(FOTO) Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a inspectat stadiul lucrărilor de amenajare a curții Muzeului Județean și a unor spații interioare, proiect finanțat din fonduri norvegiene.
”Această reabilitare a Muzeului este unul dintre proiectele importante pe care am reușit să le promovăm. Sunt lucrări de mare amploare care vor schimba în bine integral fața Complexului Muzeal. Am vorbit de un Master Plan de dezvoltare a turismului în Bistrița-Năsăud și acest proiect se va integra foarte bine. Lucrările sunt în plină derulare, stadiul fizic este undeva la 30-35% din contract. Sper să fie timp bun și să ne putem încadra cu finalizarea lucrării de mare anvergură. Ultima dată când a aviut loc aici o astfel de intervenția s-a întâmplat în 1970, când s-a constituit Complexul Muzeal, deci suntem la 45 de ani de atunci și cred că lucrările pe care le facem acum vor fi cel puțin pentru următorii 50 de ani. Indiferent de câți detractori vom avea care spun că nu se face nimic, lucrurile stau cu totul altfel. Guvernul României a sprijinit proiectele de dezvoltare ale județului Bistrița-Năsăud așa cum nu s-a întâmplat niciodată. Lucrăm cu ”motoarele turate la maxim”, pentru ca până anul viitor în vară să avem unul dintre cele mai moderne Complexe Muzeale din țară. Proiectul vizează măsuri de renovare ale unor porţiuni din Corpul A şi reamenajarea curţii interioare. Subsolul va deveni spaţiu interactiv de creaţie, curtea care va avea sistem de iluminat ambiental va fi împărţită în mai multe zone – urbană (parc tematic cu spaţii verzi, două fântâni arteziene), rurală (alei, gazon, marcarea bisericii din lemn), piaţă volantă pentru târguri şi expoziţii. În timpul lucrărilor se vor crea 63 de noi locuri de muncă, iar după finalizare vor fi şase noi posturi: două de supraveghetor, două de ghid galerii de artă şi două de ghid obiective culturale”, a declarat președintele CJ Emil Radu Moldovan.
”Curtea va fi împărțită în patru părți, vor fi o piațetă, fântâni arteziene, o amenajare urbanistică a unei grădini. Sunt și lucrări de arhitectură, de reabilitare a acoperișului, schimbarea învelitorii cu un sistem special garantat 30 de ani de producător. Se lucrează cu materiale de asanare a monumentelor istorice, unele dintre cele mai scumpe din lume. De abia acum apar lucrările care sunt vizibile, până acum au fost unele de infrastructură, instalații. Unele etape sunt realizate 100%. Secția de Științe naturale va fi abordată ultima, din cauza vremii. Având în vedere că vine iarna, acum rpioritatea o reprezinbtă lucrările exterioare. Sunt 30 și ceva de muncitori în fiecare zi pe șantier. Ne cerem scuze publi cetățenilor care locuiesc în zonă și pe care îi mai deranjăm din când în când cu mașinile de aprovizionare”, a spus managerul Complexului Muzeal Județean, Alexandru Gavrilaș.
Lucrările care au început la sfârșitul lunii iulie și trebuie să se încheie cel mai târziu la 30 aprilie 2016, conform contractului de finanţare, sunt realizate de SC Electra Geniu SRL din Deva.
Proiectul “Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”, în valoare totală de 6.171.949 lei (1.397.158,80 euro), este finanțat din fonduri norvegiene, prin programul ”Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural” derulat de Ministerul Culturii. Acesta vizează măsuri de renovare ale unor porţiuni din Corpul A şi reamenajarea curţii interioare. Subsolul va deveni spaţiu interactiv de creaţie, curtea care va avea sistem de iluminat ambiental va fi împărţită în mai multe zone – urbană (parc tematic cu spaţii verzi, două fântâni arteziene), rurală (alei, gazon, marcarea bisericii din lemn), piaţă volantă pentru târguri şi expoziţii. În timpul lucrărilor se vor crea 63 de noi locuri de muncă, iar după finalizare vor fi şase noi posturi: două de supraveghetor, două de ghid galerii de artă şi două de ghid obiective culturale.
Astfel, proiectul îşi propune ca, printr-o suită de măsuri de dotare şi modernizare, să pună mai bine în valoare patrimoniul cultural existent, să consolideze calitatea muzeului de reper important în turismul cultural şi istoric, să regenereze imaginea muzeului, utilizând soluţii inovative preluate din experienţa internaţionale şi integrate şi adaptate potrivit specificului Muzeului Judeţean.
Proiectul vine cu noi soluţii de mobilare şi expunere; utilizarea mijloacelor multimedia pentru diversificarea şi eficientizarea transferului de informaţie către public, creşterea atractivităţii domeniilor de interes; asigurarea de spaţii multifuncţionale, care să permită conferinţe de mică şi medie anvergură, prezentări, lansări de carte, expunere de suveniruri, mese rotunde, evenimente de profil, evenimente pentru comunitate etc.; asigurarea mediului care să favorizeze şi să catalizeze interacţiunea între comunitatea locală, turişti, invitaţi, personalităţi în domeniile de interes ale muzeului; regenerarea secţiei Ştiinţe naturale, o nouă scenografie de expunere şi contact al publicului cu exponatele şi informaţiile; deschiderea unor spaţii noi în demisolul muzeului pentru asigurarea unui cadru inovativ de contact al publicului cu informaţiile relevante; remedierea unor porţiuni degradate şi a unor aspecte nefuncţionale; reconsiderarea curţii interioare ca spaţiu de interacţiune şi cunoaştere.
Subsolul va deveni spaţiu interactiv de creaţie, curtea care va avea sistem de iluminat ambiental va fi împărţită în mai multe zone – urbană (parc tematic cu spaţii verzi, două fântâni arteziene), rurală (alei, gazon, marcarea bisericii din lemn), piaţă volantă pentru târguri şi expoziţii. În timpul lucrărilor se vor crea 63 de noi locuri de muncă, iar după finalizare vor fi şase noi posturi: două de supraveghetor, două de ghid galerii de artă şi două de ghid obiective culturale.
În urma activităţilor prevăzute prin proiect, secţia de istorie naturală va fi dotată corespunzător, în conformitate cu normele internaţionale de conservare şi prezentare, precum şi potrivit obiectivelor de creştere a atractivităţii a muzeului, inclusiv cu proiector 3D, microscoape şi panouri de informare multimedia.
Iar Presedintelui o sa-i faca o statuie acolo. Oare si-a ales deja locul? Pozeaza in Hermes sau in Adonis? Ca tot se poarta statui cu chipurile inteligente ale oamenilor in viata.
A, si mai am o nedumerire. Se transforma Muzeul asta intr-un Brukenthal dupa? Si cu incasari macar pe jumatate cat Sibiul? Sau ramane ca o capusa pe spatele contribuabililor, aia care platesc pe cultura,, pe cap de locuitor mai mult decat Sibiul.
Sandele , in chelner pozeaza in ce sa pozeze ? Asta nu si-a depasit conditia de chelner . Intre doua vanatori si 4 chiolhane , se face ca lucreaza . Totul e un teatru ieftin ca sa vada prostimea cat e el de implicat . In realitate nu lucreaza nimic , merge la birou pe la 9 , se joaca pe calculator si dupa o ora dispare ca magarul in ceata . Daca il cauti ti se spune ca e pe teren . Pe teren la vanatoare isi petrece marea majoritate din timpul de lucru pentru care este platit de fapt .
O sa-i faca la Iohaniss o statuie acolo. E mai bine asa?
In paralel cu desfasurarea lucrarilor de reamenajare, şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judetean poate face mai mult pentru ca Muzeul sa devina mai atractiv si mai integrat in viata bistritenilor prin amenajarea unor spatii destinate organizarii unor evenimente evenimente precum Odata cu demararea proiectului de reamenajare, şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judetean poate face mai mult pentru ca Muzeul sa devina mai atractiv si mai integrat in viata bistritenilor prin amenajarea unor spatii speciale destinate organizarii de evenimente traditionale precum „Crăciun în Bistriţa-Năsăud”. De asemenea, prin demolarea centralei termice de pe str. Bistricioarei, s-ar putea deschide o artera de circulatie cu intrare prin spatele BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu. In lungul acestei alei care ar putea fi numita chiar “Strada Muzeului” sau ” Aleea Muzeului” ar putea fi deocamdata amenajate parcari de suprafata care sa deserveasca institutiile adiacente, precum BCR, Centrul Judetean de Cultura, Muzeul , Camera de Comert si Industrie,etc. Totodata, s-ar putea incepe sistematizarea zonei din jurul Muzeului Judetean, unde sa fie amenajate spatii care sa permita organizarea la scara mare a unor evenimente sau targuri si inafara incintei muzeului, dupa modelul Muzeului Taranului Roman din Bucuresti. Astfel ar putea fi pusa in valoare si poarta de la intrarea de nord in curtea muzeului.
Lucrarile bune continua si la Muzeul Judetean. Felicitari presedintelui CJ si directorului Gavrilas
Radu Moldoan ar trebui sa faca doua vizite: la inceperea lucrarilor si la inaugurare. El cand mai lucreaza, daca toata ziua isi face poze pe saniere? In fiecare luna merge cu alai la Policlinica, Muzeu, Cinema Dacia si inca vreo 2-3 obiective.
Cand unii lucrau la acest proiect ,presedintele era la vanatoare in Alaska cu Larionesi(Frasinul),iar acum hai sa ne facem ca muncim.Asta face parte din ciclul ,,cum sa-i mai prostim pe prosti”,dar din fericire prostii sunt tot mai putini.
O frumoasa gradina distrusa si inlocuita cu mult pavaj si beton. Se vor crea inca 6 locuri de munca. Pentru ce? Sa nu fure cineva pavajul? Cate bilete vinde muzeul pe luna?
Imi pare rău să văd în fiecare zi oameni care niciodată nu sunt mulțumiți….oare de ce au nevoie pentru a fi mulțumiți.??…oare o să fim în continuare așa de răi și perverși unii cu alții….nu vă mai plângeți și comentați aiurea de tot…fiți oameni umani și nu fiți manevrați ca niște păpuși….va veni ziua în care toți vom da socoteală pentru faptele noastre, gândiți-vă că tot ce faceți și ce vorbiți într-o zi se va întoarce împotriva voastră…NU VA MAI LĂSAȚI MANIPULAȚI!!!!
Sectia de Stiintele naturii a Muzeului Judetean este practic inexistenta. De acea, prin lucrarile reamenajare a muzeului, o atentie deosebita ar trebui acordata acestei sectii . Ar fi bine ca in cadrul lucrarilor respectve, Sectia de Stiintele naturii sa fie prevazuta amenajarea un acvariu care ar putea fi amplasat la subsolul muzeului. Aceasta ar putea ar oferi o diversificare a activitatii stiintifice derulate in cadrul sectiei, dar si o creste gradul de atractivitate al muzeului pentru vizitatori.