Actualitate

Răspunsul Ministerului Agriculturii la propunerea primarului din Chiochiş

Secretarul de stat Sorin Roşu Mare de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a răspuns provocării pe care i-a adresat-o primarul comunei Chiochiş. Vasile Silaşi a cerut ca proiectele depuse de primării pentru finanţare la AFIR şi pentru care nu mai sunt bani să nu mai fie verificate şi prin PNDL întrucât au trecut o dată prin filtrul specialiştilor.

„Ce vă pot spune este că la AFIR noi am verificat proiectele după criteriile şi condiţiile pe care le avem acolo. Bănuiesc că cei de la PNDL ar putea să facă doar o verificare suplimentară în ceea ce priveşte critzeriilor lor de selecţie. Fiind însă două programe diferite nu ştiu cum se va putea transfera proiectul dintr-o parte în alta decât să-l depună din nou şi să nu mai treacă prin aceleaşi verificări pe care le-am făcut noi deja”, a răspuns duminică Sorin Roşu Mareş unei întrebări pe această temă.

Reamintim că secretarul general al PNL Bistriţa-Năsăud şi totodată primarul comunei Chiochiş, Vasile Silaşi, a făcut un apel către toţi primarii care au depus proiecte pe fonduri europene să facă un demers comun către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin care banii necheltuiţi să fie redistribuiţi pentru proiecte de infrastructură rutieră.

„Cer primarilor care au depus proiecte pe Măsura 7.2 să solicităm Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale realocarea celor 400 de milioane de euro rămaşi necheltuiţi pe diverse măsuri. Importanţa investiţiilor în infrastructura rutieră o demonstrează cele 375 de proiecte deja depuse pe această măsură, mai precis pe submăsura infrastructura rutieră. De asemenea, vreau să propun prin acest demers ca celelalte proiecte care au scăzut sub pragul de calitate de 50 de puncte din ghidul de eligibilitate pus la dispoziţie de AFIR – sunt comune care nu întrunesc acest punctaj – să fie incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aceste proiecte având avantajul de a fi fost verificate de specialiştii AFIR. Consider că aceşti bani, 400 de milioane de euro, dacă ar fi investiţi în infrastructura locală ar fi un plus pentru comunităţile locale”, a spus primarul din Chiochioş, Vasile Silaşi.

El a reamintit că declaraţia primarului Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD), potrivit căruia s-au dat bani prin PNDL pe criterii politice este „jignitoare pentrui toţi primarii care au muncit să trimită proiecte”.

„Consider că, din cauza faptului că nu avem pe cineva în conducerea PSD, comuna Chiochiş nu a primit bani pentru trei proiecte foarte importante pentru comunitate: alimentare şi distrubuţie apă, canalizare şi asfaltarea a 17 km de drumuri locale şi nu pentru că aş fi secretarul general al PNL BN. Cel puţin eu, ca şi primar, mă simt jignit de această declaraţie prin care ni se spune verde în faţă că doar afinităţile cu anumiţi lideri politici duc la finanţarea de proiecte”, a spus Silaşi.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS