Vă prezentăm integral comunicatul:
”Organizaţia Judeţeană PSD Bistriţa-Năsăud a luat act cu îngrijorare de dosarul în care este învinuit secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, fiind convinşi că acuzaţiile ce i se aduc acestuia sunt nu numai nefondate ci şi dovada clară a răzbunării preşedintelui Traian Băsescu. Credem că retorica preşedintelui şi declaraţiile reprezentanţilor PD-L referitoare la independenţa justiţiei sunt doar praf în ochii cetăţenilor, din moment ce, în anul 2012, în România, procurorii instrumentează dosare politice la cererea făcută în mod public de preşedinte. Unicul scop al învinuirilor ce i se aduc domnului Dragnea fiind intimidarea PSD, a USL şi, mai grav, a celor peste 7,5 milioane de cetăţeni care au exprimat DA la referendumul pentru demiterea preşedintelui din 29 iulie 2012.
Dacă domnul Daniel Morar şi procurorii domniei sale consideră ca toţi cei care au încurajat oamenii să voteze au comis o ilegalitate, dacă preşedintele Traian Băsescu crede că poate să intimideze milioane de oameni doar pentru simplul fapt că s-au saturat de regimul său, atunci, din păcate, avem imaginea clară a unui om care nu mai are nicio legătura cu realitatea. Din păcate, acest om este încă preşedintele unei Românii care nu îl mai vrea, iar acest om nu realizează cât de rău face acestei ţări agăţându-se cu forţa de scaunul de la Cotroceni.
Organizaţia Judeţeană PSD Bistriţa-Năsăud este solidară cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Dacă acesta a fost învinuit pentru că a chemat oamenii la vot, atunci miile de membri ai partidului din judeţul nostru care au făcut acelaşi lucru şi toţi cei care în campania electorală au fost implicaţi, începând de la conducerea filialei şi până la ultimul militant, toţi putem fi cercetaţi pentru acelaşi lucru şi chiar ne aşteptăm ca procurorii să ajungă la uşile noastre.
Toate aceste intimidări vor trece dar problema lui Traian Băsescu rămâne, el va fi urât în continuare de milioane de români, opţiunea acestora neputând fi schimbată de oricâte dosare politice vor fi instrumentate la comandă”
Biroul Permanent Judeţean PSD Bistriţa-Năsăud
Pai sa vina domnilor , de ati facut ceva ce e de competenta justitiei. Pana cand sa fuga politicienii de raspunderea in fata justitiei, ascunzandu-se sub poalele largi ale partidelor? Ce, partidele sunt facute sa permita ilegalitati pentru membrii acestora, ori, functiile de partid confera imunitate atunci cand esti hot?
e corect…..nu esti politician daca nu primesti vizita unui procuror…. face parte din calirea…”hertzului”
…. calirea politicienilor se face cu vizita deneaului
Hello, domnilor din PSD Bistrita,
Stiu ca este greu, dar, credeti-ma, nu este imposibil a cauta o delimitare de partea extracarpatica a partidului, caci, aici, dumneavoastra promovati spiritul sasilor si doriti ca urbea si judetul nostru sa fie recunoscute prin acest spirit.
Deschideti bine ochii, caci iata ce se poate spune in media germana, respectiv intr-un ziar de stanga de acolo, cu referire la toata fierbinteala politica din aceasta vara si la consecintele Inca si mai drastic e verdictul unui ziar german de stanga.
In pagina de opinie a prestigiosului cotidian Suddeutsche Zeitung, Klaus Brill semneaza un editorial intitulat „Gangsteri politici”, care saluta in termeni fara echivoc decizia socialistilor europeni de a-si muta congresul de la Bucuresti.
Prezenta lor pe malurile Dambovitei ar fi fost altminteri „penibila”. Fiindca la Bucuresti ar fi fost nevoiti „sa asiste la demascarea progresiva a tovarasilor lor romani ca gangsteri politici”, e de parere ziaristul din Munchen. Care aminteste nu doar de plagiatul comis de Ponta, ci si de „campania de prada a premierului PSD-ist impotriva institutiilor statului”, campanie pe care o incrimineaza in termenii cei mai duri.
Mentionand „probabilele fraude sistematice efectuate de PSD la referendum”, editorialul ziarului bavarez conchide ca, „daca aceste informatii se confirma, (liderii) social-democratilor sunt niste delincventi”.
Intrucat Ponta si aliatul sau liberal, Crin Antonescu „au mers mult prea departe, silindu-i pe romani si pe europeni sa accepte insuportabila obraznicie cu care .. (ambii) exercita presiuni asupra justitiei”, autorul le cere partidelor lor „sa-i demita cat mai rapid de la conducere”.
Astfel, social-democratii si liberalii romani „ar evita izolarea lor pe termen lung in Uniunea Europeana”. In context, autorul ziarului de stanga din sudul Germaniei sugereaza finalmente posibila „suspendare a apartenentei PNL si PSD la familiile lor europene”.
Mutatis mutandis, domnilor PSD-isti din Bistrita, reflectati oleaca si actionati ca pe malurile Bistritei nu ca pe cele ale Dambovitei, caci electoratul ardelean v-a demonstrat ca nu asculta de directivele pretiosilor lideri de partid bucurestenizati, aici, vorba aia, omul sta si cugeta un pic inainte de a actiona.