Actualitate Recomandări

Radu Moldovan, reales lider al PSD Bistriţa-Năsăud: Mă bat până în pânzele albe! (FOTO)

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a fost reales în funcţia de lider judeţean al PSD Bistriţa-Năsăud de cei 536 de delegaţi la conferinţa judeţeană de alegeri la care au participat preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi alţi social-democraţi din judeţele învecinate.

Radu Moldovan a fost singurul candidat la funcţia de lider judeţean al PSD Bistriţa-Năsăud, realeagerea lui în această demnitate fiind făcută prin vot deschis, cu ridicarea mâinilor.

În discursul ţinut în faţa celor peste 536 de delegaţi la conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan a prezentat un raport de activitate şi a explicat de ce a candidat pentru un nou mandat.

PSD conferinta 5 PSD conferinta 6 PSD conferinta 7 PSD conferinta 8

„Au fost şi momente în care m-am gândit foarte serios dacă voi mai continua în poziţia de preşedinte al organizaţiei judeţene pentru căîn PSD voi continua cât timp voi fi în politică şi pe acest pământ. Am avut momente şi momente, au fost mulţi care mi-au spus să o fac. Eram îndoit şi ieri când mi-am depus candidatura, dar astăzi când vă văd pe toţi nu mai am nicio îndoială. Îmi dispar semnele de întrebare. Această organizaţie e o forţă, dar nu numai atât. Sunteţi oameni frumoşi şi extraordinari şi, mai mult decât atât, sunteţi familia mea cu care petrec mai mult timp decât cu familia naturală. Niciodată responsabilul de o familie nu o poate abandona pentru că ar crea o foarte mare problemă. Cât bunul Dumnezeu mi va da putere şi voi avea sprijinul colegilor mei, vreau să vă asigur că vă puteţi baza pe mine, că o să mă bat pentru această organizaţie şi acest judeţ până în pânzele albe. Sunt extrem de onorat şi de mândru că sunt colegul dumneavoastră, că vă reprezint şi sunt convins că, la bătăliile electorale de anul viitor, cu o conducere a partidului care va fi reprezentată de Liviu Dragnea, avem şanse reale să câştigăm cele două bătălii electorale importante de anul viitor”, a spus Radu Moldovan.

PSD conferinta_2 PSD conferinta_3 PSD conferinta _4 PSD conferinta_1

El a reamintit că, în 2012, PSD, sub conducerea sa a avut cele mai bune rezultate la ultmele alegeri locale.

„De departe sunt cele mai bune rezultate chiar dacă au fost într-o alianţă politică, cu colegii noştri de la PNL. Astăzi, organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud are 35 de primari, 31 de viceprimari şi 404 consilieri locali. Am avut, de departe, cele mai bune rezultate ale unei organizaţii din Transilvania, suntem singura organizaţie din Ardeal care avem preşedinte de CJ, primar de municipiu, edili în toate oraşele. De asemenea, organizaţia a crescut de la ultima conferinţă, de la aproximativ 6.500 de membri la 7.200 în prezent. Am avut o victorie răsunătoare la alegerile parlamentare din 2012, câştigarea detaşată a tuturor celor şase colegii, dintre care cinci închise cu peste 50 la sută plus unu din voturi. Cel mai meritoriu câştigător, Alexandru Pugna, căruia i-au lipsit şase voturi să ajungă deputat, a rămas acasă, dar eu mă bucur că e alături de mine la CJ. Victoria lui a fost răsunătoare în faţa celui mai potent om al judeţului care era atunci Ioan Oltean”, a spus Radu Moldovan.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

De asemenea, a adăugat el, PSD Bistriţa-Năsăud a câştigat şi alegerile europarlamentare cu un scor de peste 40%, dublu faţă de cel obţinut de fostul PDL, al doilea partid clasat.

„Am reuşit, în 2014, chiar dacă s-a destrămat cea mai importantă construcţie politică, USL, să păstrăm majorităţile în CJ şi în Consiliul Local Bistriţa cu partenerii noştri din ALDE. Despre alegerile prezidenţiale voi vorbi mai puţin fiindcă eu nu am reuşit să înţeleg încă decizia cetăţenilor României, dar e una pe care o respect”, a menţionat preşedintele interimar al PSD Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, Radu Moldovan a transmis şi un mesaj pentru ce va însemna anul electoral 2016 pentru organizaţia sa.

„Ne aşteaptă un  an foarte greu, dar avem cele mai bune premise să câştigăm alegerile locale din 2016. Aş vrea să le mulţumesc în mod special fraţilor mei, primarilor, pentru că noi suntem în prima linie. Vreau să le mulţumesc celor care începând din 2012, 2013, 2014 au fost de acord să vină alături de proiectul pe care eu l-am propus, un proiect de modernizare şi dezvoltare a judeţului Bistriţa-Năsăud. Au acceptat să o facă şi le mulţumesc şi îi aplaud că sunt aici alături de noi. Într-un mod şi mai special aş vrea să le mulţumesc primarilor şi colegilor mei care de opt ani, în condiţii foarte vitrege, au ales să rămână alături de mine şi de organizaţie. Prin munca pe care va trebui să o facem începând din iunie şi până în iunie 2016 şi apoi până în toamnă sunt convins că le putem arăta oamenilor că suntem altfel decât cei dinainte, să le aducem aminte că această mascaradă pusă între nişte steluţe e acel partid care a tăiat salarii, pensii, care a închis spitale, care a furat miliarde de euro de la ANRP, de la Hidroelectrica şi i-au pus pe oameni să plătească cu salariile, pensiile şi indemnizaţiile lor”, a spus el.

Radu Moldovan i-a îndemnat pe colegii lui să fie mândri cu ce a realizat PSD în Bistriţa-Năsăud.

„Nu există localitate în judeţul Bistriţa-Năsăud în care să nu se fi întâmplat ceva pozitiv în cei trei ani şi jumătate şi mai sunt lucruri care mai trebuie făcute până în vara anului viitor. Cred că fiecare dintre noi putem sta cu capul sus să-i privim pe oricare dintre cetăţenii judeţului în ochi să le spunem ce am făcut şi ce au făcut reprezentanţii noştri. (…) Eu sunt pregătit de luptă. Cred că trebuie să facem o campanie civilizată, bazată pe valori, să le spunem oamenilor ce vrem să facem pentru ei şi aş fi extrem de încântat dacă nu aş vedea nicio reacţie de aici şi până anul viitor şi nici în campanie la atacuri la persoană şi la tot felul de mizerii pe care le practică anumiţi politicieni. Cred că trebuie să le spunem oamenilor ce am făcut, care e proiectul nostru de viitor. Sunt convins că vom câştiga alegerile locale şi parlamentare detaşat în 2016 la nivelul judeţului BistriţaNăsăud. Eu vă asigur că mă străduiesc să cresc lângă mine oameni tineri care să poată prelua la un moment dat ştafeta de la cei care astăzi suntem în conducerea organizaţiei judeţene”, a spus Radu Moldovan.

La aceeaşi conferinţă de alegeri au fost reconfirmaţi în funcţii preşedintele executiv Nicolae Moldovan, dar şi secretarul executiv Romeo Florian. Vicepreședinți: Doina Pană, Daniel Suciu, Ioan Deneș, Ovidiu Crețu, Alexandru Pugna, Camelia Tabără, Bogdan Ivan, Iustian Muntean, Mircea Romocea, Bogdan Tușa, Ciprian Ceclan, Gheorghe Sabău.

PSD conferinta 1 PSD conferinta 2 PSD conferinta 3 PSD conferinta 4

22 comentarii

  • ha…ha….haaaaaaa…..! ce gluma a fost aia [de acum citeva luni de zile] ca n-o sa mai candideze . pai ……nu pleaca cainele de la macelarie si pisica de la pescarie ….!!

    • bine gasita ! bine spusa ! spusa cui trebuie si cand trebuie.Felicitari ,d-ta esti inca o dovada ca nu santem prosti si nu trebuie sa ne lasam prostiti .Santeti un roman cu umor si metafora!!!!(de Raul Adrian era vorba )

  • Este omul cel mai in masura sa conduca o organizatie cum este cea a PSD-ului. Un om puternic care isi merita din plin functiile pe care le detine. Felicitari intregii echipe.

    • este cel mai in masura sa conduca psd, este cel mai corupt pesedist stiindu-se ca atunci cand spui psd spui coruptie si cancer. felicitari ca nu se dezice de starea de pesedist! dar si rusine pentru panzele albe!

    • Degeaba faceți acuzații fără dovezi…aduceți dovezi clare iar dacă nu aveți lăsați omul în pace să iși facă treaba, că muncește pentru județul nostru și pentru oamenii din el…dar nu poate să vă dea la fiecare în parte tot ce v-ați dori…pentru asta munciți voi și mai lăsați comentariile răutăcioase.

    • al doilea Roman pe ”Comentarii”!Felicitari pt neingaduinta, Dorule!Ai opinie .

      Cuvantul ”alegeri” prin continut presupune cel putin DOI .Aici a fost ”ales” Radu dintre Radu SI Moldovan. Mai ,ne considerati idioti ,in masa ? Si multiplicati ”alegerea de unul singur” si la nivel national-PSD,cu Dragnea ?….Voi nu vorbiti romaneste ,n-aveti rusine …Baa! otraviti limba romaneasca care e un bun al natiei si al lumii , comunicare sfanta intre oameni ;nu intre lichele de „alba- neagra”, via Spania-Romania.Un potential infractor mai poate fi ”ales”?.(DA ! poate, in psd ,in pcr ).Auzi ,romane :unic candidat -unic ales ! ceausescu in pcr era „ales ‘ ,pt ca El ERA ”mai multi”,dar nu era in democratie . La comunisti s-a slutit limba, la voi e mutilare .( Pentru voi ,albi-negreni ALESI au perit munti de romani-oameni in primul ,al doilea razboi ; in ’89 si azi in spitale fara medicamente si pretutindenea?voi aparati saracii ? VOI santeti sociali ? pt voi mai murim o data ? )

  • Penalii Social Democrati urmeaza sa dispara de pe scena politica . Dupa ce vor intra in puscarie Ponta , Dragnea si Sova si cativa baroni locali o sa inceapa anarhia in partid . S-au agatat la motiune cu UNPR sa-l tina pe Ponta la guvern cu orice pret si nu si-au dat seama ca liberalii le-au intins de fapt o cursa .

    • In mare parte iti dau dreptate Marius dar mai bagat in ceata cu ” intinsul cursei” . Explica-te. Eu din ce am vazut la tv , am vazut cursa neputintei pe o motiune prost gandita , impotriva unui om nu a unei slabe guvernari. O opozitie agatata pe incredea lui Iohannis dar cu oameni la fel ca in psd. penali si in stanga dar si in dreapta…nu vad capcana nicaieri Mariuse…

  • Este cel mai tare….chelner. Se va bate pana in panzele albe ….pentru bacsisul cuvenit!!!. Ba boilor da vorbiti de comunisti cu cizmarii lor si nu vedeti ,,democratii” cu chelnerii lór.

  • Te uiți la ei şi te întrebi dacă este adevărat. Oameni din această specie au ajuns să conducă județul nostru? Trist,foarte trist, evoluţia lor a fost lentă şi anevoioasă puteți observa şi de pe expresia feței (tâmpă). Alături de aceşti „bărbați puternici” zăresc şi armata de incompetente care se înfruptă din bani publici şi care completează această ilustrată. Acesta este personajul Radu Moldovan: o marionetă trasă de căpăstru de Ţintean şi de cei care sunt mai mari în grad decât el,ahtiată după vânători, chiolhane şi avere. Acum mai descopăr o calitate,cea de râzgândac,deci există premisa să vă bucurați de succesul avut de domnia sa în această grea bătălie.

  • cel mai mare defect al lui Radu Moldovan….îngâmfarea și aroganța…..dacă nu te apuci de drumul de la Năsăud la Bistrița nu te mai votează o groază de oameni…..

    • Domnule drag. Stii diferenta dintre Drum National (Aflat in gospodarirea CNADNR) si Drum Judetean, Comunal, Local (Aflate in gospodarirea autoritatilor locale, in care intra si CJ)? Tare ma tem ca drumul ce leaga Bistrita de Nasaud este unul national, si la fel ca si centura orasului, cea existenta, nu e in gospodarirea consiliului. Altceva?

  • Flavius , motiunea a fost o diversiune . Liberalii nu au negociat cu nimeni . Au spus : cine vrea un penal la guvern sa nu voteze motiunea . Ei stiau ca nu pica guvernul datorita coruptilor lacomi din PSD , UNPR si jumate UDMR . Acuma au cu ce sa-i atace

    • Tot nu m-ai lamurit care si unde e capcana . Cu ” diversiunea ” …isi merita ghilimelele , aiureala banala dar sa stii ca , chiar copresedinta Gorghiu zicea ca o sa negocieze om cu om , deci sa recunoastem ca avem o opozitie slaba de 2 lei , altfel se pote crede ca traiesti altceva zi fe zi.

  • Cu bune si cu rele, dar Radu Moldovan si-a condus cu succes partidul in ultimii 10 ani. Impreuna au reusit sa obtina mari victorii electorale asupra celor care stau pe net si dau lectii altora pe facebook.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.