(FOTO-VIDEO) De teama unei eventuale epidemii de coronavirus și în țara noastră, situație în care autoritățile ar putea să ne oblige să stăm cât mai mult în casă, și bistrițenii au dat năvală în magazine și în farmacii să își facă provizii de alimente și medicamente.
Miercuri seara, la Lidl, rafturile erau deja goale, așa cum reiese din câteva filmulețe pe care le-a făcut Marius Rus, operator la Ardeal TV.
Situația se datorează, în mare parte, faptului că vânzătorii de la Lidl se ocupă și de aranjarea mărfii pe rafturi, iar din cauza aglomerației nu au mai reușit acest lucru.
Managerul magazinelor Atlantis, Rodica Dobraniș, liniștește însă oamenii.
”Stop panicii! Suntem cu toții oameni responsabili. O criză este greu de gestionat dacă nu suntem informați suficient și facem lucruri sub presiune. Depozitul Varodimex Atlantis este plin de marfă, iar magazinele Atlantis, la fel. Pe drum mai sunt câteva tiruri cu produse de primă necesitate. Brutăria Casa cu Pâine va produce pâine cât va fi necesar”, a scris ea.
De altfel, în mai toate magazinele de cartier se găsește atât mâncare, cât și produse de igienă foarte căutate în această perioadă. Situația este similară și în farmacii. Ce-i drept, măștile care costau câțiva zeci de bani au ajuns la fabuloasa sumă de 5 lei bucata, dar important este că se găsesc și acestea.
Să mai spunem că bistrițenii nu au adoptat un comportament diferit de alți oameni în materie de panică. În toate țările s-au întâmplat lucruri similare.
Haideti sa nu intram in panica… Va aduceti aminte ca, pe vremea raposatului comunist, unii oameni adunau tot felul de lucruri ,printre care si alimente…? Si, cand au observat ca s-au inselat, au inceput sa scape de ele, prin diverse tertipuri… E o perioada mai dificila,delicata,pe care sunt sigur ca o putem depasi prin discernamant si responsabilitate ! Sa avem incredere in noi si in faptele noastre bune si impreuna vom reusi ! Cu respect si optimism,MNPop
Ce nu pricepeți voi e că nu frica de foame îi face pe oameni să se supraaprovizioneze, ci dorința ca în perioada imediat următoare, când se va trece în stadiul 3 și boala va scăpa de sub controlul epidemiologic, să nu mai stai la coadă prin magazine. Să-ți faci un stoc de provizii pe o lună e o chestie deșteaptă și culmea, chiar eficientă sanitar. Ce preferați, 1000 de oameni care se înghesuie la magazin să ia șervețele sau unul scobitori sau alta ojă, sau cât mai mulți oameni care stau acasă că au de toate? Nu mai râdeți de ei și încurajați acumularea de provizii în fiecare gospodărie, ca să fie cât mai puțini oameni pe stradă.
Incurajati oamenii sa cumpere cat mai mult, 1000de cutii de scobitori, 100 de sticle de oja, 50 de foarfeci, 100 de desfacatoare de bere, nu uitati de conservele expirate, si apa plata cu miile de litri ………
Prostii sa cumpere cat mai mult astfel magazinele sa se imbogateasca.
Eu zic ca sunt de evitat magazinele de cartier deoarece spatiile sunt foarte mici, cumparatorii stand foarte aproape unii de altii, efectiv stai si bot in bot cu vanzatoarele.
Evitati-le pana dupa ce trece pericolul acestui virus si cumparati de la ele numai in cazul in care nu aveti de ales.
Magazinele ar trebui sa puna o persoana sa se ocupe de dezinfectare permanenta, atat la usi , cat si la tot ce ating cumparatorii – cosuri, usi de frigidere si de lazi frigorifice, …, iar la magazinele de cartier aceeasi persoana sa si coordoneze intrarea in magazin, astfel ca daca sunt mai mult de 3-4 persoane in interior (in functie de marimea fiecarui magazin) sa puna ceva semn sau un text pe usa ca ceilalti sunt rugati sa astepte pana cand iese o persoana si abia pe urma sa intre alta, astfel incat sa nu existe aglomeratie in interior. Afara fiind spatiu suficient, pot sta si mai rasfirati, scazand riscurile de transmitere. Sau DSP-ul ar putea sa ii oblige sa ia astfel de masuri, care nu sunt greu de implementat si care ar duce la cresterea sigurantei.
De asemenea, cred ca toate persoanele care au contact direct cu populatia, cum ar fi vanzatoarele, dar mai sunt si alte profesii, sa li se faca teste zilnic, astfel incat sa se elimine pe cat posibl riscul ca ele sa fie infectate si sa transmita la toti cei cu care intra in contact. Cand apar simptomele e deja prea tarziu. Cred ca o astfel de masura ar limita foarte mult transmiterea, mai ales daca vom avea un aparat pentru teste chiar la Spitalul Judetean.
Sunt multe masuri care se pot lua pentru limitare, multe fiind foarte usor de aplicat si cu costuri foarte mici.
La fel si la benzinarii ar trebui sa fie o persoana care sa dezinfecteze pompele dupa fiecare utilizare, daca pun mana unul dupa altul, atunci e destul de nasol, mai ales ca pe la pompe se opresc si cei care doar tranziteaza judetul.
Toata lumea se arunca sa faca provizii! Nu conteaza ca murim din cauza unui virus pe care il luam dintr-un magazin, important este sa nu murim de foame! Iar meniul pe cat se poate sa fie cat mai diversificat! Oamei buni daca vreti sa va faceti provizii este suficient sa aveti in casa faina alba si faina de malai. Inaintasii nostri au trait foarte bine doar cu paine sau cu mamaliga atunci cand doar asta au avut sa manance! Va chltuiti acum toti banii. Dar daca intr-adevar lucrurile se agraveaza? Ce o sa faceti atunci?
Rabinule, e ceva normal sa faca lumea provizii, asta pentru a evita sa faca foamea daca apar probleme cu aprovizionarea, dar si pentru a evita cat mai mult posibil infectarea cu virus.
Sa zicem ca se declara carantina si trebuie sa mergi sa stai la cozi sa iei mancare, ca in Italia. Nu esti mai expus asa? In loc sa te risti mergand la cumparaturi, sa zicem ca tu ai cam de toate. Nu e mai bine asa? 🙂
Oricum chiar dacă trece epidemia, vin sărbătorile pascale, altă aprovizionare. Multă risipă se face. Degeaba se cumpără produse de igienă, dacă nu se folosesc.