ce trebuie să facem este ce a spus Sartre: nu contează atât de mult ce a făcut istoria din om, contează ce face omul din ceea ce a făcut istoria din el. Nu contează ce a făcut viața din noi. De regulă, face lucruri nasoale: nu ne alegem noi părinții, nu ne alegem unde ne naștem și când și o încasăm. Suntem adulți: acum ce facem noi cu ceea ce viața a făcut din noi? Asta este responsabilitatea noastră. Nu putem da vina pe faptul că în prima parte a filmului uite ce am pățit, eu nu fac nimic în a doua parte.

Dacă eu spun că valorile trebuie respectate și te țin în pauză să termin lecția de predat, eu ilustrez altceva decât am spus. Dacă eu evaluez preferențial, degeaba spun că trebuie să fii corect. Vehiculele principale ale valorilor sunt comportamentele oamenilor, fie că sunt modele reale, fie că sunt ficționale.

Există un eseu în care se face comparație între Hamlet – care mereu se întreabă dacă merită să faci cutare sau nu merită, dacă viața e vis sau visul e viață, mereu e în dubiu – și Don Quijote care transfigurează realitatea și spune: nu e moară, e o vrăjitoare, o atacăm. Și, după părerea autorului, dar și a mea, cel mai bun model e Don Quijote: e mai bine să fim penibili urmând niște idealuri decât să ne îndoim mereu. Iată cum un model ficțional te poate inspira. Așa am chef să fiu.

O valoare adevărată nu este ce declari tu că este valoare. Ceva este valoare în funcție de cât ești tu dispus să plătești pentru valoarea respectivă.

Dacă eu spun: adevărul este o valoare pentru mine, iar în sala profesorală s-a întâmplat o ticăloșie și ar trebui să spun adevărul și eu nu spun, atunci, adevărul pentru mine nu e o valoare fiindcă nu sunt în stare să plătesc nici cel mai mic cost pentru acel lucru.

Așa cum la piață valoarea kg de castraveți este în funcție de cât plătesc pentru el, ceva are valoare pentru mine în funcție de cât sunt dispus să sacrific pentru el.

Libertatea a fost cu adevărat o valoare pentru cei care au acceptat să facă ani de pușcărie, nu pentru un politician care spune că libertatea este un lucru de mare valoare, dar nu e în stare să sacrifice nimic pentru libertate. Valoarea este un lucru pentru care suntem dispuși să sacrificăm uneori tot, pe noi înșine.

Promovăm valorile prin narațiuni sau prin exemple personale, dar, în primul rând, prin comportamente, nu prin lecții”, a spus prof. prof. univ. dr. Mircea Miclea.