Politică

Pus la coţ de liberali pentru „idei trăsnite”, Terente Ciui caută înţelegere în altă parte

Directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bistrita-Năsăud Terente Ciui a dat de ştire lumii întregi, inclusiv partidului său, că vrea să candideze la alegerile parlamentare. Anunţul i-a făcut să zâmbească ironic pe liberali care au trecut isprava colegului lor la capitolul "idei trăsnite".

Directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, Terente Ciui, a anunţat printr-un comunicat că vrea să candideze la un mandat de parlamentar din partea USL, mai ales că la precedentele alegeri parlamentare era în cărţi pentru o funcţie în Parlamentul României. ”Decizia Biroului Politic n-a fost respectată de conducerea de atunci a filialei PNL, motiv pentru care acea conducerea a fost schimbată în mai puţin de şase luni. Am speranţa că actuala conducere a Filialei PNL Bistriţa –Năsăud  va face o reparaţie morală si mă va desemna candidat  pe un colegiu eligibil”, a spus Ciui.

Anunţulş făcut de Ciui l-a determinat pe Ioan Ţintean să spună: ”Am luat act de intenţia colegului nostru Terente Ciui că intenţionează să-şi depună candidatura şi şi-a făcut publică intenţia în mass-media înainte de a veni la noi, în forurile statutare. PNL probabil de aceea rezistă de 136 de ani, că este altfel decât restul partidelor, nu stă toată lumea cu capul sub masă, încă în acest partid se mai şi vorbeşte, se mai iese la rampă de multe ori cu idei proprii, chiar dacă sunt trăsnite, aşa cum s-a întâmplat şi cu domnul Ciui. El zice că a fost propus şi votat în alte vremuri pentru a candida, probabil că aşa este, nu conduceam eu partidul atunci. Mai zice că frustrarea pe care o are şi dorinţa de a candida, noi, conducerea aceasta, trebuie să i le îndeplinim, pentru a îndrepta lucrurile”, a spus Țintean într-o conferinţă de presă.

La inaugurarea magazinului Dedeman, Terente Ciui a stat departe de colegii lui liberali, dovadă că nu i-a plăcut prea mult replica şefului său de partid, Ioan Ţintean. Aşa cum se poate vedea din fotografii, Ciui a căutat înţelegere la protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican care l-a sfătuit, ca pe un fiu, să aibă răbdare.

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS