Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan, a precizat că Dorna Lactate, firmă din judeţul Suceava, a câştigat licitaţia pentru furnizarea laptelui pentru elevi pentru toate cele cinci zone în care a fost împărţit judeţul Bistriţa-Năsăud, preţul oferit de 0,63 de lei fără TVA pe bucată.
„Compania din Suceava va furniza lapte pentru peste 36.000 de elevi. Judeţul este împărţit în cinci zone, iar cei mai mulţi elevi sunt în zona Bistriţa – peste 14.404. Urmează zona Năsăud cu peste 6361 de elevi, zona Sîngeorz-Băi cu 6096, zona Beclean cu 5608 şi zona Teaca – Lechinţa cu 3546 de elevi. Prin contract, firma are dreptul să furnizeze şo produse derivate/echivalente ale laptelui, în limita a 33% din produsul de bază”, a declarat Bogdan Ivan.
În ce priveşte cornurile pentru elevi, purtătorul de cuvânt al CJ Bistriţa-Năsăud a spus că a existat o problemă de procedură la licitaţia electronică, iar aceasta nu s-a finalizat, motiv pentru care s-au semnat acte adiţionale cu furnizorii de anul trecut.
„Pentru ca elevii să nu înceapă anul şcolar fără cornuri, CJ Bistriţa-Năsăud a prelungit contractele semnate anul trecut cu cele patru firme care au câştigat atunci. Este vorba de SC Gama SRL Herina care a distribuit cornuri elevilor din zona Bistriţa, respectiv Teaca – Lechinţa, de Sompan SA Dej care a distribuit cornuri elevilor din zona Beclean, SC Auto Valmar SRL Bistriţa care a furnizat la Sîngeorz-Băi şi Farkas Trans SRL Turda care a livrat în zona Năsăud”, a spus Bogdan Ivan.
„Aceste firme au câştigat licitaţiile organizate pentru anul şcolar trecut pentru cele cinci zone în care a fost împărţit judeţul. Au oferit preţuri între 0,22 lei şi 0,28 lei/bucată fără TVA. Ele sunt obligate să furnizeze corn în greutate de 80 gr. sau produs echivalent în proporţie de 33% din produsul de bază. Actele adiţionale sunt valabile până în 11 octombrie 2013 când sperăm că se vor declara câştigătorii licitaţiilor noi”, a adăugat el.
O mare risipa! Copiii s-au saturat de corn si lapte . De mere se mai bucura. Au tot facut sondaje in randul copiilor si parintilor (chestionar) privin diversificarea produselor, era bine daca mai schimbau produsele, sunt atatea posibilitati (cas, iaurt, chefir, eugenia, biscuiti, napolitane). Cand vad cornurile la cosul de gunoi din clasa imi vine sa mor, degeaba ii sensibilizezi cu „unii nu au ce manca”.