Recomandări Social

Provocare pentru elevii din Livezile. Unde vor merge dacă poartă costumul popular

(FOTO-VIDEO) Cei peste 570 de elevi ai Şcolii Gimnaziale din Livezile au fost provocaţi, luni, la deschiderea noului an şcolar să îmbrace costume populare zi de zi la şcoală, timp de două săptămâni, iar drept recompensă, Primăria Livezile îi va duce într-o excursie prin ţară şi la Palatul Parlamentului de la Bucureşti.

 

Provocarea a venit din partea primarului Traian Simionca. El însuşi îmbrăcat în costum popular, le-a vorbit copiilor despre importanţa Centenarului şi despre decizia angajaţilor din administraţia locală să poarte, timp de o lună, la serviciu, tot straie populare. Discursul primarului, în materialul video:

De altfel, tot la îndemnul primarului, directoarea şcolii, Ana Capotă, şi tot corpul profesoral, au venit în prima zi de şcoală tot în costume populare şi le-au împărţit copiilor cocarde şi steguleţe. O parte dintre elevi, cei care au apucat să fie anunţaţi de profesori, le-au urmat exemplul.

 

Reamintim că primarul Traian Simionca a decis, în urmă cu o săptămână, ca întreg colectivul Primăriei Livezile să poarte costume populare timp de o lună cu ocazia Centenarului României.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS