(FOTO-VIDEO) Adrian Oros, (încă) ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a mers în campusul Tășuleasa Social de la Piatra Fântânele, unde a semnat un protocol încheiat între minister și Asociația Tașuleasa Social ce vizează dezvoltarea durabilă a zonelor străbătute de traseul Via Transilvanica.
Prin semnarea acestui protocol, părțile implicate își propun crearea cadrului instituțional pentru cooperarea, susținerea și schimbul reciproc de informații în vederea realizării, sprijinirii și susținerii de acțiuni/campanii de conștientizare și informare a cetățenilor în vederea promovării proiectului Via Transilvanica, alături de produsele înregistrate pe scheme de calitate europene sau naționale, respectiv Produs Montan, Produs Tradițional, denumirile de origine și indicațiile geografice protejate, produsele ecologice, precum și susținerea utilizării corespunzătoare, sustenabile și fără dificultăți, pe termen lung, a traseului tematic Via Transilvanica – ”drumul care unește”.
”Susținerea locuitorilor din zonele montane, promovarea produselor lor, precum și educarea tinerilor pentru consumul de produse locale, tradiționale românești reprezintă una din prioritățile mele. Scopul proiectului Via Transilvanica, căruia i se subscrie încheierea prezentului protocol, este de a pune în valoare patrimoniul cultural și natural al României, în beneficiul comunităților din zonele străbătute, al turismului românesc și al dezvoltării durabile, având efecte pozitive și de durată în dezvoltarea comunităților locale, creșterea ofertei de locuri de muncă, reducerea depopulării zonei montane”, a menționat Adrian Oros.
Via Transilvanica, drumul pornit din Bistrița-Năsăud care unește țara, a fost inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fiind singurul proiect al societății civile menționat nominal în varianta făcută deja publică de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Suma solicitată de Asociația Tășuleasa Social este de 42 de milioane de euro, bani cu care vrea să pună macadam, să facă puncte de respiro și case de oaspeți.
Via Transilvanica – ”Drumul care unește” este un proiect născut în 2018, de Centenar. Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze și să documenteze un traseu de aproape 1.000 de km care va străbate România trecând de la Nord la Sud. Când va fi gata în totalitate, Via Transilvanica va porni de la Drobeta Turnu Severin (Oltenia) – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol I – va străbate Transilvania și toate bogățiile naturale și culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna (Bucovina), unde se odihnește Ștefan cel Mare. Traseul va străbate 10 județe: Mehedinți, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Primii 140 km au fost marcați pe raza județului Bistrița-Năsăud, unde traseul trece prin comunele Lunca Ilvei, Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Livezile, Cetate, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț, Monor şi prin păduri proprietate a comunei Prundu Bârgăului.
Ministrul Agriculturii Adrian Oros, susţinător al lui Ludovic Orban, a demisionat din funcție deoarece ”pentru premierul Florin Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi”. Premierul Florin Cîţu a precizat că va analiza situaţia şi va veni cu o propunere de interimar pentru acest portofoliu.
Lăsați pădurile și munții în starea lor naturală, nu băgați macadam de milioane de euro, pe care-l va spăla prima ploaie, ce v-a duce banii pe apa sâmbetei.
Nu trăim în jungla amazoniană, putem umbla prin păduri în drumeții și fără poteci macadamate; iar povestea începe să aibă miros de ceva ce se zice că n-au miros (bani).