Actualitate

Protest cu bomboane! Emil Danci şi-a sărbătorit ziua de naştere!

Protest dulce marţi la Prefectură. Unul dintre manifestanţi, Emil Danci (foto), şi-a sărbătorit ziua de naştere în compania prietenilor cu care protestează de mai bine de o lună. Domnul Emil a fost felicitat de ceilalţi manifestanţi, iar la rândul lui i-a servit cu bomboane.

După o lună de scandat zi de zi în faţa Prefecturii, manifestanţii au ajuns să devină prieteni. Marţi ei l-au sărbătorit pe Emil Danci, care a împlinit frumoasa vârstă de 52 de ani. Protestatarii l-au felicitat şi i-au urat multă sănătate, iar domnul Emil i-a servit cu bomboane de ciocolată. Ne alăturăm şi noi manifestanţilor şi îi urăm sănătate domnului Emil Danci şi multe bucurii din partea celor dragi.

Marţi, manifestanţii au scandat: „Băsescu judecat pentru tot ce s-a întâmplat!”, „Jos Guvernul PDL-ist, Jos Guvernul securist!”, „Ăsta nu e preşedinte, că de şapte ani ne minte!”, „Băsescule, de-ţi pasă, demisia pe masă!”, „Jos ACTA!”, „Vine, vine primăvara/ Protestăm în toată ţara/ Iar de Mărţişor/ Vom fi fără dictator!” şi „Dacă ninge, dacă-ngheaţă, noi vom fi mereu în piaţă!”.

Tot marţi, demonstranţii au aprins lumânări dorind să arate că acesta este prohodul guvernării portocalii.

A fost a 31-a zi de proteste la Bistriţa.

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS