Actualitate Recomandări

Ce puteţi dona pentru Târgul de purici 2018. Noutăţile din acest an

(FOTO) Miercuri este ultima zi în care se pot face donaţii pentru ediţia din acest an a Târgului de purici, organizat de Clubul Lions Bistriţa şi care începe vineri la ora 10.00. Puteţi dona lucruri bune pe care le deţineţi, dar nu le mai folosiţi şi pe care le-ar putea utiliza alţii, de la îmbrăcăminte, la încălţăminte, articole sportive, aparate, bijuterii şi cărţi.

Donaţiile locale vor completa oferta de lucruri aduse din Austria, noutatea acestui an fiind un număr de 250 de scaune foarte rezistente, două canapele, aparate de măsură industriale şi corpuri de iluminat noi.


„Sperăm ca, din ce în ce mai mulţi bistriţeni să vină să doneze lucruri pentru Târgul de purici ca să ajungem să nu mai avem nevoie să aducem nimic din Austria. Aşa se întâmplă acolo, dar ei au o tradiţie deja de 50 de ani în organizarea târgului. Noi suntem abia la ediţia a cincea”, a spus Olimpiu Cocian de la Clubul Lions Bistriţa, responsabil cu organizarea evenimentului anul acesta.

Cu toate acestea, lucrurile donate de bistriţeni sunt în stare foarte bună, de multe ori chiar mai bune decât cele venite din Austria: „Cei care vor să doneze pot aduce orice obiect în stare bună care poate fi refolosit şi de care nu mai au nevoie: haine, încălţăminte, electrocasnice. Sunt unele lucruri care acasă nu mai folosesc, dar pot fi utile altcuiva care are nevoie şi poate nu a găsit sau nu are resursele financiare pentru ceva nou. Oricum, nu trebuie aduse lucruri care merită aruncate, ci să ne gândim că atunci când un om primeşte ceva, să se poată bucura de o valoare de întrebuinţare suficient de bună pentru el. Donaţii se pot face până miercuri inclusiv”.

În cursul zilei de joi, voluntarii Clubului Lions Bistriţa vor mai aranja în cort lucrurile donate de bistriţeni şi cele aduse din Austria, iar vineri dimineaţa la ora 10.00 târgul va fi deschis pentru public.

Persoanele interesate sunt aşteptate de vineri până duminică la ora 14.00 să viziteze târgul şi să îşi cumpere, la preţuri modice, lucruri de care au nevoie. La ediţia din acest an veţi mai găsi echipament sportiv, decoraţiuni pentru casă, bijuterii, dar şi cărţi.

Banii adunaţi din vânzarea produselor de la Târgul de purici vor fi folosiţi de Clubul Lions Bistriţa pentru finanţarea programelor sociale, cum ar fi ajutorarea copiilor de la Preventoriul TBC Ilişua, distribuirea de periuţe şi paste de dinţi copiilor, sprijinirea bătrânilor, a nevăzătorilor, susţinerea şahiştilor şi a copiilor cu rezultate foarte bune în diferite domenii.

Făcând donaţii sau cumpărând de la târg veţi contribui şi dumneavoastră la toate aceste proiecte cu un puternic impact social.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS