Actualitate Recomandări

Ce proiecte aprobă CJ luna aceasta

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se întrunește în ședință ordinară joi 28 septembrie, ora 13.00, pe ordinea de zi fiind înscrise șapte proiecte de hotărâre.

CJ va da în administrare Bibliotecii Județene și Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor sediile administrative unde își desfășoară activitatea cele două instituții din str. Alexandru Odobescu nr. 11 respectiv str. Dogarilor nr. 4C, proprietate publică a județului Bistrița-Năsăud.

În aceeași ședință se vor atribuie unele licențe de traseu pentru servicii de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale și vor fi desemnați reprezentanții CJ în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ special de stat din subordinea CJ.

De asemenea, se va modica și completa Programul anual al finanţărilor nerambursabile alocate pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pentru anul 2017, respectiv aprobarea celei de-a doua sesiuni de selecție a proiectelor cu finanțare nerambursabilă pentru Sport de performanță pentru suma de 179.000 lei, rămasă nealocată în prima sesiune, şi vor fi numite comisiilor de evaluare a proiectelor

Tododată, se va aproba darea în folosinţă gratuită a unui autoturism marca Dacia Duster Centrului Militar Judeţean.

În fine, se va modifica o hotărâre de anul trecut privind desemnarea reprezentanţilor județului în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Bistriţa.

Aici detalii despre fiecare proiect în parte.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS