Actualitate

Protest la Ambulanță. În ce constă. Activitatea nu va fi întreruptă

Sindicatul ”Liber” al Serviciului de Ambulanță Bistrița-Năsăud se raliază la Protestul Național al Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România, care începând cu data de joi 5 octombrie, ora 8.00, a declanșat protest național pe o perioadă nedeterminată în toate serviciile de ambulanţă. În toată această perioadă, conducerea FNSAR este dispusă să continue discuţiile cu reprezentanţii Guvernului, până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor privitoare la personalul din Serviciile Publice de Ambulanţă.

În 28 septembrie, ambulanțieri din întreg județul au participat la un miting de senzibilizare în curtea SAJ Bistrița-Năsăud (foto).

Protestul național constă în:

1. Afişarea pe toate ambulanţele operative a două afişe A4 cu inscripția „Protest național” în cele două locuri menţionate de organizator, iar pe verso vor fi inscripţionate punctele importante din revendicările sindicatelor din serviciile de ambulanţă reprezentate de FNSAR;

2. Purtarea de către personalul operativ, TESA şi muncitorii membri în organizaţiile sindicale a unor panglici albe, pe echipamentul de lucru, ca semn de protest, conform indicaţiilor primite de la organizator;

3. Finalizarea procesului de strângere de semnături până în data de 11 octombrie a.c., situaţii care vor fi centralizate de către FNSAR;

4. Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice în data de 11 octombrie

5. Pregătirea pentru un mare miting organizat de toate federaţiile din sistemul sanitar.

6. Pregătirea pentru declanşarea conflictelor de muncă, urmate de posibile greve, conform Legii Dialogului Social.

Pe toată perioada anunţată, activitatea în serviciile de ambulanţă nu va fi întreruptă până la noi hotărâri.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS