Elevi care învață să devină tehnicieni în turism la Liceul cu Program Sportiv Bistrița și la Liceul Economic Năsăud s-au întrecut, joi, în concursul pe meserii cu tema ”Descoperă Bistrița-Năsăud!”. Este prima oară când Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Județean organizează un concurs pentru viitorii angajați din turism ca să atragă atenția asupra acestei profesii în condițiile în care s-au construit tot mai multe pensiuni și este nevoie de oameni care să lucreze în ele.
”Am introdus și această secțiune deoarece am sesizat și noi că este nevoie de promovarea județului din ce în ce mai mult. Avem foarte multe obiective care sunt convins că vor deveni populare în rândurile turiștilor dacă vor afla de ele. Iată că sunt și două licee care au această specializare. Sunt convins că elevii vor reuși să facă pași în promovarea județului nostru”, a spus Ovidiu Puiu, de la CCI Bistrița-Năsăud, coordonator de proiect.
Elevii năsăudeni au ales să vorbească despre locurile ce merită vizitate din Țara Năsăudului, insistând mai mult pe turismul cultural. Un echipaj de la LPS a ales să promoveze Valea Someșului Mare cu frumusețile ei mai puțin cunoscute, cum ar fi apa cu aur coloidal de la Maieru, Parcul Național Munții Rodnei, iar al treilea echipaj tot de la LPS, să promoveze cetatea medievală a Bistriței cu ale sale monumente istorice.
Zsolt Dosa de la Agenția de turism ”Sfara Tours” Bistrița a fost partenerul CCI Bistrița-Năsăud și al ISJ în acest proiect, făcând parte și din juriu.
”Județul nostru ar avea multe de oferit, dar mai avem și mult de lucru, dar am încredere că lucrurile sunt pe drumul potrivit chiar dacă viteza e destul de lentă. Mă bucur de inițiativa copiilor și aștept să văd cât de originali sunt. Dacă ne raportăm la provinciile istorice Bucovina și Maramureș suntem puțin în urmă, dar în mod sigur avem și noi multe de oferit din punct de vedere cultural, gastronomic, antropic și natural. Turiștii români vin în județ. A existat o creștere a numărului lor în 2018. Am avut anumite perioade în care era totul plin. Nu am găsit locuri. Aici un mare merit l-a avut Colibița și promovarea de care a avut parte, Marea de la munte. Au fost situații în care am fost nevoiți să refuzăm turiști sau să îi rerutăm pentru că nu aveam locuri. Se mai caută Băile Figa, zona montană, iar mai nou Via Transilvanica. Chiar eu l-am parcurs de mai multe ori și am început să văd oameni din mai multe colțuri ale țării”, a spus el.
Potrivit lui Zsolt Dosa, agroturismul ar fi una dintre șansele de dezvoltare ale județului Bistrița-Năsăud.
”Urmăresc cu interes ce se întâmplă la Sângeorz-Băi. Cred că și acolo, în perspectivă, se vor întâmpla lucruri bune. Dacă Sângeorzul reușește să ajungă la gloria de odinioară, ar fi un mare câștig pentru turiști. Dracula e o zonă de tranzit. Nu de puține ori turiștii s-au declarat dezamăgiți de ce au găsit acolo. Există un mit bine pus în valoare, dar când ajung acolo oamenii se așteaptă la una și găsesc alta. Turiștii din străinătate aleg obiectivele istorice la oraș, iar în județ pe cele naturale. În mare parte am avut din Ungaria, Austria, Spania, Portugalia și Franța”, a spus Dosa.
Din partea Liceului cu Program Sportiv Bistrița au participat elevii Alina Papuc, Cristina Moțoc și Alexandra Toncean, coordonați de prof. Orsolja Nădășan, și elevii Mihai Barbu, Cristian Bolfa și Diana Király, coordonați de prof. Loredana Pop. Acestora li s-au alăturat în competiție elevii Ionela Vesa, Loredana Sărmaș, Ionela Scurtu și Olimpiu Hognogiu din cadrul Liceului Tehnologic Economic Năsăud, coordonați de prof. Camelia Buhai și Georgina Gavriloae.
Concursurile pe meserii s-au încheiat joi, vineri urmând să aibă loc festivitatea de premiere a echipajelor câștigătoare de la concursurile: ”Mecanicul viitorului”, ”Vreau să fiu chef!”, ”Sudorul european” și ”Descoperă Bistrița-Năsăud”.
Adaugă comentariu