Actualitate Social

Profesorilor le-a ajuns cutiţul la os! I-ar lăsa corigenţi pe Funeriu şi Băsescu!

Peste 250 de membri ai Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ (UJSLI), afiliaţi FSLI, au participat, miercuri, la un miting de protest în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud în care au scandat lozinci împotriva conducerii ministerului de resort, au cerut demisia lui Daniel Funeriu, dar şi a Guvernului.

Mitingul a început la ora 15.00 şi la el au participat profesori de la şcolile din Bistriţa, dar şi din judeţ, care au scandat: „Jos Guvernul!”, „Jos Băsescu!”, „Jos Funeriu!”, „Funeriu mincinos, jos, jos, jos!”.

De asemenea, cadrele didactice au afişat pancarte pe care au scris: „Salariaţii din învăţământ nu mai acceptă umilinţa!”, Funeriu, paiaţa lui Băsescu!”, „Satana, m-ai ciuruit! Cum de m-ai văzut? Sunt cu 25%!”, „Să trăiţi bine, noi ca voi şi voi ca noi!”, „Cerem respectarea legilor!”, „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”.

De asemenea, cadrele didactice au afişat două diplome de (in)competenţă, una acordată preşedintelui Traian Băsescu pe care au scris: „Se acordă diplomă de merit elevului Traian Băsescu pentru distrugerea învăţământului românesc! Director: poporul român, diriginte: cadavrele didactice” şi o alta ministrului Daniel Funeriu pe care au scris: „Se acordă incompetentului Daniel Funeriu pentru neterminarea studiilor, pentru incompetenţa în conducerea Ministerului Exterminării, Coşmarului, Trădării şi Sfidării în mandatul şcolar 2009-2010 şi 2010-2011”.

Liderul UJSLI Bistriţa-Năsăud Emil Mocian a luat cuvântul de la microfon că profesorii nu pot rămâne indiferenţi la situaţia actuală din ţară şi la starea învăţământului.

„Ne manifestăm nemulţumirea faţă de faptul că învăţământul e în cădere liberă. Funeriu nu e unul dintre noi, el a făcut studii în străinătate şi face experienţe pe învăţământul românesc. Tineretul pe care noi îl pregătim nu are niciun viitor. Funeriu stă ascuns într-un turn de fildeş. A venit vremea să ieşim în stradă, mămăliga explodează”, a declarat Mocian.

El a spus că sindicaliştii din Bistriţa vor adaptarea programului EDUSAL pentru a se putea reţine pe stat de plată cotizaţia la sindicat, anularea OMECST nr. 7407 din 2011 care are ca scop desfiinţarea mişcării sindicale, declanşarea unui dialog real la nivelul MECTS prin care să fie ascultate revendicările salariaţilor, acordarea drepturilor salarile câştigate în instanţă, alocarea unui procent mai mare din PIB pentru învăţământ prin rectificări bugetare, revizuirea normativelor pentru personalul nedidactic şi creşterea salariilor în sistemul de învăţământ.

La mitingul UJSLI s-au alăturat şi 15 membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi Retragere, dar şi un elev de clasa a VI-a care a scris pe o pancartă că vrea ore mai puţine.

„Sunt elev în clasa a VI-a la o şcoală din Bistriţa şi zilnic am şapte ore. Vreau să fie cel mult cinci”, a declarat elevul Andrei Nichifor.

La ora 15.45, o delegaţie din partea manifestanţilor a prezentat lista de revendicări prefectului Cristian Florian. Mitingul s-a încheiat la ora 16.00, oră până la care manifestanţii au avut autorizaţie.

Iniţial, ei au anunţat autorităţile că mizează pe prezenţa a cinci sute de oameni.

Mai multe imagini de la mitingul profesorilor – pe pagina de facebook a ziarului Timp Online.

   

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS