PSD Bistrița-Năsăud a depus la Biroul Electoral listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat în vederea alegerilor parlamentare din 1 decembrie.
La Camera Deputaților, candidații sunt: 1. Daniel Suciu, 2. Bogdan Ivan, 3. Monica Săsărman, 4. Elena Bărbos, 5. Vlad Peica, 6. Mirela Cârcu, 7. Mihai Suciu.
La Senat candidează: 1. Nicolae Moldovan, 2. Camelia Tabără, 3. Cristian Nicula, 4. Roxana Muntean.
Președintele PSD și al CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că este încrezător și optimist că oamenii vor alege calea sigură pentru județ și pentru România. ”După 34 de ani, cetățenii pot să compare ce au însemnat guvernele PSD de-a lungul timpului, din punctul de vedere al sprijinirii celor cu nevoi speciale, celor cu venituri mici, al sprijinirii investițiilor, educației, sănătății, tuturor domeniilor, și ce s-a întâmplat în perioadele în care la guvernare a fost PNL sau USR sau alte surogate din așa-zisa dreaptă, care niciodată nu are bani, taie pensii, taie salarii, taie investiții, nu indexează pensii. Listele noastre pentru Camera Deputaților și Senat cuprind atât oameni tineri, cât și oameni cu mai multă experiență, din diferite zone profesionale, care au demonstrat de-a lungul timpului că sunt performanți. Ei ne vor ajuta să implementăm în continuare proiecte care să dezvolte județul și care să facă viața oamenilor un pic mai bună. Avem un obiectiv: să câștigăm alegerile. Restul depinde de oameni, să vedem în ce măsură apreciază că merităm și câți dintre colegii noștri merită să fie în viitorul Parlament. Eu sunt optimist și încrezător, ținând cont și de rezultate de la alegerile locale, că vom avea un rezultat istoric pentru județul Bistrița-Năsăud. Nu pot să spun procente, proiectul este de a câștiga alegerile”.
Președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, le-a mulțumit celor peste 35.000 de locuitori ai județului Bistrița-Năsăud care au semnat pentru a susține echipa PSD. ”A fi în această ipostază presupune o foarte mare responsabilitate față de județ și oamenii săi. Avem o echipă de 11 candidați, echilibrată, profesionistă și foarte serioasă. Uitați-vă ce se întâmplă pe scena politică a județului, îi rog pe toți cetățenii să se uite unde există seriozitate, spirit de echipă și performanță. Răspunsul, credem noi, este PSD, cea mai bună echipă. Tot timpul ne vom raporta la nevoile și la soluțiile pentru oamenii din Bistrița-Năsăud”.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, deputatul Bogdan Ivan, a afirmat că, prin echipa PSD, tinerii își pot face auzită vocea în Parlament și că aceștia își pot găsi parteneri în parlamentarii PSD. ”Ținem cont de toate propunerile. Vrem să le oferim tinerilor alternative de a rămâne în România, în județ, de a câștiga bani mai mulți. Încrederea pe care ți-o dau oamenii nu se poate compară cu nimic. Am făcut lucruri bune în echipă, din cele 100 de proiecte inițiate de noi în acești patru ani am reușit ca jumătate să le facem legi, de la aplicarea normei de hrană pentru pacienții din spitale până la simplificarea procedurilor pentru cadastrarea terenurilor. Am reușit, sperăm noi, să facem măcar un pic viața oamenilor mai bună. I-am ascultat pe oameni, ne-am consultat cu ei, multe dintre aceste idei au venit de la oamenii cu care ne-am întâlnit, de la primari, de la mediul de afaceri. Ca ministru, într-un an și trei luni am reușit să deblochez proiecte de aproximativ 5 miliarde de euro pentru zone fundamentale: cercetare, inovare, digitalizare, începând cu cloudul guvernamental. Sunt proiecte care își vor arăta rezultatele în aproximativ doi ani”.
Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Monica Săsărman, a spus că PSD Bistrița-Năsăud are cel mai articulat program electoral pentru Parlament. ”Oferta noastră electorală pune bazele consolidării dezvoltării României, continuă cu apărarea și respectarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor și, nu în ultimul rând, fiecare categorie socio-profesională în parte, astfel încât să avem servicii publice de calitate și accesibile”.
Primarul validat al Bistriței, Gabriel Lazany, a declarat că PSD are cea mai puternică și mai profesionistă echipă pentru Parlament.
La ce măgarii și învârteli s-a ajuns in cadrul PNL…. cam are dreptate.
Dar voturile celor care ar fi votat PNL vor merge in toate direcțiile, nu doar la PSD.
Unii vor sta acasă, alții vor vota USR, alții AUR și unii vor vota PSD.
Să nu credeți ca dacă vine primarul, (fost la PNL și dat afară) votați PSD, oamenii îl ascultă și votează PSD.
Radu Moldovan zice ca guvernele PSD au avut întotdeauna bani , iar când au fost la putere alții, nu au avut și au tăiat sau au înghețat pensiile și salariile.
PSD nu are bani, și se comportă iresponsabil.
Ceilalți au fost responsabili!
Vine copilul la tine și zice, nu mergem în vacanță în Grecia?
Tatăl, PSD e șomer și ia bani împrumut să nearga în Grecia.
Ceilss aștri tați ( partide ) ii zic copilului ca nu avem bani, și o sa mergem in concediu la țară, la bunici,
Și eu cred că PSD-ul, la nivel de BN, are toate atuurile să câștige detașat alegerile parlamentare și nu datorită candidaților, cât sprijinului indirect a contracandidaților. Au președintele CJ, care a câștigat alegerile cu peste 50%, au foarte mulți primari în frunte cu Lazany. Sigur n-au locomotivă la nivel național, dar și ceilalți sunt tot cu locomotive pe abur, învechite, vai mama lor. În final tot primii doi pe lista deputaților și primul de la Senat vor ajunge parlamentari, iar restul voturilor vor ajunge în coșul național.
PĂREREA MEA!
PEESEEDEE-ul a avut grijă să nu-i scadă bazinul de simpatizanți și votanți – adică, așa cum o spune însuși mahărul cel mare : cei cu venituri mici, cei cu nevoi speciale – cei necăjiți și cei săraci – am zice noi.
De aceea, aceste categorii le-a înmulțit într-atât încât le sunt de ajuns singure pentru orice alegeri.
Trăiască !
Tare cred ca anul acesta o mușcați, deja sunt partide mici care o sa ia multe locuri la parlamentare, nu mai crede lumea în vraja PSD, PNL, avem alte opțiuni, usr, pmp, partidul drept, etc
Sînt ateu ,da’ să te audă dumnezău 👍👍
Cat ii PSD-u in flore…
N-ai cum sa scoti fara educatie temeinica PSD-ul din capul celor carora le place sa gandeasca altii pentru ei si destinul lor. De aceea acest partid i-a bagat in faliment pe toti cei amarati, ca sa-i poata manipula prin promisiuni de bani mai multi, obtinuti din imprumuturi externe si pompati in iluzia unui trai mai bun, bani ce sunt imediat mancati de inflatie. Adica, PSD-u da cu o mana si ia cu doua. N-ar vrea sa se intample asa, dar nu poate sa se puna contra legilor economice, lucru greu de inteles. Niciodata acest partid nu a platit vreo scadenta a magariilor pe care le fac, tot poporul cel saracit le plateste, inconstient si orb la ceea ce i se intampla. Iar maharii de partid is bine merci, prospera infinit, plangand pe umerii celor saraci, din munca si taxele carora ii platesc pe cei speciali.
Ar fo binevenita o scuturare a copacului politic romanesc, caci directia pusa de PSD e una complet gresita.
Nicolae Moldovan, primul pe lista la senat ,din partea PSD , e primarul Becleanului?
Cu candidaturi false, gen cea a primarului din Beclean care azi e validat de Tribunal ca primar și mâine candidează la Senat, nu vor avea chiar rezultat istoric. Oricum scandalul intern din PNL cu puciul lui Buda pentru Sigartău avantajează PSD-ul. Totdeauna PNL-iștii s-au bătut singuri, ăștia nu știu ei care-s mai deștepți și își dau la gioale exact în precampanie. Rămâne de văzut cu ce listă vine AUR, singurul partid de opoziție din România. Dacă George Simion intră în turul 2, AUR va bate PNL-ul și în județ, și pe țară.
Nu este niciun fals. Legea electorală permite să candidezi pe mai multe liste. In final îți alegi dregătoria care ți se potrivește, apoi se validează următorul de pe lista partidului respectiv pe postul vacantat.