Comunicate

Proiectul INSPIRE – o infrastructură de cercetare unicat în Europa Centrală și de Est

Proiectul intitulat “Infrastructura pentru Spectroscopie și Imagistică de Rezonanță Magnetică la Câmpuri Înalte – INSPIRE”, în valoare de aproximativ 19 milioane de euro la data competiției, dar doar de 92,5 mil. lei la data semnării contractului, a fost obținut în cadrul competiției Program Operțional Competitivitate, cod apel POC/448/1/1, ca tip de proiect: Mari infrastructuri de CD.

Deși proiectul avea o durată de implementare de 36 luni, Universitatea Babeș-Bolyai (beneficiarul proiectului) a decis să semneze contractul cu termen de finalizare de doar 27 de luni.

Aceasta s-a întâmplat pentru că deși proiectul s-a situat în competiția din 2018, pe primul loc pe țară la secțiunea Sănătate, nu a fost finanțat decât în ultimă instanță, când se risca pierderea finanțării din fonduri europene. În prezent proiectul este aprobat pentru refazare (continuarea finanțării pentru finalizarea clădirii), dar partea de infrastructură de cercetare este recepționată și în stare de funcționare.

Câștigarea acestui proiect de infrastructură de cercetare pentru un singur tip de tehnică experimentală, cea de rezonață magnetică, a fost o recunoaștere a prestigiului școlii clujene de rezonanță magnetică, respectiv a prestigiului școlii de psihologie a universității clujene în general și a psihologiei clinice în particular. Prin unirea eforturilor și rezultatelor colectivelor coordonate de prof. dr. Simion Simon și prof. dr. Daniel David, echipa a reușit fixarea ca obiectiv principal al proiectului INSPIRE, studiul creierului, astfel încât echipamentele de spectroscopie și imagistică de rezonanță magnetică au componentele principale pentru investigații de top în domeniul neuroștiințelor.

În acord cu obiectivele proiectului au fost achiziționate echipamente de imagistică de rezonanță magnetică de ultimă generație. La Cluj exista, în acest moment, cel mai performant Centru de IRM din această parte a Europei. El este unic atât prin scannerul clinic de 7 T (aprox 8 milioane de euro), cât și prin cel preclinic de 11.7 T (aprox 3.5 milioane de euro), dar și datorită scanerului preclinic prin rezonanță paramagnetică electronică (aprox un milion de euro), insă mai ales prin prezența simultană a celor trei tipuri de scanere la același beneficiar, care permit cercetări complementare de înaltă performanță cu aceste echipamente. Acestea au marele avantaj că, pe lângă rezoluții de excepție, nu folosesc radiații ionizante cu efect toxic cumulativ.

Centrele de cercetare, publice sau private, interesate în diagnosticul precis și tratamentul focalizat a unor afecțiuni neurologice sau de altă natură vor găsi la UBB, în clădirea INSPIRE, echipamente performante și cercetători de excepție, parteneri solizi în demersurile pentru o viață de calitate, în toate etapele dezvoltării umane, dar mai ales în perioada oferită de speranța de viață mai mare.

Colectivele celor trei centre existente (Centrul MRI Clinic, Centrul MRI Preclinic și Centrul pentru agenți de contrast și terapeutici inteligenți) sunt formate din psihologi, fizicieni, medici, informaticieni, biologi și chimiști, cu prestigii consolidate în domeniile lor, dar și beneficiari ai unor experiențe îndelungate în abordarea unor tematici de cercetare interdisciplinare, care presupun cooperarea specialiștilor din domeniile menționate.

În același timp, ca urmare a dotărilor de excepție și a calității resursei umane implicate în exploatarea lor, sunt realizate acorduri de cooperare științifică cu centre de prestigiu din lume, cum sunt Universitățile Harvard, Oxford și Viena, Institutul de Neuroștiințe din Julich și Neurospin din Paris, respectiv cu firmele Siemens și Bruker, furnizoare ale echipamentelor de imagistică de rezonanță magnetică, firme care vor sprijini dezvoltarea performanțelor lor peste cele obișnuite, în centre cu dotări similare.

Etichete

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS