Social

Raport ISU: Pompierii bistrițeni au gestionat peste 10.000 de situații de urgență anul trecut

Peste 10.000 de misiuni au fost gestionate anul trecut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița, de la urgențe medicale și incendii, până la salvări de persoane, animale și protecția comunităților, a declarat col. Cristian Bucur, șeful ISU Bistrița-Năsăud.

Potrivit acestuia, ponderea cea mai ridicată a misiunilor a fost reprezentată de intervențiile SMURD, care au însumat 9068 cazuri, confirmând rolul esențial al componentei medicale de urgență în arhitectura operațională a inspectoratului.

În 2025, au fost înregistrate 333 intervenții la incendii, 428 misiuni destinate protecției comunităților, 155 intervenții pentru asistența persoanelor, 130 alte tipuri de misiuni operative și 81 intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație.

Detașamentul Bistrița a avut cel mai mare volum de activitate, urmat de subunitățile din Lechința, Năsăud, Beclean, Bârgău și Sângeorz-Băi.

Anul trecut, au fost salvate 341 de persoane, dintre care 32 de copii, s-a acordat asistență medicală pentru 9870 de cetățeni, au fost salvate 347 de animale și protejate bunuri evaluate la peste 54,11 milioane lei.

  • SMURD a avut o medie de 24,84 intervenții pe zi, cu un timp mediu de răspuns de 11 minute și o durată medie de intervenție de 57 de minute.
  • Pirotehniștii au avut 16 intervenții, majoritatea pentru asanarea muniției rămase neexplodate, fiind desfășurată și o misiune de distrugere controlată.
  • Pe linia protecției civile au fost verificate 65 de adăposturi, analiza stării tehnice evidențiind necesitatea continuării demersurilor de reabilitare pentru o parte dintre acestea.

S-a făcut și evaluarea celor 92 de sistemelor de înștiințare și alarmare. Dintre acestea doar 81 sunt operaționale.

În 2025, au fost fost efectuate 1380 de controale de prevenire la obiective din toate categoriile de risc, în urma cărora au fost identificate 7668 de deficiențe, dintre care 2117 au fost soluționate operativ, pe timpul verificărilor.

Activitatea de control s-a concretizat în aplicarea a 5551 de sancțiuni contravenționale, dintre care 5146 avertismente și 405 amenzi, ponderea amenzilor reprezentând aproximativ 7,3% din totalul sancțiunilor dispuse.

Cuantumul total al amenzilor aplicate în anul 2025 a fost de peste 2 milioane de lei. Numărul amenzilor a înregistrat o scădere de aproximativ 26% față de anul precedent.

În paralel, pe linia avizării și autorizării au fost înregistrate 253 de solicitări pentru emiterea avizului de securitate la incendiu, fiind soluționate favorabil 90, respinse 33 pentru neconformități, iar 130 rămânând în curs de analiză, iar din totalul celor 71 de cereri pentru autorizații de securitate la incendiu au fost emise 54, 9 fiind respinse, activitatea fiind completată de 40 de audituri de supraveghere, finalizate inclusiv cu măsuri de suspendare și retragere a unor autorizații.

”O componentă esențială a activității instituției în domeniul prevenirii, cu accent deosebit pe autorizarea obiectivelor, în reprezintă categoria unităților de învățământ, având în vedere specificul acestora și numărul mare de beneficiari. Analiza situației existente la nivelul județului relevă faptul că problema funcționării fără autorizație de securitate la incendiu a unor clădiri cu destinație educațională se menține una de actualitate, indicatorul înregistrând o evoluție de la 14 clădiri identificate la începutul perioadei de referință la 17 la finalul anului analizat. Această realitate evidențiază complexitatea demersurilor necesare intrării în legalitate, multe dintre unitățile de învățământ fiind încadrate în programe de reabilitare, modernizare sau extindere, situații care presupun parcurgerea etapelor tehnice și administrative prevăzute de legislația în vigoare. În acest context, inspectoratul a acordat sprijin constant autorităților administrației publice locale și conducerilor unităților de învățământ, prin activități de îndrumare de specialitate, emiterea de puncte de vedere tehnice, participarea la ședințe de lucru și verificări în teren, în vederea identificării soluțiilor optime pentru creșterea gradului de securitate la incendiu și accelerarea procesului de autorizare.

În paralel, activitatea de control și audit a vizat verificarea modului de respectare a cerințelor legale, fiind dispuse măsuri de remediere, termene de conformare și, acolo unde a fost cazul, sancțiuni contravenționale, toate aceste demersuri având ca obiectiv prioritar protejarea vieții elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar.

Pe linia pregătirii și informării preventive au fost organizate exerciții de alarmare și evacuare, activități de instruire și campanii dedicate comunității, inclusiv continuarea programului „Detector pentru viață”, prin care au fost instalate 500 detectoare de fum și monoxid de carbon în gospodării vulnerabile, contribuind la reducerea riscului de victime în incendii.

Pregătirea personalului operativ a continuat la toate nivelurile, prin programe de instruire teoretică și practică, exerciții tactice și antrenamente comune cu serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, în scopul consolidării capacității de răspuns integrate.

Dimensiunea cooperării internaționale a reprezentat, în anul 2025, un pilon important al dezvoltării instituționale. Personalul inspectoratului a participat la exercițiul internațional SEISM 2025, desfășurat sub egida mecanismelor europene de protecție civilă, exercițiu complex care a permis testarea capacității de interoperabilitate, a procedurilor de comandă și control și a modului de integrare în structuri multinaționale de intervenție.

Totodată, ofițeri și subofițeri din cadrul inspectoratului au fost dislocați în misiuni internaționale de sprijin pe teritoriul Franței, în contextul activării mecanismului european de protecție civilă, participarea acestora vizând gestionarea unor situații de urgență generate de manifestarea riscurilor majore. Integrarea în structuri operative internaționale a presupus executarea de misiuni în medii complexe, adaptarea la proceduri și standarde comune europene și reprezentarea României la un nivel profesional ridicat, contribuind la consolidarea experienței operative și la creșterea prestigiului instituției.

Activitatea de informare și relații publice a continuat să reprezinte un instrument esențial în relația cu cetățenii și mass-media, comunicarea instituțională fiind dezvoltată prin intermediul platformelor digitale, al informărilor operative și al evenimentelor media organizate, în scopul transmiterii rapide a mesajelor de interes public și al consolidării încrederii în instituție.

În anul 2025, dezvoltarea capacității operaționale a inspectoratului a fost susținută prin continuarea procesului de modernizare a tehnicii de intervenție și optimizare a resurselor logistice, demers esențial pentru creșterea vitezei de reacție și a eficienței misiunilor desfășurate în teren. Analiza rulajului tehnicii operative evidențiază o creștere totală de 24,63% față de anul precedent, determinată în principal de intensificarea utilizării autospecialelor de prevenire și stingere, al căror rulaj a înregistrat o creștere semnificativă de 72,87%. În același interval, autovehiculele destinate transportului au înregistrat o scădere de 5,49%, iar cele care deservesc intervențiile SMURD o diminuare de 1,19%, variații care reflectă adaptarea modului de utilizare a tehnicii la specificul misiunilor operative. Procesul de reînnoire a parcului auto a fost completat prin intrarea în dotare a unor echipamente moderne, respectiv o ambulanță tip B 4×4 destinată intervențiilor în zone greu accesibile, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o barcă pneumatică de tip heavy-duty, destinată misiunilor de salvare din mediul acvatic, toate contribuind la consolidarea capacității de intervenție în scenarii complexe.

Pe linia dezvoltării infrastructurii operative, inspectoratul are în vedere extinderea și modernizarea bazei logistice, în scopul reducerii timpilor de răspuns și al creșterii gradului de acoperire teritorială a riscurilor. În anul analizat au fost continuate demersurile privind realizarea unor noi obiective de investiții, fiind atribuită lucrarea pentru obiectivul din localitatea Teaca, pentru care au fost recepționate inclusiv analiza privind principiul „Do No Significant Harm” și studiul de imunizare la schimbările climatice, etape premergătoare demarării execuției. Totodată, pentru obiectivul din zona Petru Rareș a fost inițiată procedura de achiziție a lucrărilor de investiții, proiectul vizând dezvoltarea unui punct de sprijin operațional care să asigure optimizarea intervențiilor în zona de competență. Aceste demersuri investiționale se înscriu în strategia instituțională de modernizare a infrastructurii, alături de lucrările de îmbunătățire a facilităților existente și de dezvoltare a bazei de pregătire, având ca obiectiv final creșterea nivelului de siguranță al comunităților deservite.

Pentru perioada următoare, obiectivele strategice vizează perfecționarea continuă a personalului, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea dotării tehnice, intensificarea activităților preventive și reducerea numărului obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, cu prioritate în domeniul educațional.

În concluzie, activitatea desfășurată în anul 2025 confirmă angajamentul ferm al pompierilor militari bistrițeni pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului, rezultatele obținute fiind expresia profesionalismului, dedicării și cooperării permanente cu autoritățile și instituțiile partenere”, se mai arată în comunicat.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.