Actualitate

Modernizarea CN ”Andrei Mureşanu” şi a centrului pentru persoane fără adăpost, la final

Primăria municipiului Bistriţa a anunţat finalizarea proiectelor ”Consolidarea şi modernizarea Corpului A (clădirea veche) Colegiul Naţional Andrei Mureşanu”, în valoare de 7,4 milioane de lei, şi „Centru de noapte şi cazare pentru persoane fără adăpost” (1,1 milioane de lei).

Proiectul „Consolidarea şi modernizarea Corpului A (clădirea veche) Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Municipiul Bistriţa”, în valoare de 7.438.837,76 lei din care 98% este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, iar 2% din bugetul local, a fost derulat de Municipiul Bistriţa începând din data de 20.03.2010 şi este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, având ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii infrastructurii educaţionale şi a dotărilor şcolare a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”.

Perioada de implementare a proiectului: 20.03.2010 – 19.08.2012, din care 16 luni pentru execuţia lucrărilor.

Principalele lucrări realizate în cadrul proiectului sunt:

– reabilitarea structurală prin: hidroizolarea orizontală şi verticală a clădirii cu membrană hidroizolantă, intervenţii la şarpantă, învelitoare nouă de ţigle, inclusiv şipci noi, consolidarea planşeelor;

– reabilitarea arhitecturală prin păstrarea motivelor arhitectonice de epocă;

– modernizarea instalaţiilor electrice, sanitare şi de încălzire prin utilizarea materialelor de calitate la standarde europene;

– instalarea de servo-scări cu platformă pentru cărucior în vederea facilitării accesului persoanelor cu deficienţe motorii;

– dotări la nivelul clădirii: laboratorul de informatică – 32 staţii de lucru complet echipate; laboratorul de fizică – trusă electricitate şi magnetism, trusă fizică moleculară şi căldură – nivel gimnazial şi nivel liceal, dinamometre cu arc, pupitru pentru experienţe, alimentator digital dublu; laboratorul de chimie – tablă interactivă cu videoproiector, pupitru pentru experienţe; sală de sport – poartă handbal rabatabilă, inel baschet cu plasă, spalier dublu din lemn, ladă de gimnastică cu 5 module, cal cu mânere.

Primăria a anunţat şi finalizarea proiectului „Centru de noapte şi cazare pentru persoane fără adăpost” (str. IL Caragiale nr. 22), derulat în perioada 01.12.2010 – 29.08.2012.

Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.2 – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.

Valoarea totală a proiectului este de 1.158.627,54 lei, inclusiv TVA, din care 98% fonduri nerambursabile şi 2% contribuţia beneficiarului.

Obiectivul general este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale prin crearea unui centru multifuncţional care asigură servicii complexe, de lungă durată (nu mai mult de 300 de nopţi pe an), pentru persoanele adulte fără adăpost (P.A.F.A.), asigurându-se astfel un cadru adecvat de găzduire şi îngrijire a persoanelor aflate în dificultate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS