Actualitate Cultură

Programul evenimentului ”Noaptea albă a Bisericii Evanghelice”. Accesul în turn va fi gratuit

La împlinirea a 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice, de Zilele Bistriţei este programată ”Noaptea albă a Bisericii Evanghelice”, care începe sâmbătă la ora 22.00 şi se încheie duminică la 03.00. În acest interval, când bistriţenii vor asista la animaţii medievale, recital de poezie şi muzică, proiecţii de lasere şi de film, accesul cu liftul în turn este gratuit.

Între orele 22.00 şi 24.00, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală organizează în Piaţa Centrală animaţii stradale medievale cu domniţe, cavaleri, dar şi jonglerii cu foc. Zeci de lampioane vor lumina zidurile vechi ale bisericii.

La ora 23.00, în Turnul Saşilor, va fi vernisată expoziţia de ceramică realizată de Liceul de Arte ”Corneliu Baba” din Bistriţa şi Liceul ”Prinţesa Natalia Dadiani” din Chişinău sub genericul „Biserica Evanghelică sub semnul culorilor primare”.

Evenimentul este menit să promoveze cultura locală în rândul tinerilor printr-un schimb de experienţă între elevii şi profesorii catedrei de ceramică de la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” şi cei ai Liceului „Principesa Natalia Dadiani” din Chişinău.

”Proiectul urmăreşte realizarea unui atelier artistic, pe teme inspirate din istoria Bistriţei, unde elevii celor două şcoli vor lucra împreună timp de 10 zile, în perioada 21 – 31 august. Prin proiect se are în vedere promovarea imaginii pozitive a municipiului Bistriţa în rândul cetăţenilor din afara României şi încurajarea dezvoltării relaţiilor între tinerii din România şi Republica Moldova”, informează Primăria Bistriţa.

Între orele 24.00 şi 01.00, va avea loc un recital de poezie şi muzică religioasă preclasică în organizarea Asociaţiei Cultural-Artistice Hara. Participă: Dan Rădulescu, Nicu Mihoc – actori ai Teatrului Naţional din Tg. Mureş, Daniela Trandafir – scriitoare, Bianca Truţ (corepetitor), Ioan Curtuiuş (violoncel) – profesori la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, Teofil Borş (violoncel), Mihai Cristea (pian) – elevi ai Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”.

De la 01.00 la 01.30, în Piaţa Centrală, este spectacol de lasere şi proiecţii luminoase. La 01.30, în Biserica Evanghelică, va avea loc proiecţia filmului documentar ”Biserica Evanghelică – 450 de ani de istorie bistriţeană”.

Între orele 22.00 şi 03.00, accesul cu liftul în turnul Bisericii Evanghelice este gratuit.

AICI puteţi vedea programul orar complet al Zilelor Bistriţei 2013.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS