Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, cu sprijinul Primăriei Orașului Beclean și Ministerului Culturii și Identității Naționale în parteneriat cu Complexul...
Recomandări
O nouă ediție a Târgului de Purici, a șasea, își va deschide porțile în acest sfârșit de săptămână la Bistrița, iar vânătorii de chilipiruri merită să-și...
Un scuter pe care se aflau un bărbat de 65 de ani și un copil de 4 ani a fost acroșat de o mașină la Budacu de Jos. În urma accidentului, cei doi au fost...
Încă o stradă din Bistrița dintre cele 47 asfaltate anul acesta a fost spartă pentru rezolvarea unor probleme apărute la rețele de utilități. Întreaga...
La Lechința a avut loc tradiționalul târg de toamnă organizat de administrația locală, an de an, în 21 septembrie. La ediția 2019, pe scena din fața căminului...
IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat lucrările efectuate în ultima...
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Năsăudului. O mașină VW Golf 3 care rula...
Erau vremuri în care alergam de-a dreptul după o carte preferată pe care nu găseasm nici în librării, nici în biblioteci. Chiar dacă astăzi cărțile pot fi la...
Echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud a câștigat locul întâi la una dintre probele Concursului Național al Echipajelor de Ambulanță...
Primăria Bistrița a achiziționat în luna martie a acestui an un număr de 14 parcometre noi cu suma de 45.000 de lei, acestea fiind amplasate pe mai multe...
Lucrările executate vara aceasta la cea mai mare piață agroalimentară din Bistrița, Decebal, sunt ”în regulă”, a spus într-o conferință de presă viceprimarul...
”În perioada 23-29 septembrie, în cortul din Piața Centrală, Lions Club Bistrița organizează a şasea ediție a ”Târgului de Purici” în vederea strângerii de...
Duminică 22 septembrie, IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va oficia...
ACTUALIZARE Un accident feroviar s-a petrecut în această dimineață la ieșirea din stația CF Șintereag, spre Bistrița, un tren de persoane care circula pe ruta...
”Tocmai am aflat că Parcul Balnear Băile Figa se află pe podium, între primele trei destinații de excelență din România, în ceea ce privește turismul de...







